Care este procedura popririi conturilor bancare
Autor: Bancherul.ro
2013-08-27 23:51
Executorii judecatoresti sau ANAF pot solicita bancilor, conform dispozitiilor legale, executarea silita a unui anumit client al bancii, prin proprirea conturilor bancare ale acestuia, in scopul achitarii datoriilor pe care clientul le are catre o persoana sau institutie, precum fiscul.
Ce inseamna poprirea unui cont bancar? Practic blocarea de catre banca a contului, astfel incat clientul nu mai are acces la sumele de bani din acesta: nu mai poate retrage banii din cont, prin intermediul cardului sau la ghiseul bancii, nici nu poate face transferuri sau plati.
Conform legii, banca este obligata ca la data sesizarii de catre executor sa blocheze (indisponibilizeze) atat sumele existente in acel moment in cont cat si cele provenite din incasarile viitoare.
“Din momentul indisponibilizării şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării executării silite prin poprire, terţul poprit (adica banca) nu va face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua suma indisponibilizată, dacă legea nu prevede altfel”, prevede legea.
Banca nu poate insa bloca accesul la toate sumele dintr-un cont, in cazul in care este vorba de salarii, pensii sau venituri destinate asigurarii mijloacelor de existenta. Doar o treime dintr-un salariu sau pensie poate fi blocata in vederea platii datoriilor, iar cand exista mai multe popriri, se blocheaza numai jumatate din valoarea veniturilor.
Exista si venituri ce nu pot fi poprite, pentru niciun fel de datorii, si anume: alocatiile de stat si indemnizatiile pentru copii, ajutoarele pentru ingrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate in caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum si orice alte asemenea indemnizatii cu destinatie speciala, stabilite potrivit legii.
Sa vedem insa care este procedura legala a popririi unui cont bancar, conform prevederilor art.457 din condul de procedura civila:
Poprirea
ART. 780 din noul Cod de procedura civila
Obiectul popririi
(1) Sunt supuse urmaririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului ori detinute in numele sau de o a treia persoana sau pe care aceasta din urma i le va datora in viitor, in temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, in conditiile art. 732 alin. (1), pot fi poprite si bunurile mobile corporale ale debitorului detinute de un tert in numele sau.
(2) In cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmaririi silite prin poprire atat soldul creditor al acestor conturi, cat si incasarile viitoare, cu respectarea limitelor prevazute la art. 728, daca este cazul.
(3) Poprirea se poate infiinta si asupra sumelor sau bunurilor mobile incorporale pe care creditorul le datoreaza debitorului, daca ambele creante sunt certe si lichide.
(4) Se va putea popri si creanta cu termen ori sub conditie. In acest caz, poprirea nu va putea fi executata decat dupa ajungerea la termen ori de la data indeplinirii conditiei.
(5) Nu sunt supuse executarii silite prin poprire:
a) sumele care sunt destinate unei afectatiuni speciale prevazute de lege si asupra carora debitorul este lipsit de dreptul de dispozitie;
b) sumele reprezentand credite nerambursabile ori finantari primite de la institutii sau organizatii nationale si internationale pentru derularea unor programe ori proiecte;
c) sumele aferente platii drepturilor salariale viitoare, pe o perioada de 3 luni de la data infiintarii popririi. Atunci cand asupra aceluiasi cont sunt infiintate mai multe popriri, termenul de 3 luni in care se pot efectua plati aferente drepturilor salariale viitoare se calculeaza o singura data de la momentul infiintarii primei popriri.
Ce tipuri de sume din conturi pot fi poprite si in ce cuantum
ART. 728 din noul Cod de procedura civila
Limitele urmaririi veniturilor banesti
(1) Salariile si alte venituri periodice, pensiile acordate in cadrul asigurarilor sociale, precum si alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia pot fi urmarite:
a) pana la jumatate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau alocatie pentru copii;
b) pana la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.
(2) Daca sunt mai multe urmariri asupra aceleiasi sume, urmarirea nu poate depasi jumatate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creantelor, in afara de cazul in care legea prevede altfel.
(3) Veniturile din munca sau orice alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia, in cazul in care sunt mai mici decat cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmarite numai asupra partii ce depaseste jumatate din acest cuantum.
(4) Ajutoarele pentru incapacitate temporara de munca, compensatia acordata salariatilor in caz de desfacere a contractului individual de munca pe baza oricaror dispozitii legale, precum si sumele cuvenite somerilor, potrivit legii, nu pot fi urmarite decat pentru sume datorate cu titlu de obligatie de intretinere si despagubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vatamari corporale, daca legea nu dispune altfel.
(5) Urmarirea drepturilor prevazute la alin. (4) se va putea face in limita a jumatate din cuantumul acestora.
(6) Sumele retinute potrivit prevederilor alin. (1)-(4) se elibereaza sau se distribuie potrivit art. 863 si urmatoarele.
(7) Alocatiile de stat si indemnizatiile pentru copii, ajutoarele pentru ingrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate in caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum si orice alte asemenea indemnizatii cu destinatie speciala, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmarite pentru niciun fel de datorii.
