ECONOMIE | Institutul National de Statistica

Deficitul comercial, în scădere cu 18% după primele nouă luni ale anului

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2023-11-10 06:35

Exporturile au fost în septembrie 2023 de 8,13 miliarde euro (-5,3% față de aceeași lună a anului anterior și cea mai mică valoare din ultimele 12 luni), în timp ce importurile au însumat 10,28 miliarde euro (-11,1%), potrivit datelor publicate de INS.

Astfel, deficitul comercial a scăzut cu circa 28% față de septembrie 2022 și a ajuns la cea mai mică valoare din ultimele cinci luni.

Pe primele nouă luni din acest an, exporturile au însumat 70.291,4 milioane euro (+2,1%) iar importurile 90.680,2 milioane euro (-3,4%), deficitul de 20.388,8 milioane euro fiind cu 18,4% mai mic decât în aceeași perioadă din 2022. Gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate a crescut ușor semnificativ față de luna precedentă, până la 80,8%. Valoare mai bună decât cele înregistrate pe parcursul ultimilor trei ani, dar sub semnificativ sub rezultatele din perioada 2014 – 2019.

Deficitul extern cumulat pe segmentul de mărfuri în primele trei sferturi ale anului curent a reprezentat 6,33% din PIB, în contextul în care nivelul prognozat oficial pentru întreg anul curent a fost de 11% din PIB. Adică se va situa, foarte probabil, sub așteptările Comisiei Naționale de specialitate. De reținut, însă, scăderea schimburilor comerciale cu exteriorul din ultimele patru luni, pe fondul unui volum de activitate restrâns în industrie (-5,1% după primele opt luni ale anului).

Schimburile cu țările UE au fost de circa 51 miliarde euro la export și 66,5 miliarde euro la import (72,6% din exporturi și 73,4% la importuri). Pe segmentul de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de aproximativ 19,3 miliarde euro și importuri de 24,2 miliarde euro. Au rezultat solduri negative de 15,5 miliarde euro cu statele UE şi de aproape 5 miliarde euro pe relaţiile extracomunitare, adică 76% față de 24% din total.

Sectorul de mașini și echipamente de transport s-a majorat până la peste 1,5 miliarde euro, după ce s-a situat la numai -648 milioane euro după prima jumătate a anului. La categoria altor mărfuri manufacturate, deficitul a trecut de cinci miliarde de euro, cam un sfert din soldul negativ al schimburilor cu exteriorul.

Pe zona de produse alimentare și animale vii, rezultatul net a reprezentat circa o optime din minusul consemnat per total. Gradul de acoperire al importurilor pe baza exporturilor efectuate a urcat de puțin peste pragul de 70% dar a rămas sub nivelul de 74%, consemnat pe ansamblul anului 2022, și foarte departe de echilibrul atins în 2014.

Revenirea consumului de carburanți, pe fondul unei reluări a creșterii prețurilor de profil, a condus la un deficit sectorial de 3,6 miliarde de euro, peste 70% din cel consemnat la produsele manufacturate. Problema principală rămâne soldul puternic negativ al schimburilor de produse chimice (-9,3 miliarde euro după primele nouă luni ale anului și doar 26% grad de acoperire). Astfel, segmentul petrochimic a generat aproape două treimi din deficitul comercial.

Taguri: statistici economice  Institutul National de Statistica (INS)  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Institutul National de Statistica



Producția industrială, în scădere semnificativă

Potrivit INS, producția industrială a coborât până la -12,8% în august 2024 față de luna anterioară pe seria brută, deși a fost calculată la +1,1% în varianta ajustată după perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare. detalii

Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024

Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în luna august 2024 de 2.566 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Suma a crescut cu 14,22% în termeni nominali detalii

Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%

Institutul Național de Statistică a ajustat semnificativ în sus rezultatul anunțat anterior pentru PIB-ul pe primul trimestru din 2024, de la +0,1% la +0,5% pe seria brută și de la +1,8% la +2,2% pe seria ajustată sezonier. Rezultatul în detalii

Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024

Producția industrială a scăzut cu -2,1% în aprilie 2024 față de luna anterioară pe seria brută și cu -1,3% în varianta ajustată în funcție de perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare. Totuși, comparativ cu aceeași lună detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • plati online

    ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii