Consiliul Concurentei, care ar trebui sa aiba primul cuvant la legea de plafonare a dobanzilor la credite, tace. De ce oare?
Autor: Bancherul.ro
2018-03-26 00:11
Se stie ca intr-o economie de piata preturile si dobanzile (pretul banilor) sunt rezultatul concurentei, adica a relatiei dintre oferta si cerere: cu cat oferta este mai mare, cu atat preturile mai mici, iar cand cererea creste, preturile se majoreaza.
Interventia statului pe piata libera, prin limitarea preturilor, asa cum intentioneaza acum, prin legea de plafonare a dobanzilor la credite (de 2,5 ori peste dobanda BNR la creditele ipotecare si 18% la creditele de consum), ar fi justificata daca pe piata creditarii nu exista o concurenta reala, astfel incat dobanzile sunt exagerat de ridicate.
Se intampla acest lucru? Este justificata acesta lege? Consiliul Concurentei este autoritatea care ar trebui sa dea aceste raspunsuri.
Din pacate, Consiliul Concurentei tace. Institutia responsabila de stimularea concurentei din economie nu a rapuns la intrebarea Bancherul.ro in care i se solicita sa-si exprime opinia cu privire la proiectul de lege privind plafonarea dobanzilor. De ce oare?
Exprimarea opiniei Consiliului Experientei este cu atat mai importanta cu cat legea lege de plafonare a dobanzilor la credite a fost initiata de deputatul PNL, Daniel Zamfir, cunoscut pentru proiectele sale de legi populiste impotriva bancilor, precum darea in plata, sustinute impreuna cu prietenul sau, avocatul Gheorghe Piperea, implicat in numeroase procese impotriva bancilor, asadar direct interesat de discreditarea sistemului bancar.
Un grup de profesori de economie, majoritatea de la ASE, coordonati de Bogdan Glavan, cer parlamentarilor sa renunte la lege, intrucat “creditul nu poate fi ieftinit prin decrete sau legi, ci prin încurajarea competiției și a investițiilor, prin combaterea inflației, prin reducerea riscurilor politice și a incertitudinilor asociate cu economia informală. Acestea sunt diferențele dintre România și țările dezvoltate ale UE și până când aceste diferențe nu vor fi atenuate dobânzile din România nu vor putea fi similare cu cele din Germania”.
Apelul profesorilor de economie nu este sustinut, din pacate, de argumente solide, profesioniste si, in primul rand, obiective, in sustinerea cererii lor, asa cum ar fi de asteptat, ci are mai curand o alura politica, de respingere din principiu (liberal) a ideii de plafonare a dobanzilor.
De exemplu, daca ar fi sa facem o comparatie corecta si completa dintre dobanzile din Romania si Germania, trebuie mentinat ca in Germania, ca de altfel si alte mari tari europene, dobanzile sunt plafonate.
Numai ca atat in Germania, cat si in alte sase tari europene (Franta, Italia, Portugalia, Slovacia, Slovenia si Estonia) plafonul este aplicat la dobanda medie a pietei, in functie de tipul creditului sau doar pentru anumite tipuri de imprumuturi, astfel incat practic nu este afectata competitia pe piata, ci doar sunt eliminate dobanzile excesiv de mari, de regula de doua ori peste DAE medie.
Pe cand in proiectul de lege de la noi, plafonul la creditele ipotecare este legat de dobanda legala a BNR, care nu este o dobanda a pietei, asadar ar putea afecta competitia pe piata.
Mai grav este insa plafonul absolut de 18% impus la creditele de consum, fara nicio justificare, si care, evident ca poate afecta substantial nu atat creditele de consum acordate de banci, a caror dobanzi sunt in prezent sub acest plafon, cat mai ales Institutiile Financiare Nebancare (IFN), care practica dobanzi mult mai mari, unul dintre motive fiind faptul ca acorda credite unor persoane cu riscuri ridicate de nerambursare, precum cele fara venituri legale.
