www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Piraeus Bank lanseaza o oferta de conversie in lei a creditelor in franci elvetieni (CHF) cu un discount initial de 15%, mai mic decat la Volksbank si OTP Bank, dar cu o reducere ulterioara de 20%; ce arata calculele

Autor: Bancherul.ro
2016-08-16 15:21

Piraeus Bank a anuntat ca lanseaza o oferta de conversie in lei a creditelor in franci elvetieni (CHF) detinute de clientii sai, dupa aplicarea unei reduceri (discount) de 15% din valoarea actuala (soldul) a fiecarui credit.


Discountul este mai mic decat in cazul ofertelor asemanatoare aplicate anul trecut de Banca Transilvania (BT) pentru clientii Volksbank (22%) si de catre OTP Bank (intre 17,5% si 25%, media fiind tot de 22%, conform reprezentantilor bancii).


Piraeus Bank promite insa clientilor care accepta oferta de conversie alte doua reduceri suplimentare ale soldurilor creditelor, cu cate 10% in urmatorii 6 ani, cu conditia ca acestia sa nu inregistreze intarzieri la plata ratelor.


De ce a ales banca aceasta solutie? Reprezentantii Piraeus Bank au precizat urmatoarele, la solicitarea Bancherul.ro:


"Ideea reducerilor succesive ale soldului are la baza dorinta de a recrea un parteneriat real cu clientii, incuranjand si rasplatind respectarea obligatiilor de plata asumate."


Problema este ca aceste reduceri suplimentare ale datoriilor au loc dupa conversia creditelor din franci in lei, ceea ce inseamna o crestere substantiala a valorii imprumuturilor in lei, din cauza deprecierii leului cu aproximativ 80% (aproape o dublare) dupa izbucnirea crizei din 2008.


Cu alte cuvinte, clientii care accepta discount-urile suplimentare de 20% in total in urmatorii 6 ani vor fi nevoiti sa suporte mai intai o crestere a datoriei (creditului) de 80%, care va scadea apoi cu 60% peste 6 ani.


Piraeus Bank nu a raspuns la intrebarea Bancherul.ro privind numarul clientilor cu credite in CHF si valoarea acestora.


Un calcul al ofertei de conversie


Sa facem un calcul simplu: daca aveti un credit in CHF in valoare de 100.000 CHF in prezent si acceptati oferta de conversia a Piraeus Bank, valoarea creditului vi se reduce cu 15%, adica 15.000 CHF, astfel ca datoria scade la 85.000 CHF.


Apoi, cei 85.000 CHF sunt convertiti in lei la cursul zilei (1 CHF = 4,1 lei), adica 348.500 de lei, noua valoare a creditului dupa discount, care ramane, insa, substantial mai mare decat cea din momentul obtinerii creditului (187.000 de lei) intrucat cursul CHF/RON inainte de criza era in jurul a 2,2 lei.


Astfel, daca acest credit de 100.000 de CHF a fost obtinut in august 2008, cand cursul CHF/RON era 2,2 lei/CHF, valoarea in lei a creditului a fost atunci de doar 220.000 de lei, cu 58% mai mic decat valoarea creditului convertit in prezent in lei, dupa aplicarea discount-ului de 15%.


Daca aplicam si discount-ul suplimentar de 20% ce se va aplica in urmatorii 6 ani la creditul convertit in lei, atunci valoarea acestuia va mai scadea cu 69.700 de lei (calculat la valoarea din prezent), astfel ca va ajunge in final la 278.800 de lei, o valoare in continuare mai ridicata decat cea din momentul obtinerii creditului, dupa, atentie, 14 ani de plata in total (8 ani din 2008 pana acum si inca 6 de acum inainte).


Cat de atractiva ar putea fi oferta?


Concluzia ce s-ar putea trage in urma acestui calcul este ca discount-ul oferit de Piraeus Bank, de 15% initial, este prea mic pentru a fi suficient de atragator pentru clientii sai.


Ar fi fost necesar macar 25% pentru ca un calcul simplist ca cel facut mai sus sa arate ca banca imparte corect povara riscului valutar cu clientii sai.


