BNR, despre plafonarea dobanzilor: este absolut necesar ca orice masuri de reglementare sa se realizeze cat mai echilibrat
Autor: Bancherul.ro
2018-03-12 15:18
Banca Nationala a Romaniei (BNR) recomanda politicienilor ca proiectele de legi care vizeaza domeniul financiar, precum cel privind plafonarea dobanzilor, sa fie cat mai echilibrate, astfel incat sa nu supra-protejeze consumatorii, afectand, pe de alta parte, functionarea sistemului bancar si implicit dezvoltarea economiei pe termen lung.
„Apreciem drept absolut necesar ca orice măsuri de reglementare să se realizeze cât mai echilibrat, în raport de necesitățile pieței și să fie îndreptate strict către produsele care ar putea induce riscuri ce nu ar fi ușor înțelese de către consumatori. O măsură cu caracter general, nejustificată de obiectivul final urmărit și care nu ia în seamă impactul pe care îl poate produce asupra pieței ar crea efecte adverse dificil de gestionat”, a declarat astazi Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, in cadrul unei conferinte organizata de Asociatia Romania a Bancilor (ARB), in care a fost prezentat un studiu de impact al proiectelor legislative cu impact asupra contractelor de credit cu consumatori: limitarea dobanzilor, eliminarea caracterului de titlu executoriu, limitarea valorii recuperabile a creantelor cesionate.
Numarul 2 din BNR a precizat ca exista „o tendință de reglementare dezechilibrată în sensul supra-protejării consumatorilor. Deşi o astfel de abordare poate da iluzia soluţionării problemelor, nu trebuie neglijate efectele secundare ale acesteia, atât cele imediate, cât şi cele pe termen mediu şi lung, respectiv: perturbarea mecanismelor de funcționare a pieței creditului și prejudicierea intereselor creditorilor de bună credință, ce pot conduce chiar la decizii de reamplasare a investiţiilor, dar şi la influențarea negativă a clienților prin încetinirea inovaţiei în domeniu, restrângerea ofertei de creditare sau stimularea unui comportament caracterizat printr-o responsabilitate scăzută din partea debitorului, cu creşterea gradului de nerambursare a creditelor.”
Discursul lui Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR
Stimați organizatori,
Distinși membri ai panelului de deschidere,
Onorată audiență,
Mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră și să iau parte la evenimentul desfășurat în cadrul ediției din acest an a programului European Money Week, destinat noilor tendințe în reglementare. Vizând aprofundarea înțelegerii domeniului protecției consumatorului de servicii financiare, atât în rândul clienților, cât și la nivelul decidenților publici, simpozionul organizat de Asociația Română a Băncilor, în colaborare cu Institutul Bancar Român, în calitate de partener educațional al comunităţii bancare și la acest eveniment, prezintă valențe tematice, în mare măsură, specifice evoluțiilor din țara noastră, raportate la preocupările la nivel european, care privesc transformările digitale din domeniul financiar, respectiv tehnologiile inovative și abilitățile de profil.
În acest context, deși nu mai reprezintă, demult, o noutate pentru majoritatea dintre dumneavoastră, reiterez mesajul fostului Comisar European pentru Piața internă, dl. Michel Barnier, care, pornind de la constatarea că bugetele publice, în majoritatea statelor membre, au fost afectate de criza financiară internațională, afirma, la finalul mandatului său, că reforma reglementării şi supravegherii sistemului financiar european reprezintă o parte esenţială a strategiei Uniunii Europene de revenire pe drumul unei creşteri economice inteligente, durabile şi incluzive, generatoare de locuri de muncă şi competitivitate întărită. Nu cred că se poate contesta faptul că pașii parcurși pe acest drum au fost urmați de evoluții promițătoare în planul economiei reale.
În ceea ce privește situația României, cadrul de reglementare prudențială a evoluat, de la momentul aderării la Uniunea Europeană, în linie cu regulile de profil ale spațiului comunitar, respectând principiile care guvernează piața unică la nivel european, dar și în spiritul îndemnului făcut de Claudio Borio, şeful Departamentului Economic şi Monetar al Băncii Reglementelor Internaţionale, respectiv că în dozarea deciziilor şi acţiunilor în domeniul bancar, trebuie să ţinem seama de faptul că “[…] secretul succesului este să îmbini ambiţia cu modestia.
În prezent, este evident faptul că, în România, traversăm o perioadă efervescentă la nivel legislativ. Sunt promovate, într-un ritm relativ alert, reglementări care îşi propun creșterea gradului de protecție a consumatorului de servicii financiare. Obiectivul declarat al acestor inițiative este eliminarea acelor practici nedorite ale unor actori ai pieţei financiare care vulnerabilizează clientela deservită.
