ECONOMIE | Institutul National de Statistica

Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2024-06-19 06:30

Producția industrială a scăzut cu -2,1% în aprilie 2024 față de luna anterioară pe seria brută și cu -1,3% în varianta ajustată în funcție de perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare.

Totuși, comparativ cu aceeași lună din 2023, s-au consemnat valori de +12,1% brut și +3,6% ajustat. Astfel, sezonalitatea a îmbunătățit semnificativ rezultatele în ambele cazuri. 

Rezultatul cumulat pe prima treime a anului a fost +0,8% brut și +0,2% ajustat. Revenirea pe plus constituie un semnal important după ce, în 2023, producția industrială a consemnat o diminuare de -2,3% a valorii adăugate brute iar T1 2024 se încheiase cu -2,7% brut, respectiv -0,9% ajustat.

În structură, industria prelucrătoare, care dă tonul pentru ansamblul producției industriale, a păstrat aproape același nivel ca în luna anterioară (-0,1%), ceea ce a permis un avans de +16,9% față de aprilie 2023, temperat în varianta ajustată de dispunerea zilelor lucrătoare (+6,4%). Cumulat de la începutul anului, industria prelucrătoare a trecut pe plus (+1,9% față de -2,7% la finele T1).

Pe segmentul extracției, s-a consemnat o diminuare marginală a activității (-0,3%) față de martie 2024 dar un avans de 5% comparativ cu aprilie 2023, încă insuficient pentru a trece pe plus cumulat după 4 luni (-0,5%). Pe partea de energie, rezultatul de -16,7% față de luna anterioară a determinat scăderea generală, precum și o scădere de -2,6% pe primele patru luni.

Datele pot fi interpretate mai bine dacă se face apel la seria producției industriale din aceeași lună aprilie pe intervalul 2018 - 2024, cu referința în nivelul mediu consemnat pentru anul de referință 2021 (valoare 100). Situația rămâne încă problematică deoarece, conform seriei statistice oficiale, rezultatul din 2024 a fost cel mai slab din ultimii șapte ani, cu excepția unei luni afectate puternic de situația pandemică.

Printre ramurile industriale care au obținut rezultate mai bune în primele patru luni ale anului curent, se numără fabricarea substanțelor și a produselor chimice (+16,7%), fabricarea altor mijloace de transport (+16,5%), prelucrarea lemnului (+15,9%), fabricarea hârtiei și a produselor de hârtie (+13,7%) și industria metalurgică (+10,8%). 

La polul opus s-au situat activitățile de servicii anexe extracției (-29,1%), marochinăria (-23,1%), extracția cărbunelui (-19%), confecționarea de îmbrăcăminte (-17%), repararea mașinilor și echipamentelor (-15,5%), fabricarea produselor de cocserie (-12,3%) și fabricarea produselor farmaceutice (-10,5%).

În ce privește evoluția producției industriale pe date comparabile față de luna anterioară, România s-a situat pe locul 20 din 27 între țările UE, cu -1,3%, peste Estonia (-1,5%), Cipru (-1,7%), Portugalia (-2,4%) sau Suedia (-2,5%). Polonia (+6,7%), Bulgaria (+3,3%), Cehia (+0,6%), Ungaria (-0,6%) și Polonia (+6,7%) au avut evoluții mai bune decât noi.

Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, cu +3,8%, țara noastră s-a poziționat pe locul 8, printre cele doar 13 state membre care au înregistrat o creștere în sectorul industrial. Valoarea de +3,8% a fost mai bună decât media europeană (-2%) și cea a Zonei Euro (-3%) și semnificativ peste valorile din Cehia (-0,4%) sau Ungaria (-2,3%) dar mai jos decât Polonia (+4,7%). 

Taguri: statistici economice  Institutul National de Statistica (INS)  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Institutul National de Statistica



Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta

Exporturile României au fost în aprilie 2024 de 8,29 miliarde euro (+14,8% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat 10,96 miliarde euro (+17,8%), potrivit datelor publicate de INS. Astfel, deficitul detalii

Prețurile industriale, aproape la fel ca în luna precedentă

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) s-a păstrat aproape la același nivel în aprilie 2024 față de luna anterioară (-0,01%), potrivit datelor comunicate de INS. Totuși, s-a consemnat o revenire în termeni anuali a acestui indice detalii

Comerțul cu amănuntul, în expansiune la început de an

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în februarie 2024 față de luna anterioară cu 2,6% pe seria brută și 0,6% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform datelor detalii

România, pe locul 2 în UE la creșterea comerțului cu amănuntul în ianuarie 2024

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut în ianuarie 2024 față de luna anterioară cu 17,2% pe seria brută, dar a crescut semnificativ (+3,8%) pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • plangere

    de 9 zile ma zbat sa mi retrag o suma foarte mare din coinbase si acum de 2 ore m-au sunat din ... detalii

  • Revolut

    Multe dintre produsele si serviciile Revolut nu sunt cele mai bune din piata, nici in privinta ... detalii

  • Am fost păcălit

    Am fost păcălit de firma de trasctionare și investiții CRYPTO GLOBAL GROWTH-SAFE am investit ... detalii

  • frauda prin GapInvest

    Daca ajuta va pot da nume si numere de telefon de la GapInvestCapital. 1. Lilian Antonescu +40 764 ... detalii

  • frauda GapInvestCapital

    Buna ziua. Din pacate sunt victima acestui sistem. Am incercat sa investesc in actiuni, prin acest ... detalii