Oferta BT a avut o rata de succes de 80% iar cea a OTP Bank de 70%. In aceste conditii, este greu de crezut ca oferta Piraeus Bank va fi acceptata macar de 50% dintre clientii sai.


Reprezentantii Piraeus Bank sunt insa optimisti:


"Banca trateaza in mod personalizat situatia fiecarui client cu credit in CHF. Tocmai de aceea este dificil de facut estimari in acest moment. Sunt analizati pentru fiecare client in parte parametri legati de venituri, gradul de indatorare, oscilatiile survenite de la momentul acordarii creditului pana acum.


Programul a fost structurat astfel incat sa asigure reducerea poverii ratelor lunare de plata pentru clienti si de aceea estimam o acceptabilitate crescuta din partea acestora."


Alte doua banci cu multe credite in CHF, Bancpost si Raiffeisen, au lansat anul trecut oferte de conversie a acestora in lei, oferte despre care se poate spune ca au fost un esec.


Asta pentru ca cele doua banci au ales solutii de conversie diferite de cele practicate cu rate de succes destul de mari de catre BT si OTP Bank.


Astfel, Bancpost le-a propus clientilor, in septembrie anul trecut, o oferta de conversie fara discount, urmata de reducerea ratelor lunare cu o treime, dar numai timp de trei ani. Cu alte cuvinte, clientii ar fi trebuit sa accepte o crestere a creditului cu 80%, iar apoi o reducere a ratelor cu doar 30%. (vezi aici detalii)


Evident ca oferta nu avea cum sa aiba succes, iar banca nici macar nu a mai anuntat, de atunci, ce succes a avut aceasta si nici nu a raspuns la intrebarile noastre cu privire la rezultatele ofertei.


Raiffeisen a lansat oferta de conversie la finalul anului trecut, dar s-a adresat doar clientilor cu restante sau celor supraindatorati (cu rate lunare care depasesc 65% din venituri).


Oferta prevedea un discount tot de 10% ca al Piraeus, aplicat inainte de conversie, urmat de alte doua reduceri de cate 5% in urmatorii doi ani. (vezi aici detalii)


Nici aceasta oferta nu a avut succes, cum era de anticipat, rezultatele ei modeste fiind publicate doar de catre banca-mama din Austria, in rapoartele trimestriale, in care apare soldul creditelor in franci.


Exista insa si banci care nu s-au aratat, pana in prezent, sensibile la problema creditelor in CHF: Banca Romaneasca si Credit Europe Bank, care nu au lansat pana acum oferte de conversie si nici nu au raspuns la intrebarile noastre privind situatia acestor imprumuturi.


Mai sunt credite in CHF in valoare de 6 miliarde lei


Soldul total al imprumuturilor in moneda elvetiana ajungand la 6 miliarde lei (1,4 miliarde franci) la finalul lunii mai 2016, conform statisticilor BNR. (vezi aici detalii)


Scaderea volumului de credite in franci convertite in lei se produce pe fondul intensificarii presiunilor exercitate de catre clientii bancilor si de avocatii acestora, precum si de catre parlamentari populisti, in vederea obtinerii unor facilitati importante, precum transformarea imprumuturilor din CHF in lei la un curs mult mai mic decat cel din prezent, chiar la cel din data acordarii creditelor.


Si hotararile instantelor de judecata privind inghetarea cursului CHF/RON la momentul acordarii imprumuturilor s-au inmultit in ultima perioada, determinandu-l pe seful Raiffeisen Bank, una dintre bancile cu cele mai multe credite in CHF, sa trimita Curtilor de Apel din tara si Consiliului Magistraturii un memorandum in care le cere sa rezolve problema practicii neunitare ale instantelor, in conditiile in care bancile au castigat de 20 de ori mai multe procese decat clientii. (vezi aici detalii)


Si seful Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Sergiu Oprescu, apreciaza ca aprobarea conversiei creditelor in CHF la cursul istoric ar putea declansa un tsunami in sistemul bancar. (vezi aici detalii)


