BURSA | Noutati BVB

BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2021-10-12 19:30

Bursa de Valori București (BVB) lansează primul indice pentru piața AeRO, BET AeRO. Indicele pornește de la valoarea de 1.000 de puncte, conform unui comunicat de presa, in care se adauga:

Capitalizarea tuturor companiilor listate pe piața AeRO a depășit 15 miliarde de lei, o creștere de 57% față de anul trecut.

BVB lansează astăzi, 11 octombrie, și primii indici de tip randament total net, BET-TRN și BET-XT-TRN.

Bursa de Valori București (BVB) lansează primul indice pentru piața AeRO, BET AeRO, care include companii reprezentative de pe această piață.

La momentul lansării, BET AeRO include 20 de companii selectate pe bază de criterii cantitative și pornește de la valoarea de 1.000 de puncte.

Metodologia noului indice permite în structura sa un număr variabil de constituenți, fără a impune un număr maxim.

Lansarea primului indice pe piața AeRO vine ca urmare a dezvoltării pieței și a interesului în creștere al investitorilor pentru companiile listate pe această piață. Capitalizarea companiilor listate pe piața AeRO a depășit 15 miliarde de lei, o creștere de 57% față de anul trecut. În primele 9 luni din 2021, 17 noi companii s-au listat pe piața AeRO, cu o capitalizare cumulată de 1,3 miliarde lei.

„Lansarea BET AeRO, un indice dedicat companiilor românești listate pe piața AeRO, este un moment important pentru dezvoltarea pieței de capital per ansamblu. Răspundem astfel atât cererii investitorilor, cât și transformării prin care această piață a trecut, în special de la începutul acestui an. Cu 17 listări numai în acest an pe AeRO și un număr de 17 obligațiuni listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare, demonstrăm încă o dată că bursa este locul potrivit antreprenorilor români în căutare de finanțare, vizibilitate și transformare”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

Metodologia BET AeRO permite, pe viitor, includerea de noi companii în structura indicelui pe măsură ce acestea vor îndeplini criteriile de eligibilitate.

Cele două criterii cantitative ale indicelui BET AeRO sunt lichiditatea și capitalizarea free-float. Pentru ca o companie să fie inclusă în coșul indicelui este nevoie ca la momentul analizei să înregistreze un coeficient de lichiditate de cel puțin 0,5% (50 bps) și capitalizarea free-float de minim 5 milioane lei.

O companie aflată deja în coșul indicelui va fi menținută dacă la momentul analizei înregistrează un coeficient de lichiditate de minim 0,2% (20 bps). Ponderea companiilor în indice ține cont de nivelul free-float al fiecărei companii, iar ponderea maximă pe care o companie o poate avea în coșul indicelui este de 15%.

„Companiile incluse în indicele BET AeRO la momentul lansării reprezintă aproximativ 40% din capitalizarea companiilor românești de pe piața AeRO și au generat pe parcursul ultimului an peste 85% din lichiditatea de pe piața secundară a acestui segment. Lansarea BET AeRO este un pas normal în evoluția pieței, fiind unul dintre demersurile noastre de a o dezvolta, alături de simplificarea accesului la piață pentru companiile care intenționează să se listeze din 2022 pe segmentul alternativ. Totodată, ne bucurăm că la acest moment lansăm și 2 indici noi pentru Piața Reglementată ce vin în completarea indicilor BET și BET-XT cu variantele de randament total net ale acestora”, a declarat Adrian Tănase, Director General Bursa de Valori București.

De la începutul anului, pe piața AeRO s-au înregistrat peste 251 de mii de tranzacții, o creștere de aproape trei ori față de anul 2020. Valoarea totală a tranzacțiilor pe piața AeRO a depășit 840 milioane de lei, o creștere de 147% față de anul trecut. Valoarea medie zilnică a tranzacțiilor este de 4,3 milioane de lei.

BET-TRN și BET-XT-TRN reprezintă variantele de randament total net ale indicilor BET și BET-XT, fiind primii indici de acest tip lansați de BVB. Astfel, cei doi noi indici vor fi ajustați ținând cont de valoarea netă de impozit a dividendelor oferite de companiile din coșul indicilor. Cei doi indici au aceeași componență ca BET și BET-XT.

Manualele celor trei noi indici, BET AeRO, BET-TRN și BET-XT-TRN sunt disponibile la acest link, în secțiunea dedicată fiecărui indice. Asemănător celorlalți indici din seria de indici BET, cei trei noi indici vor fi ajustați trimestrial în cadrul ajustărilor periodice.

Taguri: Bursa de Valori Bucuresti (BVB)  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Noutati BVB



Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB

Lăptăria cu Caimac a debutat pe piața AeRO în urma celui mai mare și rapid plasament privat de acțiuni pe această piață. Adrian Cocan, managerul de proiect al producătorului autohton de produse lactate premium a sunat în această dimineață clopoțelul la Bursa de Valori detalii

Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018

Banca Transilvania (BT) a anuntat convocarea Adunarilor Generale a Actionarilor (AGA), ordinare si extraordinare, in data de 24 aprilie 2019, in cadrul carora se vor propune pentru aprobare repartizarea profitului net realizat in suma de 1.219.390.604 lei, astfel: alocarea sumei de 196.188.315 detalii

Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti

Obligațiunile subordonate ale Băncii Transilvania au intrat astăzi la tranzacționare, la Bursa de Valori Bucureşti, anunta banca intr-un comunicat, in care mai arata urmatoarele: Emisiunea este în valoare totală de 285 de milioane de euro. „Banca detalii

Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO

Obligațiunile emise de compania Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piața AeRO în data de 14 iunie 2016. Aceasta este a patra emisiune de obligațiuni corporative listate pe Sistemul Alternativ de Tranzacționare al Bursei de Valori București, anunta BVB intr-un comunicat in care mai detalii

 



 

Ultimele Comentarii