De asemenea, vor fi afectate si imprumuturile mici, pe termene foarte scurte, de cateva luni, acordate de regula online, asa-zisele payday loans, la care DAE ajunge chiar si la 7.000% pe an, insa dobanda reala platita este mica, dat fiind ca valoarea unui imprumutui este redusa, de ordinul sutelor sau cel mult a miilor de lei.
Profesorii de economie amintiti mai sus, precum si IFN-urile, spun ca plafonarea dobanzilor va limita accesul la credite al acestor persoane, astfel incat legea declarata ca fiind impotriva camatariei se va transforma intr-una care va stimula tocmai camataria, adica inflorirea pietei ilegale de creditare, dat fiind ca IFN-urile care acorda acum legal credite cu dobazi ridicate nu-si vor mai putea desfasura activitatea, din simplul motiv ca nu-si pot acoperi costurile de functionare cu dobanzile mici impuse de lege.
Provident s-a retras din Slovacia dupa adoptarea unei astfel de legi
Avem si un recent exemplu care sustine aceasta ipoteza: Provident, cel mai mare IFN din Romania specializat in credite pentru persoanele care nu au acces la credite bancare, s-a retras din Slovacia, in 2015, dupa ce in aceasta tara a fost adoptata o lege asemanatoare cu cea de la noi, prin care dobanzile la creditele de consum au fost plafonate la maxim de doua ori peste dobanda medie a pietei, adica maxim 27% la acea data. Oficialii Provident au explicat ca firma nu-si mai poate desfasura activitatea profitabil la dobanzile impuse de lege.
Provident este cel mai mare angajator britanic din Romania, cu 3.000 de angajati.
Avertismentul profesorilor cu privire la pericolul ca IFN-uri precum Provident sa paraseasca Romania este confirmat si de un complex studiu despre plafonarea dobanzilor creditelor comandat de Comisia Europeana, care a ajuns la o concluzie clara: firmele care opereaza cu dobanzi anuale foarte mari nu mai pot functiona intr-un mediu cu plafonari de dobanda.
Studiul mai arata ca “lipsa creditului cu costuri ridicate reduce accesul la finantare pentru acele categorii de persoane considerate a avea un risc ridicat de creditare si care solicita imprumuturi mici. Aceasta diminuare a ofertei de credit pentru categoriile respective de populatie poate reprezenta sau nu un obiectiv al politicii guvernamentale.”
Avem nevoie, asadar, de mai multe raspunsuri pentru a vedea clar si obiectiv problema plafonarii dobanzilor la credite.
In primul rand, un raspuns de la Consiliul Concurentei: exista sau nu competitie pe piata IFN-urilor? Pentru ca acestea sunt cele vizate de lege, iar pe piata bancara se stie deja ca avem o concurenta acceptabila.
Pe de alta parte, dupa cum releva si studiul mentionat mai sus, concurenta dintr-o piata este determinata nu doar de oferta, ci si de cerere. Iar pe piata creditarii, se poate vorbi de o cerere asa-zisa dependenta sau captiva, adica acele persoane care nu au acces la creditele bancare, din diverse motive, precum venituri prea mici si ilegale sau restante la Biroul de Credite, astfel ca sunt obligate sa se imprumute la IFN-uri.
Daca avem concurenta, atunci dobanzile IFN-urilor sunt corecte, dictate de piata, iar statul nu are niciun motiv sa intervina.
Pe de alta parte, daca nu exista concurenta (iar indiciile din piata creditelor online in acest sens exista), atunci statul ce ar trebui sa faca? Plafonarea dobanzilor este, intr-adevar, o solutie? Iar daca este, care ar trebui sa fie dobanda? A facut cineva un studiu in acest scop? Initiatorii legii nu au facut public un astfel de studiu, ceea ce nici nu e de mirare, dat fiind identitatea initiatorilor.