Legea de conversie din Polonia s-a schimbat


Presedintele Poloniei, Andrzej Duda, care a castigat alegerile de anul trecut promitand sa reduca povara celor o jumatate de milion de persoane cu credite in franci elvetieni (CHF), echivalentul a 150 de miliarde de zloti, prin conversia acestora in zloti la cursul din data acordarii, promisiune materializata printr-un proiect de lege in acest sens prezentat la inceputul acestui an, a facut acum un pas inapoi, oferind bancilor sansa de a ajunge la o intelegere amiabila cu clientii, la fel cum s-a intamplat si la noi.


In Romania, doar 110.000 de persoane fizice aveau credite in CHF, in valoare de 12 miliarde lei, la finalul lui 2008, numar care s-a redus constant pe parcursul ultimilor ani, ajungand la doar 50.000 de persoane, cu credite in franci in valoare de 6,4 miliarde lei, in martie 2016. (vezi aici detalii)


Comunicatul Piraeus Bank


Piraeus Bank România lansează programul pilot de reducere a soldului și conversie a creditelor cu garanție imobiliară acordate în CHF


București, 16 august 2016 - Clienții care au contractat de la Piraeus Bank România S.A. credite în franci elvețieni (CHF) pentru nevoi personale cu garanție imobiliară, ipotecare sau de investiții imobiliare vor putea beneficia de o nouă ofertă a Băncii, creată special pentru a veni în sprijinul lor. Astfel, Banca a decis să preia de la clienții care întâmpină dificultăți financiare în rambursarea creditelor contractate, o parte din efectele negative ale evoluției nefavorabile a cursului de schimb al CHF, propunând reduceri ale soldului creditului și conversia în moneda locală (RON).


Hotărârea cu privire la acest program a fost luată de către acționarul majoritar (Piraeus Bank Grecia), urmând a fi supusă ratificării de către Adunarea Generală a Acționarilor Piraeus Bank România S.A.


De-a lungul timpului, Banca a pus la dispoziția clienților care au întâmpinat dificultăți la rambursarea creditelor, soluții variate de temperare a efectului aprecierii monedei elvețiene și a inițiat o serie de programe personalizate în funcție de situația fiecărui client.


“Piraeus Bank România vine încă o dată cu o ofertă personalizată în întâmpinarea clienților care trebuie să facă față în prezent unui nivel ridicat al gradului de îndatorare ca urmare a aprecierii cursului de schimb al CHF. Acum, oferta Băncii permite reducerea soldului creditului și conversia acestuia în lei, ceea ce va conduce la scăderea ratei lunare de plată și la eliminarea expunerii la riscul valutar”, a declarat Cătălin Pârvu, CEO Piraeus Bank România.


În perioada imediat următoare, pentru a asigura o deservire adecvată a clienților, reprezentații Piraeus Bank vor planifica și vor demara contactarea persoanelor care dețin credite în CHF cu garanție imobiliară, prioritar a acelora care au întâmpinat dificultăți la rambursarea creditelor. Conform informațiilor comunicate, Banca va analiza în perioada următoare situația financiară a fiecărui client, pentru a verifica îndeplinirea criteriilor de aplicare a noului program.


Programul presupune:


- reducerea imediată a soldului creditului în CHF cu 15%;
conversia în RON a soldului obținut după aplicarea reducerii menționate;


- suplimentar, 2 reduceri de câte 10%, aplicate la fiecare 3 ani, dacă pe parcursul acestor perioade nu se vor înregistra întârzieri la plata ratelor.


Pentru a beneficia de această ofertă, clienții trebuie să se asigure că nu înregistrează în prezent întârzieri la plata ratelor mai mari de 89 de zile.


Clienții care doresc să afle informații suplimentare până la momentul contactării lor de către reprezentanții Piraeus Bank, pot contacta banca la numerele de telefon 021.207.04.50 / 021.207.04.60, pe adresa de e-mail: crediteCHF@piraeusbank.ro sau prin completarea formularului de “Contact” de pe site-ul www.piraeusbank.ro .