Provocarea majoră în demersurile legislative care se circumscriu acestui obiectiv este menținerea unui echilibru între drepturile și obligațiile părților contractuale. Pornind de la acest deziderat, este de înţeles multitudinea de dezbateri și păreri exprimate în spațiul public pe acest subiect atunci când impactul unor inițiative legislative este evaluat ca generând riscuri majore la adresa stabilității sistemului bancar.
În acest context, Băncii Naționale a României îi este adresată destul de des întrebarea: de ce, deși are atribuții de supraveghere și respectiv de monitorizare a instituțiilor de credit şi a instituțiilor financiare nebancare, nu se implică în modul în care entitățile în cauză relaționează cu clienții lor?
Pentru a răspunde la această întrebare este necesar să ne raportăm la modalitatea în care, conform legislației în vigoare, sunt definite și repartizate competențele de supraveghere față cele privind protecția consumatorului. Astfel, în baza atribuțiilor de supraveghere Banca Națională a României urmărește, în esență, capacitatea instituțiilor financiare ce fac obiectul supravegherii de a administra corespunzător sumele atrase cu titlu de depozite sau alte fonduri rambursabile care reprezintă sursele de finanțare a creditelor acordate populației și companiilor, astfel încât aceste instituții să poată onora la termen și integral obligațiile de plată ce le revin în legătură cu sursele atrase. Aceste competențe sunt strâns legate de obiectivele stabilite de legiuitor băncii centrale de a asigura menținerea stabilității financiare și protecția deponenților, în condițiile în care și aceștia reprezintă o categorie a consumatorilor de servicii financiare, deşi mult mai puțin mediatizată.
În ceea ce privește competențele pe palierul protecției clienților de servicii financiare, acestea sunt clar stabilite, la nivel de lege, în sarcina unei autorităţi distincte, respectiv Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Exercitarea acestor competențe presupune intervenția, atunci când legea o impune, în relațiile contractuale încheiate de consumatori cu creditorii profesioniști. Ca urmare, implicarea băncii centrale în relația consumator-creditor, în condiţiile menţionate, ar fi lipsită de autoritate legală.
În perioada recentă se poate constata, inclusiv la nivelul Uniunii Europene o anumită preocupare sporită a legiuitorului în ceea ce privește emiterea de reglementări în domeniul creditării, urmărind asigurarea unei mai adecvate informări și a unei protecții crescute a consumatorului.
În contextul inițiativelor legislative în domeniul protecției consumatorului trebuie clar punctată, însă, o premisă esențială a activității de creditare, aceea că accesul la astfel de servicii nu reprezintă și nu poate reprezenta un drept al consumatorului și, implicit, o obligație pentru creditor, ci este un serviciu eminamente comercial, oferit pe baza cererii și ofertei, și pentru care este necesar acordul ambelor părți în vederea încheierii contractului, cu deplina cunoaștere a riscurilor asumate.
Fără a se încadra pe linia de competențe a Băncii Naționale a României, trebuie spus că problematica protecției consumatorului prezintă o importanță deosebită. România se situează, încă, în partea de jos a clasamentelor, atât la nivel european, cât și mondial, în ceea ce privește educația financiară, incluziunea și intermedierea financiară. Aceste elemente, coroborate cu gradul ridicat de îndatorare, în special în cazul persoanelor cu venituri mici, și cu o încredere scăzută în sistemul financiar - bancar conduc în unele cazuri către o tendință de reglementare dezechilibrată în sensul supra-protejării consumatorilor.
Deşi o astfel de abordare poate da iluzia soluţionării problemelor, nu trebuie neglijate efectele secundare ale acesteia, atât cele imediate, cât şi cele pe termen mediu şi lung, respectiv: perturbarea mecanismelor de funcționare a pieței creditului și prejudicierea intereselor creditorilor de bună credință, ce pot conduce chiar la decizii de reamplasare a investiţiilor, dar şi la influențarea negativă a clienților prin încetinirea inovaţiei în domeniu, restrângerea ofertei de creditare sau stimularea unui comportament caracterizat printr-o responsabilitate scăzută din partea debitorului, cu creşterea gradului de nerambursare a creditelor.
De altfel, nu trebuie trecut cu vederea faptul că în România complexitatea produselor financiare oferite clientelei din categoria consumatorilor este semnificativ mai scăzută raportat la piața financiară existentă în alte state membre, iar intervenția pe acest palier ar trebui să țină cont inclusiv de acest aspect.
