ECONOMIE | Institutul National de Statistica

Comerțul cu amănuntul, în expansiune la început de an

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2024-04-08 17:06

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în februarie 2024 față de luna anterioară cu 2,6% pe seria brută și 0,6% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform datelor publicate de INS.

Este o expansiune care confirmă expansiunea semnificativă a consumului în condițiile creșterii puterii de cumpărare. 

Raportat la aceeași lună din anul precedent s-a consemnat un avans de 12,3% brut, valoarea ajustată cu sezonalitatea fiind semnificativ mai redusă (+7,1%). Per total, rezultatul din a doua lună a anului reflectă avansul puterii de cumpărare a salariilor și pensiilor, creșterea față de luna precedentă fiind sustenabilă.

Datele INS au arătat un avans anual de 6,5% al puterii de cumpărare a salariului mediu (+14,2% nominal aferent lunii ianuarie dar încasat în februarie, la o inflație de 7,23%), corelată cu consolidarea în domeniul pozitiv a pensiei reale (+6,4%, după majorarea cu 13,8% a punctului de referință de la începutul anului).

Ar fi de subliniat creșterile mai pronunțate înregistrată ca volum brut față de luna anterioară la produse alimentare, băuturi și tutun (+4,1%, deși numai +0,2% după sezonalitate) și pe segmentul de carburanți (+4,2%, respectiv +1,9%).

La produse nealimentare, avansul a fost relativ redus, dar cu o diferență minoră între valoarea brută (+0,8%) și cea ajustată (+0,9%).

Față de aceeași lună din 2023, avansul a fost considerabil mai consistent la produsele nealimentare (+19,8% brut și +14,1% ajustat sezonier). Creșterile au fost semnificative la magazinele cu vânzare predominantă de produse alimentare (+7,1% brut, respectiv +3% ajustat) și pe segmentul de carburanți (+6,2% brut și +2,2% ajustat).

Per total, evoluția consumului a fost în creștere la începutul lui 2024, cu observația că rezultatul s-a situat destul de mult peste avansul PIB estimat actualmente pentru anul trecut (+2,1%). Majorarea consumului din a doua lună a anului s-a produs pe fondul creșterii destul de pronunțate în expresie nominală a salariilor și pensiilor, în timp ce inflația a scăzut ceva mai puțin decât se aștepta.

Evoluția din comerț a survenit pe fondul declinului din industrie (situată ca rezultat brut lunar la nivelul din urmă cu șapte ani), rezultatelor neconvingătoare din agricultură (după ce evoluția din 2022 a fost revizuită la -23,4% iar revenirea estimată curent pe 2023 ar fi de numai 6,2%) și probemelor din construcții (care au început foarte slab anul curent, undeva pe la -15% în ianuarie față de aceeași lună a anului anterior).

În context european, rezultatul față de luna precedentă a plasat România pe locul 7-9, împreună cu Spania și Olanda (+0,5%) în rândul statelor membre UE cu ritm pozitiv, semnificativ peste media europeană (-0,4%). Cele mai mari creșteri le-au înregistrat Estonia (+1%), Bulgaria și Slovacia (ambele cu +0,9%) iar cele mai mici valori, atenție, Germania (-1,9%) și Belgia (-1,8%).

Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, România (+8,7%, valoare ajustată de Eurostat după calendar) s-a poziționat pe poziția secundă după Croația (+9,2%), peste Luxemburg (+6,9%), Slovacia (+4,3%) și Bulgaria (+3,1%). Totodată, foarte departe de media UE (-0,2%) sau media Zonei Euro (-0,7%), precum și de state precum Belgia (-6,8%), Slovenia (-5,6%) sau Finlanda (-3,7%).

Taguri: statistici economice  Institutul National de Statistica (INS)  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Institutul National de Statistica



Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024

Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în luna august 2024 de 2.566 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Suma a crescut cu 14,22% în termeni nominali detalii

Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%

Institutul Național de Statistică a ajustat semnificativ în sus rezultatul anunțat anterior pentru PIB-ul pe primul trimestru din 2024, de la +0,1% la +0,5% pe seria brută și de la +1,8% la +2,2% pe seria ajustată sezonier. Rezultatul în detalii

Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024

Producția industrială a scăzut cu -2,1% în aprilie 2024 față de luna anterioară pe seria brută și cu -1,3% în varianta ajustată în funcție de perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare. Totuși, comparativ cu aceeași lună detalii

Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta

Exporturile României au fost în aprilie 2024 de 8,29 miliarde euro (+14,8% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat 10,96 miliarde euro (+17,8%), potrivit datelor publicate de INS. Astfel, deficitul detalii

 



 

Ultimele Comentarii