Sau nu cumva, dupa cum spun profesorii de economie, statul ar trebui sa ia cu totul alte masuri, in vederea stimularii competitiei, cu scopul cresterii intermedierii financiare, care este, de altfel, in scadere?
De astfel de discutii si analize avem nevoie, nu de legi populiste, inventate peste noapte si votate la fel de rapid, cu un singur scop, de a face senzatie pe termen scurt, dar fara viziune pe termen lung.
Marti se discuta in Parlament legile de plafonare a dobanzilor la credite si de recuperare a datoriilor
Legea de plafonare a dobanzilor la credite (Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar - PLx 84/2018) va fi discutata marti, 27 martie, in comisiile reunite de buget-finante si juridica din Camera Deputatilor, in vederea raportului final inainte de a fi pus pe ordinea de zi a Parlamentului pentru votul final.
In aceeasi sedinta se va da raportul si la legea de plafonare a datoriilor preluate de la banci si IFN-uri de firmele de recuperare la cel mult de doua ori pretul la care au fost cumparate. (vezi aici proiectul)
De exemplu, daca un credit de 10.000 de lei a fost cesionat de o banca la un pret de 1.000 de lei (pretul mediu fiind de 10%), firma de recuperare va mai putea cere de la datornic cel mult 2.000 de lei, fara alte costuri suplimentare.
Comentarii
cosmingmda
CC number ar avea de ce sa se pronunțe decât consultativ. Stimularea concurenței se face evident întuneric cadru legal și devreme ce acesta se va schimba pentru toți jucătorii din piața nu se influențează concurenta decât din punct de vedere pozitiv: va crește concurenta intre bănci deoarece diferențele de dobândă vor fi și mai mici și pentru a avea mai mulți clienți băncile vor trebui sa vina cu facilități de reducere a costurilor totale ale creditului. Mai mult, reducerile de costuri vor dirija banii in alte zone ale economiei.
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Lege plafonare dobanzi credite
Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
Proiectele de lege privind plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de la banci si IFN-uri de firmele de recuperare se discuta astazi in Comisia Economica a Camerei Deputatilor, in vederea emiterii unui aviz pentru elaborarea raportului final, care va fi elaborat de detalii
Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
Proiectul de lege privind plafonarea dobanzilor la credite, initiat de senatorul PNL Daniel Zamfir, prietenul avocatului Gheorge Piperea, implicat in numeroase procese impotriva bancilor, nu a fost inclus pe ordinea de zi a sedintei de miercuri, 4 aprilie, a comisiei pentru buget, finante si detalii
Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
“Numai bou-i consecvent!” a raspus senatorul PNL Daniel Zamfir la intrebarea daca e dispus sa negocieze cu bancile si IFN-urile alte plafoane pentru dobanzile la credite fata de nivelurile de 18% la creditele de consum si de 2,5 ori peste dobanda BNR la creditele ipotecare, propuse detalii
Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Legea de plafonare a dobanzilor la credite (Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar detalii
- Consiliul Concurentei, care ar trebui sa aiba primul cuvant la legea de plafonare a dobanzilor la credite, tace. De ce oare?
- Legea impotriva camatariei va deveni o lege in favoarea camatariei, avertizeaza profesorii de economie, intr-o scrisoare deschisa adresata Parlamentului
- Cum se plafoneaza dobanzile la credite in Europa si ce efecte au: lectii din care putem invata
- Bancile se declara "profund ingrijorate de consecintele negative ale proiectelor de lege privind sectorul financiar-bancar"
- BNR, despre plafonarea dobanzilor: este absolut necesar ca orice masuri de reglementare sa se realizeze cat mai echilibrat
- Poate rezista Romania populismului plafonarii dobanzilor la credite?
- BNR publica o analiza a plafonarii dobanzilor la credite in tarile europene
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Inflația anuală a crescut marginal
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii
-
Schimbare numar telefon Raiffeisen
Puteti schimba numarul de telefon la Raiffeisen din aplicatia Smart Mobile/Raiffeisen Online, ... detalii