ECONOMIE | Institutul National de Statistica

Prețurile industriale, aproape la fel ca în luna precedentă

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2024-06-05 06:48

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) s-a păstrat aproape la același nivel în aprilie 2024 față de luna anterioară (-0,01%), potrivit datelor comunicate de INS.

Totuși, s-a consemnat o revenire în termeni anuali a acestui indice până la -4,96%, cea mai mare valoare din ultimele cinci luni și indicație clară a schimbării trendului anterior.

Evoluțiile au fost net diferite între piața internă, unde prețurile au scăzut în aprilie cu -0,20% față de luna precedentă (-5,72% pe ultimele 12 luni) și cea externă, pe care s-a înregistrat o creștere de 0,43% (+0,70% comparativ cu aprilie 2023). Efectul de bază și stabilitatea cursului de schimb au avut influențe importante.

Diferența între evoluția la intern și cea de pe piața externă a fost, pentru a noua lună consecutiv, în favoarea prețurilor interne, adică invers decât se înregistrase până la mijlocul anului trecut. De reținut, însă, scăderea importantă a ecartului între cei doi indicatori, urmare a unei valori similare la intern cu cea din octombrie 2023.

În structură, s-au consemnat creșteri față de luna precedentă la aproape toate grupele industriale, ceva mai pronunțate la bunuri de capital (+0,43%) și moderate la bunuri de uz curent (+0,22%), bunuri intermediare (+0,20%) și bunuri de folosință îndelungată (+0,18%). Influența determinantă pentru menținerea indicelui general a fost dată de scăderea din industria energetică (-0,60%). 

Comparativ cu aceeași lună din anul anterior, situația este net diferită pe grupe de produse, cu creșteri la bunuri de capital (+6,03%), bunuri de uz curent (+3,89%) și bunuri de folosință îndelungată (+1,89%). Totodată, s-au consemnat scăderi importante în industria energetică (-14,37%) și la bunuri intermediare (-3,70%).

De reținut, productivitatea muncii în industrie a coborât anul trecut în domeniul negativ (-3,3%) și s-a situat la -3,4% ca medie pe primele trei luni ale anului curent, (în scădere de la -0,6% în februarie spre -4,7% în martie). Per total, rezultatele din industrie la începutul anului 2024 au fost, în termeni comparabili, cele mai slabe din ultimii șapte ani.

Pe ramuri de activitate, majorări mai mari de prețuri față de aceeași lună a anului trecut s-au consemnat la repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor (circa +24%), fabricarea produselor farmaceutice (+19%), distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor etc. (+16%) și producerea băuturilor (+13%).

Urmează producerea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea calculatoarelor și produselor electronice și optice, marochinăria (toate cu circa +7%), fabricarea autovehiculelor, serviciile anexe extracției (cu câte +6%), fabricarea produselor din tutun, fabricarea de mașini și utilaje și tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor (+5%).

Reduceri anuale importante de prețuri s-au înregistrat la extracția petrolului brut și a gazelor naturale (-25%), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze etc. (-16%), fabricarea produselor chimice (-15%), industria metalurgică și fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie (-10%). 

Taguri: statistici economice  Institutul National de Statistica (INS)  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Institutul National de Statistica



Producția industrială, în scădere semnificativă

Potrivit INS, producția industrială a coborât până la -12,8% în august 2024 față de luna anterioară pe seria brută, deși a fost calculată la +1,1% în varianta ajustată după perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare. detalii

Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024

Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în luna august 2024 de 2.566 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Suma a crescut cu 14,22% în termeni nominali detalii

Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%

Institutul Național de Statistică a ajustat semnificativ în sus rezultatul anunțat anterior pentru PIB-ul pe primul trimestru din 2024, de la +0,1% la +0,5% pe seria brută și de la +1,8% la +2,2% pe seria ajustată sezonier. Rezultatul în detalii

Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024

Producția industrială a scăzut cu -2,1% în aprilie 2024 față de luna anterioară pe seria brută și cu -1,3% în varianta ajustată în funcție de perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare. Totuși, comparativ cu aceeași lună detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • plati online

    ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii