ECONOMIE | Analize economice

Inflația anuală a scăzut la 5,1%

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2024-09-13 07:02

Inflația anuală a scăzut în august 2024 până la 5,1%, potrivit datelor publicate de INS.

În a opta lună a anului, prețurile au avansat per total cu 0,23%, în principal sub efectul creșterii prețurilor la combustibili și la tutun, după majorarea accizelor.

În această evoluție a contat și efectul de bază (avansul prețurilor în august 2023 fusese de numai +0,54%).

Totodată, inflaţia MEDIE anuală a coborât la 6,5%, de la 6,8% anterior, iar creșterea prețurilor de la începutul anului în curs a ajuns la 3,43%. Valoarea de referință pentru politica monetară, indicatorul CORE 2 ajustat, a fost de +0,35%, marginal peste valoarea din luna precedentă, ceea ce confirmă o stabilizare a situației.

Pe metodologia europeană, inflația înregistrată de România în august 2024 a fost de 0,28%, ceva nai ridicată față de cea pe model național iar rata anuală a inflației a fost de 5,3%, cu 0,2 puncte procentuale peste cea autohtonă (media pe ultimele 12 luni a ajuns la 6,7%). Acestea sunt datele în termeni comparabili pe plan internațional și care vor fi prezentate de Eurostat.

Prețurile produselor alimentare au crescut într-un ritm aproximativ dublu (+0,45%) față de cel general. Creșterile de la unele produse, precum citrice și alte fructe meridionale (+3,69%, dar numai +2,87% față de august 2023), legume și conserve de legume (+2,74%), zahăr (+1,61%) sau cartofi (+1,59%) au fost parțial contracarate de ieftinirile la fructe proaspete (-6,45%).

Cea mai mare contribuție la scăderea inflației a adus-o ieftinirea combustibililor (-1,11%), cu efect de circa o treime mai puțin la inflația per total. Indicele produselor nealimentare a fost marginal negativ (-0,03%), în pofida unor creșteri de +0,85% la energia electrică (deși -0,04% comparativ cu august 2023), mașini de spălat (+0,48%) și autoturisme (+0,38%). 

Pe segmentul de servicii, indicele s-a situat +0,51%, cu cele mai semnicative creșteri la igienă și cosmetică (+1,00%) și la îngrijire medicală (+0,87%). Transportul aerian s-a scumpit cu 8,02% față de luna anterioară și +22,48% în ultimele 12 luni dar are o pondere foarte redusă. De reținut scăderea atipică înregistrată în luna august 2024 la apă, canal, salubritate (-0,06%).

Indicatorul CORE 2 ajustat, important pentru politica monetară, a crescut marginal la +0,35%, după ce atinsese în iunie cea mai mică valoare de la începutul anului (+0,27%), în apropierea nivelului de 0,32% consemnat în luna mai. În contextul evoluțiilor regionale, datele confirmă reducerea prudentă a dobânzii de politică monetară pentru a ajuta creșterea economică.

Situația rămâne delicată, pe fondul recalculării pensiilor și a menținerii unui ritm relativ ridicat al majorărilor salariale, deși productivitatea muncii a fost în scădere de la începutul anului.

Creșterea puterii de cumpărare a angajaților a ajuns în luna iulie la 8,9% iar cea a pensionarilor a fost de 8,7% în august, niveluri cu mult peste realizările din economie.

Traiectoria estimată de scădere a inflației a fost poziționată mai jos pe termen scurt (4% în loc de 4,9% la finalul lui 2024) și ar urma să aibă o revenire în primăvara anului 2025, pentru a reintra în coridorul-țintă vizat oficial după mijlocul anului viitor. Totuși, în absența unei scăderi a IPC pe luna septembrie (simultan cu majorarea pensiilor), valoarea pentru finalul T3 nu va fi atinsă, chiar și cu beneficiul efectului de bază favorabil (+0,79% în septembrie 2023).

Efectul de bază va rămâne favorabil doar în octombrie 2023, în timp ce va fi greu de înlocuit valorile din noiembrie și decembrie cu unele mai reduse. De-abia în intervalul ianuarie - martie 2025 s-ar putea reintra pe o traiectorie de scădere (sub rezerva unor indexări rezonabile ale veniturilor), ceea ce explică în bună parte estimarea inflației anuale în T1 2025 sub pragul de 3%.

Prognoza oficială arată că va urma, pe parcursul anului viitor, o stabilizare în partea superioară a intervalului țintă de 2,5%+/-1%. Cu toate acestea, persistă mai multe incertitudini, cea mai importantă pentru coșul de consum fiind modalitatea de retragere a subvenției la tarifarea curentului electric, cu pondere relativ ridicată în coșul de consum (4,69%) și unde scumpirea se anunță a fi de ordinul zecilor de procente.

Taguri: statistici economice  Banca Nationala a Romaniei (BNR)  statistici BNR  Institutul National de Statistica (INS)  inflatia  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analize economice



Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) raportat la aceeași lună din anul precedent a consemnat un avans al vânzărilor de 10,3% brut, valoarea ajustată cu sezonalitatea fiind ceva mai mare (+10,7%), conform datelor publicate de detalii

România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB

România s-a situat la mijlocul anului curent pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un nivel de 51,1%, țara noastră se poziționează ceva mai bine decât Polonia detalii

România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus

România a păstrat în luna septembrie 2024 prima poziție în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. În pofida unei scăderi semnificative (-0,5 puncte procentuale față de luna precedentă), avansul prețurilor (4,8% detalii

Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an

Exporturile României au fost în august 2024 de 6,55 miliarde euro (-7,5% față de aceeași lună a anului anterior și cea mai mică valoare din ultimele 12 luni), în timp ce importurile s-au situat la valoarea de 9,43 miliarde euro (-3%), potrivit datelor detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • plati online

    ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii