FGDB explica modul de aplicare a procedurii de recapitalizare interna a unei banci cu depozitele negarantate ale clientilor (bail-in)
Autor: Bancherul.ro
2016-08-29 16:44
Depozitele eligibile (garantate) ale persoanelor fizice și juridice la instituțiile de credit participante la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) au crescut, in primul semestru din acest an, cu 2,2 miliarde lei, până la 221,2 miliarde lei la 30 iunie 2016, conform unei analize publicate de FGDB, in care se mai precizeaza urmatoarele:
Față de 30 iunie 2015, a fost înregistrat un spor substanțial al valorii depozitelor eligibile, de circa 50 miliarde lei, datorat cu precădere extinderii sferei de cuprindere a deponenților garantați. (Pe lângă depozitele persoanelor fizice și ale întreprinderilor mici și mijlocii, începând cu 14 decembrie 2015 FGDB garantează și depozitele companiilor mari.)
Suma depozitelor eligibile reprezintă peste trei sferturi din valoarea totală a depozitelor la instituțiile de credit participante la FGDB, restul revenind persoanelor juridice excluse de la garantare (instituții de credit, instituții financiare, firme de investiții, societăți de asigurare și/sau reasigurare, organisme de plasament colectiv, fonduri de pensii, autorități publice centrale, locale și regionale etc).
Depozitele eligibile denominate în lei au consemnat o variație de +0,6% în semestrul I 2016, până la 144,2 miliarde lei la 30 iunie 2016, în timp ce depozitele eligibile denominate în valută au avansat cu 1,8%, până la 77 echivalent miliarde lei.
Depozitele în moneda națională au o pondere de 65,2% în valoarea totală a depozitelor eligibile.
Persoanele fizice și juridice rezidente dețineau la 30 iunie 2016 depozite în sumă de 214,9 miliarde lei, reprezentând 97,1% din suma depozitelor eligibile.
Procedura de recapitalizare interna (bail-in)
Potrivit legii, suma totală de bani pe care o deține un deponent la o bancă este acoperită în limita a 100.000 euro, în echivalent lei (la 30 iunie 2016, echivalentul în lei al plafonului de acoperire de 100.000 euro a fost 452.100 lei), indiferent de situația în care s-ar putea afla o instituție de credit (de exemplu, în stare de dificultate sau de insolvență).
În cazul în care depozitele de la o bancă devin indisponibile ori banca este supusă unei măsuri de rezoluție (de pildă, recapitalizarea internă), fiecărui deponent îi este garantată integral orice sumă mai mică decât 100.000 euro, iar cei care au depozite mai mari decât acest plafon beneficiază de acoperirea a 100.000 euro.
Mai mult, prin lege, depozitele acoperite sunt excluse în mod expres de la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă.
Pentru acea parte din depozit care depășește 100.000 euro, deponenții beneficiază de un tratament preferențial, creanțele acestora având un rang superior. Astfel, în cazul unui depozit de 150.000 de euro, diferența de 50.000 euro peste plafonul de acoperire poate intra sub incidența recapitalizării interne numai în condițiile în care toate celelalte creanțe nu au fost suficiente pentru a absorbi pierderile și a asigura capitalizarea adecvată a instituției de credit.
Dacă în ultimă instanță se ajunge, totuși, la conversia sumei neacoperite de 50.000 euro, titularul depozitului respectiv primește în schimb titluri de capital (de exemplu, acțiuni) la banca în cauză.
Acționarii și creditorii băncii în rezoluție sunt primii care suportă pierderile, cu mențiunea că niciun creditor nu suportă pierderi mai mari decât în cazul în care instituția de credit ar fi fost lichidată prin procedura de insolvență.
Depozitele acoperite de FGDB la 30 iunie 2016 au însumat 152 miliarde lei, cu peste 12 miliarde lei peste nivelul de la 30 iunie 2015 și cu 3,2 miliarde lei mai mult decât la sfârșitul anului 2015.
Depozitele sub plafonul de acoperire ocupă o pondere de aproape 60% în valoarea totală a depozitelor eligibile.
La 30 iunie 2016, depozitele eligibile de valori inferioare plafonului de acoperire însumau 132 miliarde lei, depășind cu 2,1% nivelul de la finele anului 2015.
În schimb, depozitele peste plafon au cunoscut o ușoară scădere în semestrul I 2016 (variație semestrială de -0,6%), până la 89,2 miliarde lei la 30 iunie 2016.
Numărul deponenților garantați de FGDB la sfârșitul primelor șase luni ale anului 2016 a fost de 14.852.634 persoane fizice și persoane juridice, din care 99,7% aveau depozite sub plafonul de 100.000 euro, beneficiind astfel de acoperirea integrală a sumelor deținute la bănci.
Numărul total al deponenților se determină prin însumarea datelor consolidate raportate de fiecare instituție de credit astfel încât o persoană care are depozite la mai multe instituții de credit este luată în evidență de mai multe ori.
Care sunt depozite garantate
În accepțiunea legii, depozitul reprezintă “orice sold creditor, inclusiv dobânda datorată, rezultat din fonduri aflate într-un cont sau din situaţii tranzitorii derivând din operaţiuni bancare curente şi pe care instituţia de credit trebuie să îl ramburseze, potrivit condiţiilor legale şi contractuale aplicabile, inclusiv depozitele la termen și conturile de economii”, care nu se regăsește în niciuna dintre următoarele situații:
a) existența sa poate fi dovedită doar printr-un instrument financiar, astfel cum acesta este definit la art. 2 alin (1) pct. 11 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția cazului în care este un produs de economisire atestat printr-un certificat de depozit nominal existent la data de 2 iulie 2014;
b) principalul nu este rambursabil la valoarea nominală;
c) principalul poate fi rambursat la valoarea nominală numai în temeiul unei anumite garanții sau al unui anumit acord furnizat de instituția de credit sau de o terță parte.
Care sunt depozitele acoperite
Depozitele acoperite sunt acea parte din depozitele eligibile care nu depășește plafonul de acoperire prevăzut în Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor și Fondul de garantare a depozitelor bancare.
Care sunt instituțiile de credit participante la FGDB
Toate instituțiile de credit autorizate de Banca Națională a României, în număr de 29 la 30 iunie 2016.
Depozitele la sucursalele băncilor străine cu sediul în alte state membre ale Uniunii Europene intră în sfera de garantare a schemelor din statele membre de origine.
Care sunt cele 29 de institutii de credit persoane juridice romane autorizate de BNR sunt urmatoarele:
26 de banci comerciale:
Banca Romana de Investitii (BRCI)
BRD – Groupe Societe Generale
Banca Comerciala Romana (BCR)
Raiffeisen Bank
Unicredit Bank
Bank Leumi
Bancpost
Banca de Export Import a Romaniei Eximbank
Banca Romaneasca – Membra a Grupului National Bank of Greece
Credit Europe Bank
Banca Transilvania
Patria Bank
Alpha Bank
Piraeus Bank
OTP Bank
Banca Comerciala Intesa Sanpaolo
Credit Agricole Bank
Libra Internet Bank
Idea Bank
Marfin Bank
Banca Comerciala Carpatica
CEC Bank
ProCredit Bank
Porsche Bank
Garanti Bank
Banca Comerciala Feroviara
2 banci de economisire si creditare in domeniul locativ:
Raiffeisen Banca pentru Locuinte
BCR Banca pentru Locuinte
1 casa centrala cooperatista de credit:
Banca Centrala Cooperatista Creditcoop
Taguri: UniCredit Bank refinantare credit Patria Bank BRD Groupe Societe Generale Banca Nationala a Romaniei (BNR) OTP Bank Raiffeisen Bank cont online ProCredit Bank BT Banca Transilvania Banca Comerciala Romana (BCR) TBI Credit IFN Alpha Bank Garanti BBVA Intesa Sanpaolo Bank CEC Bank Banca Romaneasca Idea Bank Credit Europe Bank banca Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) Credit Agricole Eximbank CEConline Techventures Bank Creditcoop
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Noutati FGDB
Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
FGDB (Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare) garantează depozitele bancare constituite de toate persoanele fizice și de întreprinderi, indiferent de mărimea acestora din urmă, la instituțiile de credit persoane juridice române autorizate de Banca Națională a detalii
Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
FGDB (Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare) garantează depozitele bancare constituite de persoane fizice și întreprinderi, indiferent de mărimea acestora din urmă, la instituțiile de credit persoane juridice române autorizate de Banca Națională a României, conform detalii
Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) garantează depozitele bancare ale tuturor persoanelor fizice, precum și cele ale întreprinderilor, indiferent de mărimea acestora din urmă, arata FGDB intr-un comunicat, in care mai mentioneaza urmatoarele: În detalii
Depozitele bancare nu intra in campania electorala
Depozitele bancare nu intră în campania electorală (comunicat FGDB): Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), instituție de interes public, independentă și apolitică, se disociază de folosirea trunchiată și improprie a informațiilor și datelor detalii
- FGDB explica modul de aplicare a procedurii de recapitalizare interna a unei banci cu depozitele negarantate ale clientilor (bail-in)
- Valoarea depozitelor garantate de FGDB a crescut cu 50 miliarde lei in ultimul an, la 221 miliarde lei in total
- FGDB aminteste ca toate conturile si depozitele din bancile romanesti sunt garantate in limita a 100.000 de euro
Profil de Bancher
-
Adela Radulescu, Director General Adjunct, Director Operatiuni si Tehnologie CE5 (Romania, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ungaria)
Citibank
Ocupa functia de director de operatiuni la Citi ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
- Inflația anuală a scăzut la 4,62%
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii
-
Schimbare numar telefon Raiffeisen
Puteti schimba numarul de telefon la Raiffeisen din aplicatia Smart Mobile/Raiffeisen Online, ... detalii
-
Vreau sa schimb nr de telefon
Cum pot schimba nr.de telefon ... detalii
-
Eroare aplicație
Am avut ora și data din setările telefonului date pe manual și nu se deschidea BT Pay, în ... detalii