Cine stabileste ce conturi se blocheaza
Se stie ca bancile au conturi destinate unor incasari specifice, precum conturile de salarii, de pensii sau pentru indemnizatiile (alocatiile) pentru copii. In mod firesc, aceste conturi ar trebui poprite, conform legii, doar partial, adica doar o treime sau jumatate din valoarea lor.
Problema este ca banca nu poate fi sigura daca in aceste conturi exista doar venituri din salarii, pensii sau alocatia pentru copii, intrucat clientii pot transfera in respectivele conturi si alte sume, de alte provenienta. Motiv pentru care bancile pot lasa la latitudinea executorului sa determine natura sumelor din conturile proprite, iar pana cand acesta ia o decizie, blocheaza integral conturile. De altfel, bancile nu sunt obligate de lege sa analizeze provenienta sumelor incasate in conturile clientilor.
Banca, in calitate de tert poprit, are doar obligatia de a indisponibiliza, asa cum prevede legea, sumele existente in soldul creditor al contului curent, urmand ca executorul sa faca distribuirea sumelor, conform legii.
Alte prevederi legale privind poprirea
ART. 781
Cererea de poprire. Competenta
(1) Poprirea se infiinteaza la cererea creditorului de catre un executor judecatoresc al carui birou se afla in circumscriptia curtii de apel unde isi are domiciliul sau sediul debitorul ori tertul poprit.
(2) In cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competenta apartine executorului judecatoresc al carui birou se afla in circumscriptia curtii de apel de la domiciliul sau sediul debitorului ori, dupa caz, de la sediul principal sau, dupa caz, de la sediile secundare ale institutiei de credit unde debitorul si-a deschis contul. Daca debitorul are mai multe conturi deschise, competenta pentru infiintarea popririi asupra tuturor conturilor apartine executorului judecatoresc de la oricare dintre locurile unde acestea au fost deschise.
(3) Dispozitiile art. 651 alin. (4) sunt aplicabile.
ART. 782
Infiintarea popririi
(1) Poprirea se infiinteaza fara somatie, in baza incheierii de incuviintare a executarii, prin adresa in care se va preciza si titlul executoriu in temeiul caruia s-a infiintat poprirea, ce va fi comunicata celei de-a treia persoane aratate la art. 780 alin. (1), impreuna cu incheierea de incuviintare a executarii sau un certificat privind solutia pronuntata in dosar. Despre masura luata va fi instiintat si debitorul, caruia i se va comunica, in copie, adresa de infiintare a popririi, la care se vor atasa si copii certificate de pe incheierea de incuviintare a executarii sau de pe certificatul privind solutia pronuntata in dosar, si titlul executoriu, in cazul in care acestea din urma nu i-au fost anterior comunicate.
(2) In adresa de infiintare a popririi i se va pune in vedere celei de-a treia persoane, care devine, potrivit alin. (1), tert poprit, interdictia de a plati debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datoreaza ori pe care i le va datora, declarandu-le poprite in masura necesara pentru realizarea obligatiei ce se executa silit.
(3) Adresa de infiintare a popririi va cuprinde numele si domiciliul debitorului persoana fizica ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si codul numeric personal sau, dupa caz, codul unic de inregistrare ori codul de identificare fiscala, daca sunt cunoscute.
(4) In cazul in care se solicita infiintarea popririi pentru toate conturile unei persoane fizice sau juridice, inclusiv pentru conturile subunitatilor fara personalitate juridica ale acesteia din urma, se vor indica, daca sunt cunoscute, elementele de identificare pentru fiecare cont in parte, respectiv pentru fiecare subunitate fara personalitate juridica a debitorului persoana juridica.
(5) In cazul in care adresa de infiintare a popririi se transmite unei unitati operationale a unei institutii de credit, poprirea va fi infiintata numai asupra conturilor pe care debitorul urmarit le are deschise la acea unitate. Daca debitorul nu are cont deschis la unitatea institutiei de credit sesizate, aceasta va informa executorul cu privire la conturile deschise de debitor la alte unitati operationale.
(6) Dispozitiile alin. (2) sunt aplicabile si in cazurile in care poprirea se infiinteaza asupra titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmaribile ce se afla in pastrare la unitati specializate.
(7) In cazul in care poprirea a fost infiintata ca masura de asigurare si nu a fost desfiintata pana la obtinerea titlului executoriu, se va comunica tertului poprit o copie certificata de pe titlul executoriu in vederea indeplinirii obligatiilor prevazute la art. 786. Titlul executoriu va fi insotit de o adresa care va cuprinde numele si domiciliul debitorului persoana fizica ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul, precum si codul numeric personal sau, dupa caz, codul unic de inregistrare ori codul de identificare fiscala, daca sunt cunoscute, numarul si data adresei in baza careia s-a infiintat poprirea asiguratorie, numarul dosarului de executare si datele de identificare a contului in care a fost consemnata suma poprita asiguratoriu.
