ECONOMIE | Institutul National de Statistica

Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2024-09-25 13:46

Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în luna august 2024 de 2.566 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Suma a crescut cu 14,22% în termeni nominali față de aceeași lună a anului trecut iar puterea ei de cumpărare (pensia reală) a avansat în domeniul pozitiv (+8,7%), după ajustarea cu nivelul inflației (5,1%).

Suma amintită mai sus privește 3,68 milioane de beneficiari care au atins vârsta legală de pensionare, cu sau fără a avea și vechimea normată prevăzută de lege. Ei beneficiază de așa-numitele old age benefits (beneficii pentru persoanele în vârstă care au contribuit la sistemul de asigurări sociale al statului) și reprezintă cam patru cincimi dintre cei care au primit lunar pensii. 

Celelalte persoane sunt asimilate calității de fost lucrător ajuns la vârsta de pensionare, iar sumele încasate de acestea diferă ușor, la fel și ritmurile anuale de creștere pe categorii de beneficiari. Astfel, per total, s-a ajuns la o medie a plăților în sistemul asigurărilor sociale de 2.293 lei lunar și la un avans de 14,26% nominal (+8,72% real).

Conform datelor CNPP, urmașii (cei care primesc bani în baza contribuției unui fost membru al familiei) au reprezentat 9,6% din numărul total, cei încadrați în clase de invaliditate 8,6% iar cei care au ieșit la pensie mai devreme decât prevăd normele standard legale (majoritatea cu șanse minime de angajare la o vârstă relativ înaintată) au avut o pondere de 1,9%.

Doar 0,11% dintre pensionari au reușit să se încadreze în cerințele impuse pentru a beneficia de drepturile de asigurări sociale fără penalizări iar categoriile care intră la invaliditate, orfani, văduve de război – I.O.V.R. – (0,009%) și includerea excepțională la ajutor social (0,003%) sunt neglijabile numeric.

Ritmurile de creștere ale sumelor plătite de stat au fost sub medie în cazul ajutorului social (+14.06%) și al pensiilor anticipate parțiale (+13,08%). Puterea de cumpărare a crescut marginal mai mult în cazul urmașilor (+8,95% față de +8,72% per total). Regretabil, majorarea a fost semnificativ mai redusă, de doar 10,23% nominal în cazul persoanelor cu dizabilități (+4,88 % în termeni reali).

De reținut, calculele efectuate pe baza datelor detaliate prezentate de CNPP arată că pensia medie pentru limită de vârstă pentru femei (care reprezintă 56% din numărul de beneficiari sau 2,06 milioane persoane) a fost în luna august 2024 de 2.237 lei, adică trei sferturi din suma medie încasată de bărbați (2.983 lei, media pentru 1,62 milioane persoane).

Aceasta va constitui o problemă în luarea unor decizii, deoarece ponderea din salariul mediu net pe economie la bărbați e semnificativ mai mare decât în cazul doamnelor retrase din activitate. Diferența de gen va crește după ce se vor egaliza duratele legale de muncă, la care se face raportarea punctajelor personale cumulate pe perioada de activitate.

În profil teritorial, cele mai mari pensii s-au consemnat în județul Hunedoara, unde media a fost de 3.056 lei. Acesta a fost urmat de București (2.912 lei, cu o diferență notabilă între sectorul 5, 2.492 lei, față de sectorul 1, 3.417 lei) și Gorj (2.749 lei). La polul opus figurează, în august 2024, Vrancea (1.826 lei), Giurgiu (1.834 lei) și Vaslui (1.852 lei). Ecartul maxim între județe a fost de 67%, adică pensia medie în Hundeoara a fost cu două treimi mai mare decât în Vrancea.

Din datele oferite de CNPP, rezultă (înainte de recalcularea prevăzută septembrie 2024) o sumă cheltuită de stat pentru plata pe acest an a tuturor tipurilor de pensii de asigurări sociale de circa 126,5 miliarde lei sau 7,15% din PIB-ul estimat curent pe 2024 (1.767,3 miliarde lei). Acest procentaj este mai mare decât anterior (7% în 2023) dar se situează semnificativ sub cota de 9,4% impusă prin PNRR, diferența fiind constituită de alte tipuri de venituri asimilate pensiilor. 

 

Taguri: statistici economice  Institutul National de Statistica (INS)  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Institutul National de Statistica



Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024

Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în luna august 2024 de 2.566 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Suma a crescut cu 14,22% în termeni nominali detalii

Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%

Institutul Național de Statistică a ajustat semnificativ în sus rezultatul anunțat anterior pentru PIB-ul pe primul trimestru din 2024, de la +0,1% la +0,5% pe seria brută și de la +1,8% la +2,2% pe seria ajustată sezonier. Rezultatul în detalii

Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024

Producția industrială a scăzut cu -2,1% în aprilie 2024 față de luna anterioară pe seria brută și cu -1,3% în varianta ajustată în funcție de perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare. Totuși, comparativ cu aceeași lună detalii

Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta

Exporturile României au fost în aprilie 2024 de 8,29 miliarde euro (+14,8% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat 10,96 miliarde euro (+17,8%), potrivit datelor publicate de INS. Astfel, deficitul detalii

 



 

Ultimele Comentarii