În acest sens, apreciem drept absolut necesar ca orice măsuri de reglementare să se realizeze cât mai echilibrat, în raport de necesitățile pieței și să fie îndreptate strict către produsele care ar putea induce riscuri ce nu ar fi ușor înțelese de către consumatori. O măsură cu caracter general, nejustificată de obiectivul final urmărit și care nu ia în seamă impactul pe care îl poate produce asupra pieței ar crea efecte adverse dificil de gestionat.
Trebuie să ne asumăm însă, așa cum am spus, nivelul precar al educației financiare a clientelei de produse financiare, ce se traduce prin nevoia acută de informare și educare a consumatorilor cu privire la implicațiile deciziilor adoptate în această materie. Banca Națională a României se implică în promovarea și susținerea educației financiare, inclusiv printr-o serie de programe educaționale pe care le derulează în rândul elevilor, studenților și cadrelor didactice din învățământul universitar. Nu trebuie însă neglijată sarcina deloc ușoară ce revine fiecărei entități ce prestează activități cu caracter financiar, și anume aceea de a identifica modalități de implicare activă în îmbunătățirea gradului de cunoaștere și conștientizare a populației cu privire la efectele pe care le pot avea deciziile luate în materie financiară.
Dincolo de aspectele specifice vizate de legislația protecției consumatorului referitoare la necesitatea derulării, pe baze oneste, transparente și cu profesionalism, de către creditori a relațiilor contractuale cu consumatorii, băncile trebuie să își intensifice eforturile în sensul educării financiare a propriilor clienți.
Ne așteptăm, de asemenea, la implicarea activă a asociațiilor profesionale ale industriei financiare atât în rezolvarea problemei educației financiare, cât și în realizarea de demersuri reale pentru recâștigarea încrederii consumatorilor prin promovarea principiilor de creditare corectă în cadrul codurilor de conduită adoptate de membrii acestor entități și prin sancționarea celor care nu le respectă, inclusiv cu excluderea din asociație. Acest mesaj a fost transmis în repetate rânduri de reprezentanții Băncii Naționale a României cu ocazia participării la evenimentele organizate de asociațiile profesionale care activează în domeniu.
Până vom ajunge, însă, la momentul la care vom vedea în mod real și efectiv roadele acestor demersuri, ar putea fi necesar, ca lipsa de educație financiară a clienților proprii să fie suplinită de acțiuni ale creditorilor. Aceștia trebuie să își asume responsabilitatea fiecărui credit acordat în ceea ce privește evaluarea riscului din ambele perspective - a creditorului şi a debitorului - cel puţin până la momentul la care clienții vor atinge un nivel suficient de informare pentru a fi în măsură să participe în mod activ la propria protecție și să-şi minimizeze riscul de supraîndatorare.
Nu în ultimul rând, pentru a putea face față provocărilor viitoare și a asigura premisele pentru crearea unui cadru de reglementare adecvat, flexibil și adaptat nevoilor pieței, consider că este de o importanță vitală comunicarea continuă și reală între industrie și clientela pe care o deservește, de o manieră care să fie vizibilă la nivel public pentru înlăturarea oricăror bănuieli privind lipsa de transparență sau reaua-credință în ceea ce privește conduita creditorilor profesioniști.
Fără a diminua rolul protecției consumatorilor, este în același timp deosebit de important ca fiecare autoritate de supraveghere să își exercite competențele cu responsabilitate, dar și cu deschidere și cooperare cu alte autorități care pot avea un interes în domeniul reglementat, în așa fel încât niciuna din părțile implicate să nu fie afectată, iar piața în ansamblu să nu fie distorsionată.
În plus, asigurarea unui mediu concurenţial stimulativ, concomitent cu diminuarea efectelor de contagiune directe sau indirecte asupra celorlalte instituţii din sistemul bancar, reprezintă o exigenţă pe care trebuie să o privim ca prioritate. Menţinerea unui sistem bancar sănătos implică şi existenţa unor mecanisme complementare reglementărilor prudențiale sau privind conduita afacerilor, precum disciplina de piaţă. Într-o economie liberă, concurențială, clienții și creditorii firmelor trebuie ei înşişi să-şi protejeze interesele, întreprinzând acţiuni pentru a “disciplina” societatea comercială, sau altfel spus, pentru a influenţa comportamentul acesteia într-un sens favorabil stabilității economice durabile.
Doamnelor și domnilor,
În contextul actual industria serviciilor financiar-bancare trece prin importante reconfigurări structurale, inclusiv pe fondul intensificării competiției din partea unor noi furnizori de servicii specializate. Aceștia sunt capabili să răspundă rapid cerințelor clienților și dovedesc o mare agilitate în a oferi noi produse și servicii solicitate de către piață. Deși asemenea evoluții sunt monitorizate de banca centrală, inclusiv pe baza interacțiunii cu operatorii pe piață, cadrul de reglementare nu are menirea, și nici nu ar fi rezonabil să presupunem, că acesta poate acoperi toate inovațiile financiare. În scopul asigurării unor condiții concurențiale echitabile, precum și al protejării stabilității financiare, oportunitatea revizuirii și completării regulilor pe piață, din perspectivă prudențială, este judecată în strânsă legătură cu riscul potențial aferent activităților inovative, dat mai ales de volumul operațiunilor raportat la dimensiunea pieței. Se aplică, cu alte cuvinte, principiul proporționalității, acțiunea de reglementare fiind declanșată atunci când extinderea şi complexitatea activităţilor în cauză devin semnificative din punct de vedere sistemic. Reiterez recenta măsură a Băncii Naționale a României reprezentată de modificarea Regulamentului nr. 20/2009 privind instituțiile financiare nebancare, în contextul în care ponderea activității IFN-urilor în total creditare, a depășit pragul de 10 la sută începând cu anul 2016.
Totodată, considerăm că, pe termen mediu și lung, în scopul evitării supra-îndatorării persoanelor fizice și a persoanelor juridice, este necesar să ne amintim că libertatea înseamnă responsabilitate, după cum afirma George Bernard Shaw. Ipoteza unui tandem de genul libertate decizională cât mai mare cu responsabilitate minimă asupra riscurilor generează destabilizarea sistemului și dezechilibre economico-financiare cu costuri greu suportabile de societate. Prin urmare, numai un reglaj adecvat al libertății decizionale și responsabilității asupra riscurilor poate asigura stabilitate financiară și creștere economică sustenabilă.
În încheierea acestei intervenții, doresc să transmit felicitări organizatorilor acestui eveniment, ARB și IBR, să urez succes dezbaterilor ce vor urma și sper ca următoarea dată când ne vom întâlni să putem spune că cele discutate astăzi, aici, au fost de folos în găsirea unor soluții pentru îmbunătățirea situației actuale.
Conferința „Noi tendinte în reglementare cu focus pe protecția consumatorului”, Ediția a IV-a, organizată la Institutul Bancar Român (IBR) de către Asociația Română a Băncilor (ARB) și Consiliul Patronatelor Nebancare din România (CPBR), în cadrul săptămânii European Money Week, București, 12 martie 2018
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Lege plafonare dobanzi credite
Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
Proiectele de lege privind plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de la banci si IFN-uri de firmele de recuperare se discuta astazi in Comisia Economica a Camerei Deputatilor, in vederea emiterii unui aviz pentru elaborarea raportului final, care va fi elaborat de detalii
Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
Proiectul de lege privind plafonarea dobanzilor la credite, initiat de senatorul PNL Daniel Zamfir, prietenul avocatului Gheorge Piperea, implicat in numeroase procese impotriva bancilor, nu a fost inclus pe ordinea de zi a sedintei de miercuri, 4 aprilie, a comisiei pentru buget, finante si detalii
Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
“Numai bou-i consecvent!” a raspus senatorul PNL Daniel Zamfir la intrebarea daca e dispus sa negocieze cu bancile si IFN-urile alte plafoane pentru dobanzile la credite fata de nivelurile de 18% la creditele de consum si de 2,5 ori peste dobanda BNR la creditele ipotecare, propuse detalii
Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Legea de plafonare a dobanzilor la credite (Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar detalii
- Consiliul Concurentei, care ar trebui sa aiba primul cuvant la legea de plafonare a dobanzilor la credite, tace. De ce oare?
- Legea impotriva camatariei va deveni o lege in favoarea camatariei, avertizeaza profesorii de economie, intr-o scrisoare deschisa adresata Parlamentului
- Cum se plafoneaza dobanzile la credite in Europa si ce efecte au: lectii din care putem invata
- Bancile se declara "profund ingrijorate de consecintele negative ale proiectelor de lege privind sectorul financiar-bancar"
- BNR, despre plafonarea dobanzilor: este absolut necesar ca orice masuri de reglementare sa se realizeze cat mai echilibrat
- Poate rezista Romania populismului plafonarii dobanzilor la credite?
- BNR publica o analiza a plafonarii dobanzilor la credite in tarile europene
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
- Inflația anuală a scăzut la 4,62%
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii
-
Schimbare numar telefon Raiffeisen
Puteti schimba numarul de telefon la Raiffeisen din aplicatia Smart Mobile/Raiffeisen Online, ... detalii
-
Vreau sa schimb nr de telefon
Cum pot schimba nr.de telefon ... detalii
-
Eroare aplicație
Am avut ora și data din setările telefonului date pe manual și nu se deschidea BT Pay, în ... detalii