(8) Dupa infiintarea popririi, orice alt creditor al debitorului poprit va putea sa popreasca aceeasi creanta pana la eliberarea sau distribuirea sumelor rezultate din poprire, cu respectarea dispozitiilor art. 786.
ART. 783
Efectul infiintarii popririi
(1) Din momentul comunicarii adresei de infiintare a popririi catre tertul poprit sunt indisponibilizate toate sumele si bunurile poprite. De la indisponibilizare si pana la achitarea integrala a obligatiilor prevazute in titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendarii urmaririi silite prin poprire, tertul poprit nu va face nicio alta plata sau alta operatiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, daca legea nu prevede altfel.
(2) Cand se popresc sume cu scadente succesive, indisponibilizarea se intinde nu numai asupra sumelor ajunse la scadenta, ci si asupra celor exigibile in viitor.
(3) Indisponibilizarea se intinde si asupra fructelor civile ale creantei poprite, precum si asupra oricaror alte accesorii nascute chiar dupa infiintarea popririi.
(4) Prin efectul indisponibilizarii, plata sau cesiunea creantei poprite nu va fi opozabila creditorului popritor. De asemenea, nu pot fi opuse creditorului popritor actele de dispozitie de orice fel facute ulterior infiintarii popririi de debitorul poprit asupra bunurilor poprite.
(5) Poprirea intrerupe prescriptia nu numai cu privire la creanta poprita, dar si in ceea ce priveste creanta pentru acoperirea careia ea a fost infiintata.
(6) Indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor mobile poprite nu va inceta decat daca debitorul consemneaza, cu afectatiune speciala, toate sumele pentru acoperirea carora a fost infiintata poprirea, la dispozitia executorului judecatoresc, in conditiile prevazute la art. 720. Debitorul va inmana recipisa de consemnare executorului judecatoresc, care il va instiinta de indata pe tertul poprit.
(7) In cazul sumelor urmaribile reprezentand venituri si disponibilitati in valuta, institutiile de credit sunt autorizate sa efectueze convertirea in lei a sumelor in valuta, fara consimtamantul titularului de cont, la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei pentru ziua respectiva, in vederea consemnarii acestora potrivit dispozitiilor art. 786.
(8) In cazul in care titlul executoriu cuprinde o obligatie de plata in valuta, institutiile de credit sunt autorizate sa efectueze convertirea in valuta indicata in titlul executoriu a sumelor existente in conturile debitorului, fie in lei, fie intr-o alta valuta decat aceea in care se face executarea, fara a fi necesar consimtamantul titularului de cont, la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei pentru ziua respectiva.
ART. 784
Publicitatea popririi
(1) In cazul cand creanta poprita este garantata cu ipoteca sau cu alta garantie reala, creditorul popritor va fi in drept sa ceara, pe baza unei copii certificate de executorul judecatoresc de pe adresa de infiintare a popririi, ca poprirea sa fie inscrisa in cartea funciara sau in alte registre de publicitate, dupa caz.
(2) Daca garantia ipotecara este aratata in cererea de poprire, executorul judecatoresc va solicita din oficiu inscrierea in cartea funciara sau in alte registre de publicitate, dupa caz.
(3) Radierea acestei inscrieri nu se va putea dispune decat cu citarea creditorului la cererea caruia aceasta a fost facuta.
(4) In cazul popririi asupra titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale, dispozitiile art. 741 se aplica in mod corespunzator.
ART. 785
Continuarea popririi
(1) Poprirea ramane in fiinta si atunci cand debitorul isi schimba locul de munca sau este pensionat. In aceste cazuri, tertul poprit va trimite actele prin care s-a infiintat poprirea unitatii la care se afla noul loc de munca al debitorului sau organului de asigurari sociale competent, care, de la data primirii acestor acte, devine tert poprit.
(2) Daca debitorul paraseste unitatea fara ca aceasta sa cunoasca noul loc de munca, ea il va incunostinta pe creditor despre aceasta imprejurare. Dupa aflarea noului loc de munca al debitorului, creditorul il va aduce la cunostinta unitatii de la care debitorul a plecat, pentru a se proceda potrivit alin. (1).
ART. 786
Obligatiile tertului poprit
(1) In termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar in cazul sumelor de bani datorate in viitor, de la scadenta acestora, tertul poprit este obligat:
1. sa consemneze suma de bani, daca creanta poprita este exigibila, sau, dupa caz, sa indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite si sa trimita dovada executorului judecatoresc, in cazul popririi infiintate pentru realizarea altor creante decat cele aratate la pct. 2;
2. sa plateasca direct creditorului suma retinuta si cuvenita acestuia, in cazul sumelor datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau de alocatie pentru copii, precum si in cazul sumelor datorate cu titlu de despagubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii. La cererea creditorului, suma ii va fi trimisa la domiciliul indicat sau, daca este cazul, la resedinta indicata, cheltuielile de trimitere fiind in sarcina debitorului.
(2) Daca sunt infiintate mai multe popriri, tertul poprit va proceda potrivit alin. (1), comunicand, dupa caz, executorului ori creditorilor aratati la pct. 1 si 2 din acelasi alineat numele si adresa celorlalti creditori, precum si sumele poprite de fiecare in parte.
(3) Tertul in mainile caruia se afla bunurile mobile incorporale poprite este supus tuturor indatoririlor si sanctiunilor prevazute de lege pentru administratorii-sechestru de bunuri sechestrate.
(4) In cazul cand poprirea s-a facut asupra unor bunuri mobile incorporale si termenul de restituire este scadent, tertul poate cere executorului sa le incredinteze unui administrator-sechestru.
(5) Tertul poprit nu va putea face contestatie impotriva popririi. El isi va formula apararile in instanta de validare.
ART. 787
Eliberarea si distribuirea sumei consemnate
(1) Executorul judecatoresc va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate, in conditiile dispozitiilor art. 786 alin. (1) pct. 1 si ale art. 863 si urmatoarele.
(2) In cazul creditorilor care nu locuiesc sau nu isi au sediul in localitatea unde functioneaza executorul, sumele consemnate de tertul poprit vor fi trimise acestora la adresa indicata in cererea de infiintare a popririi ori vor fi virate in contul indicat de acestia, pe cheltuiala debitorului.
ART. 788
Cazul popririlor ce depasesc cuantumul sumei urmaribile
(1) In cazul in care sunt infiintate mai multe popriri si sumele pentru care s-a dispus infiintarea popririi depasesc suma urmaribila din veniturile debitorului, tertul poprit, in termenul prevazut la art. 786 alin. (1), va retine si va consemna suma urmaribila, instiintandu-i pe executorii judecatoresti care au infiintat popririle, dispozitiile art. 653 aplicandu-se in mod corespunzator.
(2) Distribuirea se va face de catre executorul judecatoresc competent, potrivit dispozitiilor art. 863 si urmatoarele.
ART. 789
Validarea popririi
(1) Daca tertul poprit nu isi indeplineste obligatiile ce ii revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmaribila, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmaritor, debitorul sau executorul judecatoresc, in termen de cel mult o luna de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi.
(2) In cazul cand asupra aceleiasi sume datorate de tertul poprit exista mai multe popriri, care nu au fost executate de catre acesta, validarea lor se va putea judeca printr-o singura hotarare.
(3) Instanta ii va cita pe creditorul urmaritor si pe cei intervenienti, daca este cazul, precum si pe debitorul si tertul poprit si, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricarei probe necesare solutionarii acesteia, care este admisibila potrivit normelor de drept comun. In instanta de validare, tertul poprit poate opune creditorului urmaritor toate exceptiile si mijloacele de aparare pe care le-ar putea opune debitorului, in masura in care ele se intemeiaza pe o cauza anterioara popririi.
(4) Daca din probele administrate rezulta ca tertul poprit ii datoreaza sume de bani debitorului, instanta va da o hotarare de validare a popririi, prin care il va obliga pe tertul poprit sa ii plateasca creditorului, in limita creantei, suma datorata debitorului, iar, in caz contrar, va hotari desfiintarea popririi.
(5) Poprirea infiintata asupra unei creante cu termen sau sub conditie va putea fi validata, dar hotararea nu va putea fi executata decat dupa ajungerea creantei la termen sau, dupa caz, la data indeplinirii conditiei.
(6) Daca sumele sunt datorate periodic, poprirea se valideaza atat pentru sumele ajunse la scadenta, cat si pentru cele care vor fi scadente in viitor, in acest ultim caz validarea producandusi efectele numai la data cand sumele devin scadente. In cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanta va dispune mentinerea popririi pana la realizarea integrala a creantei.
(7) Daca poprirea a fost infiintata asupra unor bunuri mobile incorporale care se aflau, la data infiintarii ei, in mainile tertului poprit, instanta va hotari vanzarea lor.
(8) Daca poprirea a fost infiintata asupra unor bunuri mobile incorporale datorate debitorului, dar care, la data validarii, nu se mai aflau in posesia tertului, acesta va fi obligat, prin hotararea de validare, la plata contravalorii acestor bunuri, caz in care va fi urmarit direct de catre executorul judecatoresc.
(9) Tertul poprit care, cu rea-credinta, a refuzat sa isi indeplineasca obligatiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeasi hotarare de validare, cu o suma cuprinsa intre 2.000 lei si 10.000 lei.
ART. 790
Cai de atac
Hotararea data cu privire la validarea popririi este supusa numai apelului, in termen de 5 zile de la comunicare.
ART. 791
Efectele validarii popririi
(1) Hotararea de validare ramasa definitiva are efectul unei cesiuni de creanta si constituie titlu executoriu impotriva tertului poprit, pana la concurenta sumelor pentru care s-a facut validarea.
(2) Dupa validarea popririi, tertul poprit va proceda, dupa caz, la consemnarea sau plata prevazuta la art. 786, in limita sumei determinate expres in hotararea de validare. In caz de nerespectare a acestor obligatii, executarea silita se va face impotriva tertului poprit, pe baza hotararii de validare, in limita sumei ce trebuia consemnata sau platita.
(3) Creditorul popritor, in masura in care creanta sa nu va putea fi acoperita prin executarea hotararii de validare, se va putea intoarce cu alte urmariri silite impotriva debitorului poprit.
(4) In cazul in care creanta debitorului poprit este garantata cu ipoteca, dupa ce hotararea de validare a devenit definitiva, se va intabula in cartea funciara stramutarea dreptului de ipoteca in favoarea tuturor creditorilor care au obtinut validarea.
ART. 792
Vanzarea bunurilor poprite
Daca poprirea a fost infiintata asupra unor titluri de valoare sau asupra altor bunuri mobile incorporale, executorul va proceda la valorificarea lor potrivit dispozitiilor prevazute pentru urmarirea mobiliara propriu-zisa, tinand seama si de reglementarile speciale referitoare la aceste bunuri, precum si la eliberarea sau distribuirea sumelor obtinute potrivit dispozitiilor art. 863 si urmatoarele.
ART. 793
Desfiintarea popririi
(1) Daca dupa infiintarea popririi cauza in temeiul careia s-a infiintat aceasta a incetat sa mai existe, executorul judecatoresc, din oficiu sau la cererea debitorului poprit, va dispune desfiintarea popririi printr-o adresa catre tertul poprit. Atunci cand poprirea a fost validata, desfiintarea acesteia se va face de instanta de executare prin incheiere executorie, data cu citarea partilor.
(2) Cand creanta debitorului poprit este garantata cu ipoteca, acesta va putea cere, in temeiul acestei adrese sau, dupa caz, al incheierii ramase definitiva, radierea notarii popririi sau a intabularii stramutarii dreptului de ipoteca in cartea funciara.
(3) Dispozitiile alin. (2) se aplica in mod corespunzator in cazul radierii popririi asupra unor creante sau altor bunuri mobile incorporale, inscrise in alte registre de publicitate decat cartea funciara.
Comentarii
BELEHUZI VIORELAproprire 150 euro
MI -AU INTRAT ÎN CONTUL CEC BANK CEI 7OO LEI ,IAR BANCA MI-A BLOCAT CONTUL ,REFUZÂND ACCESUL LA ACEȘTI BANI ,MOTIVÂND CĂ AM UN CONT PE MINUS LA MASTERCARD. ȘTIU CĂ ACEȘTI BANI NU POT FI BLOCAȚI ,DEOARECE PROVIN DIN FONDURI EUROPENE ȘI ESTE ILEGALĂ PROCEDURA .AJUTAȚI-MĂ CU SFATURI CE TREBUIE SĂ FAC .
cristian
salut
dc imi face poprire pe alocatia feti de stat care este de 42 ron se specifica clar ca nu au voie sa faca poprirea pe alocatii de stat .Si as mai dori sa imi spuneti o pagina unde pot vedea dc am poprire pe cardul de salariu asta imi face poprirea de aproape 3 ani .va multumesc
Mihai Preotesiu
Intrebare
Buna ziua , am o nelamurire , daca am avut poprire pe conturi , am achitat suma necesara si mi-am scos popririle , pot face credit la banca? sau am fost transferat pe "lista neagra" a bancilor?
Bancherul.ro
poprire
Mihai, daca ai avut poprire, este vorba de o executare silita, ceea ce inseamna ca ai avut restante de peste 30 de zile la banca, moment in care aceasta te-a raportat la Biroul de Credit (lista neagra a bancilor).
radu c
poprire salariu
salut! este legal sa-mi faca poprire pe salariu integral?
Vasile Coman
Poprire salariu
Radu, nu este legal sa se faca poprire pe salariul integral. Trimite te rog un e-mail cu amanunte la vasile.coman@reclamatiibanci.ro, pentru a rezolva problema impreuna cu banca.
ALINA
poprire pe salariu
Este posibil ca la prima poprire(pt prima data) sa imi blocheze tot contul?Contul pe care il am este doar pt salariu si pt alocatiile copiilor.In caz ca imi blocheaza tot contul ce trebuie sa fac?
Vasile Coman
poprire cont
Alina, este posibila blocarea contului, caz in care trebuie sa mergi la banca pentru a retrage banii din cont ce nu pot fi popriti, cum este cazul alocatiei.
Bocăneț Robert
Conturi bancare după poprire
Aș dori să știu dacă după înstituirea popririi,în cazul în care îmi schimb locul de muncă și angajatorul lucrează cu o altă bancă,poprirea este valabilă și asupra acelui cont care se va crea sau sunt nevoit să contactez executorul judecătoresc pentru a da detalii legate de acel cont ?
Vasile Coman
cont poprit
Poprirea se face pe toate conturile, deci e util daca informati executorul despre noul cont, astfel incat sa se opereze modificarea.
Jucalea Ionela
popriri
Am mai multe popriri si mi se opreste jumatate din salariu la servici.Acum mi s a blocat contul de salariu din cauza altor 2 popriri,iar banca imi mai opreste si ea jumatate din ce mai intra pe card.Practic mi se opreste cam 3 sferturi din salariu.Am dus adeverinta la banca ca mi se opreste jumatate din salariu la servici dar banca nu ia asta in calcul.Este legal ce face banca?
Aurica
propire bani
Buna seara, Am avut o propire pe bani, acum dupa ce am terminat datoria am cerut executorului judecatoresc sa-mi trimita sistarea datoriei. Problema este ca in loc de sistare am primit ca mai o restanta. Este legal cum se procedeaza, din vad eu este ca scrie ca pana la recuoerarea datoriei se calculeaza penaliatati si cheltueli de executare. Ma intreb pana cand, se mai termina vreoadata acesta datorie. In adresa pe care am primit-o se mentioneaza ca detaliat care este datoria mea la banca respectiva, cheltuilei catre executor plus dobanda pana la recuperarea datoriei.Mentionez ca am trimis catre executorul judecatoresc o contestatie. Multumesc
Alex
Art.783 CPC
Acest articol obliga bancile sa refuze inchiderea contului bancar?
Simona
poprire pe contul unde se vireaza pensia alimentara.
Buna seara. Se poate pune poprire pe pensia alimentara a copilului? Specific urmatoarele: Am poprire pusa pe 1/3 din salariu dar pana acum mi s-a oprit intreg salariu ca ada a vrut Raiffsisen-ul iar acum BRD-ul a oprit pensia alimentara a copilului in intregime ( cred cabera corect 1/3 nu toata suma! ) Cand am luat legatura cu executorul mi-a spus ca nu il inteteseaza ce bani sunt, el pune poprire pe orice cont. Este corect? De un an ma lupt cu cei de la Raiffaisen prin reclamatii contra ilegalitatilor ce le fac. Acum vad acelasi lucru si la cei de la BRD. Ce mai pot face? Sunt un om prea mic pentru a lupta cu doua banci mari si un executor plin de zel.... Va rog din suflet un sfat!!!
Catalin
Executorul refuza sa desfiinteze poprirea
Buna ziua, In urma executarii silite mi s-a infiintat poprire pe salariu. In perioada care a urmat deciziei de executare, mi s-au oprit sume din contul de salariu poprit pana la 95% din totalul sumei datorate creditorului, respectiv din 12000 RON debit am achitat prin aceasta poprire pe salariu suma de 11700 RON. Am cerut executorului sa-mi comunice suma restanta. Mi-a propus sa-i achit suma de 1322 RON reprezentnd: 822 RON consemnatiuni, 170 RON cheltuieli nerecuperate, 330 debit restant. Am achitat aceasta suma de 1322 RON catre executor in numerar, cu chitanta. La 2 saptamani de la aceasta plata executorul nu a virat nimic catre creditor. Cum pot trage la raspundere executorul? Ce pot face cu privire la ridicarea poprii in situatia in care am achitat intreg debitul restant? Mentionez ca, desi am achitat integral suma datorata catre executor, lunar salariul imi este in continuare poprit si mi se retine cuantumul a 30% din salariu. Multumesc!
tarziu teodora
propire abuziva
buna ziua, am o rugaminte, sotului i s-a infiintat o propire pe salariu de 33%, numai ca in ziua salariului firma angajatoare i-a oprit cei 33% eliberand o adeverinta catre banca sa nu ii mai opreasca si ei bani. Din greseala banca a virat toti banii din cont, sotul ramanand fara un leu, in contul executorului jdecatoresc, o eroare de sistem spun cei de la banca. Am vb cu executorul judecatoresc urmand sa ne dea un raspuns cand vor fi virati banii inapoi in cont. Acum de 2 zile nu mai raspunde la telefon. va rog mult sa imi spuneti ce pot sa fac ca sa primim banii.
Georgiana
Intrebare
Buna. Daca am facuta o poprire iar eu vreau sa plec un anglia unde urmeaza sa imi fac un con bancar. Imi poate bloca si contul de acolo? Poate sa imi spuna si mie cineva? Va rog
paul
proprire
buna ziua ., se poate pune proprire pe plata care o fac la o rata , se poate pune proprire pe rata de la banca care o achit luna de luna? multumesc
Danciulescu stefan
Poprire
Buna ziua ,va rog sa-mi spuneti ,eu trebuie sa platesc aceasta poprire pentru altcineva ,ca eu pur si simplu nu am datorii la stat de unde aceasta poprire pe salariu ,va multumesc .
Paulina
Poprire
Bună ziua. Va rog sa îmi spuneți dacă este posibil sa se pună poprire pe pensia de boală, de grad 1. Mulțumesc
Marinescu Ecaterina
poprire pe pensia de boala
Buna ziua, as dori sa stiu daca pe pensia pe caz de boala se poate institui poprire?
marsieu
Hotie
Buna ziua d-le Vasile Coman, am si eu o nelămurire,am avut poprire pe salariu ,am achitat toată suma recuperatorilor si ei tot mai îmi iau bani din cont chiar dacă nu mai am datorii la ei
stefan
stefan
Buna ziua. am avut un card de credit, am fost dat la executorul judecatoresc infiintandu-se poprire cu hotarare judecatoresca, sabilindu-se creditul, comisioane si dobanzi restante. Am achitat aceasta poprire prin retinere lunara din pensie. Dupa ce am achitat aceasta suma, d-l executor a trimis o alta retinere la casa de pensii mai mare dacat prima poprire, fara sa fiu anuntat, motivand ca s-au calculat dobanzi si comisioane in continuare. Este posibil asa ceva? Va multumesc.
Nelu
Proprire neautorizata
Buna ziua. Nu am nici o datorie dar deodata in luna august mi s-a pus poprie pe cont. Nu am fost instiintat cu toate ca am fost in tara in iunie iulie si nu am gasit nici o scrisoare sau primit nici un email de instiintare. Eu sunt pleact de zece ani in strainatate si nu stiu cum sa actionez sa aflu misterul datorie care nu am facut nici odata. va rog sa ma lamuriti Multumesc
ramona
executare silita
am fost anuntata pe 5 iulie 2016 ca sunt executata silit pt o datorie mai veche de 3 ani, ultima chitanta este datata martie 2013. imediat am depus contestatie la executare. executorul a depus si el intampinare la executare. din iulie nu mis-a retinut nimic la serviciu pt la le-am adus la cunostiinta ca sunt in litigiu cu banca si executorii in instanta si pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti nu au dreptul sa-mi retina nimic. acum cu cateva zile inainte de prima infatisare executorii fac presiuni asupra angajatorului sa-mi retina sumele, sustinand ca legea prevede ca indiferent de contestatie executarea merge inainta chiar daca instanta nu s-a pronuntat inca. As vrea sa stiu care lege le permite lor un asemenea abuz, mai ales ca-l face doar pentru intrerupe in mod abuziv si ilegal cursul prescrierii datoriei. va rog sa-mi raspundeti urgent daca se poate, deja am probleme cu directorul la locul de munca, e pe cale sa cedeze la presiunile executorilor.
Oana
Plata eronata intr-un cont poprit
Buna ziua, Va rog sa ma sfatuiti cum sa procedez in cazul in care am efectuat o plata eronata intr-un cont poprit. Adica am avut relatii contractule cu o societate in urma cu 3 ani, si acum 1 luna am platit in contul lor suma de 30000 lei, in mod eronat. Era destinata unei alte societati, insa am realizat dupa vreo 3 saptamani. Intre timp am aflat ca acel cont este poprit de ANAF. Mai pot recupera cumva banii, in conditiile in care nu exista nicio relatia contractuala in prezent? Astept un raspuns, va rog.
ANAMARIA
proprire venituri
Buna ziua realizez venituri din salariu 625 Ron brut contract pe 4 ore si separat in conturi alocatia de stat copil si ajutor social conf legii 448/2006( pe caz de boala) imi puteti spune daca banca imi poate pune proprie in afara de salariu si pe celelalte venituri? Mentionez ca am avut un card de credit cu valoare de 4700 Ron aprobat si o datorie acum de 6000 Ron.
Cati
EXECUTARE silita
BUNA ziua!!! Am o executare silita din luna iulie si mi se opresc banii de catre Casa de pensii iar diferenta o primeam pe card. Cardul este blocat si mare parte.din bani se duc tot catre executor. DE 3 luni eu nu am bani. Cine trebuia sa anunte banca de poprirea facuta de Casa de pensii ??? Banii trimisi din card.in mod abusiv ii mai pot recupera si cum ??? Multumesc
Dumbrava Florentina
Poprire salariu
Buna ziua,am o datorie catre banca de 6 luni nu am mai platit rata deoarece acum sunr in concediu de crestere copil si nu am mai avut posibiltatea de a plati.In curand ma voi intoarce la serviciu si vroiam sa stiu care este suma maxima pe care imi face poprire banca,va face poprire pe tot salariu si pot face poprire si pe indemnizatia si alocatia copilului.Va multumesc
Chiorean Marius Dumitru
Si mie mia fost blocati pensia
Buna ma numesc Chiorean Marius Dumitru sint din Cluj - Napoca si eu am avut o rata la Altex si fiind criza finaciara nu am mai avut de unde sa platesc ratele si am ramas in urma cu plata ratelori intre timp eu mam inbolnavit miam facut o pensie de boala ce in seamna 526 Ron pina intro zi ce mia venit un sms de la btcarduri Banca Transilvania unde am eu deschis contul ca am o suma de 2400 lei propire de la Executorul judecatoresc Marchovici Marin problema e ca dupa cite stiu ca cu legea 728 executorul judecatoresc nu poate sa imi retina toata pensia. Ei au dreptul sa retina 30% din pensie mie mia retinut toata pensia cu ce drept nu stiu. Dar eu ma gindesc sa ma duc la sediul lor cu 5 kg de benzina si sa le dau foc asa va sfatuiesc si pe voi sa faceti datile foc si gata eu as spune sa facem un protest toti in aceiasi zi si in aceiasi ora latoate sedile de executare silita datile foc ca asta merita javrele astea ca bani de tribunal nu ne vom permite nu avem nici dupa ce bea apa ei asa isi fac averi pe spatele nostru renutati la pensi ei vor inchde dosarul si isi vor minca pula.
Alin
Proprire pe salariu si comision
Buna ziua, Aceasta proprire se face doar pe salariu sau si pe comisioanele care le primesc pe langa salariu la o data diferita de cea a salariului?
Alin
Poprire pe salariu si comision
**Buna ziua, Aceasta poprire se face doar pe salariu sau si pe comisioanele care le primesc pe langa salariu la o data diferita de cea a salariului?
Gabi
poprire pe card
Buna ziua, am o poprire pe cardul de salar , pt care in prezent ma judec cu recuperatorii, insa stiu ca nu pot inchide contul respectiv cit timp este poprit dar daca fac alt card la alta banca va fi si acel card poprit sau nu? Va multumesc
Bogdan
Buna ziua
Va rog..un raspuns...Am card payonner si primesc banuti pe el...acesta poate fi supus popririi?
Barbu Dan
Cred ca este un abuz al BRD
Buna ziua.Va rog sa-mi spuneti daca banca poate face (are drept legal) conversie in lei dintr-un cont al meu in euro pentru a trimite suma in lei catre ANAF.Ulterior s-a dovedit ca gresita poprirea ANAF dar intre timp cursul leu-euro a crescut astfel ca eu nu mai primesc inapoi suma initila in euro ce mi-a fost luata ci mai putin.
Ioana
Poprire abuziva
Am un credit la BCR de aproximativ 9 ani, fără întârzieri la plata ratelor...De 2 săptămâni sunt sunata zilnic de către angajații băncii, referitor la întârzierea plății ratei pe luna noiembrie( deși am plătit). Am fost cu chitanța la banca pentru a demonstra ca am făcut plata și mi s-a zis ca este vorba de o poprire pe cont de la Consiliul Județean Constanța. Eu nu mai locuiesc în constanta de 15 ani.Nu am primit nicio notificare , nimic. ..nimeni nu mă lămurește. Mai nou, mi s-au " sustras" de către același Consiliu Județean C-ta și suma de 100 euro din alt cont de economii.Este un abuz! Ce pot face în cazul acesta?? Unde si cui trebuie sa mă adresez? Cine mă poate lămuri ? Pot acționa în instanță?
Moldovan-Popa Gabriela
poprire abuziva
Buna ziua! Eu nu am nici un alt venit pe card,muncesc cu ziua pe unde pot,doar alocația fetiței mele bolnavă de epilepsie. Mi-au blocat contul! Repet: doar alocația copilului! Am citit ca alocațiile nu au voie(potrivit legii) să facă poprire! Va rog lamuriti-ma! Cred că acest fapt constituie ABUZ!
Ana
proprire pe somaj
Buna seara ,am avut descoperire de cont in valoare de un salariu , in 2014 mi sa desfintat postul de la locul de munca si am ramas datoare cu 1500 roni la banca , am depus dosarul pentru somaj , somajul a intrat in 15 ianuarie 2015 ,pe perioada de 3 luni in jur de 1580 de ron , bani care mia fost luati de banca in aceiasi zi iar in luna urmatoare diferenta de 227 de roni din 500, ce sanse de castig am daca dau banca in judecata, ca mia luat somajul pe primele 3 luni si jumate. multumesc .
constantin
poprire salariu
Buna ziua . Mi-a fost virat azi salariul , iar pina seara cind am vrut sa scot banii din cont , imi lipseau 70% din suma . Am gasit apoi pe mail un mesaj ca s-a instituit poprire pe o anumita suma . E legal sa popreasca 1660 de lei din 2290 ? Tinind cont si de faptul ca 992 de lei din aceasta suma reprezinta norma de hrana . Va multumesc
constantin
poprire salariu
Buna ziua . Mi-a fost virat azi salariul , iar pina seara cind am vrut sa scot banii din cont , imi lipseau 70% din suma . Am gasit apoi pe mail un mesaj ca s-a instituit poprire pe o anumita suma . E legal sa popreasca 1660 de lei din 2290 ? Tinind cont si de faptul ca 992 de lei din aceasta suma reprezinta norma de hrana . Va multumesc
Vasile Coman
poprire salariu
Constantin, Nu e legal sa opreasca 70% din salariu. Maximul permis de Codul Civil este 33% pentru o datorie si 50% pentru doua datorii. Codul Civil mai spune ca "indemnizatiile cu destinatie speciala, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmarite pentru niciun fel de datorii." Asadar, daca norma de hrana este o indemnizatie cu destinatie speciala, nu poate fi retinuta.
boglarka
proprire
Buna ziua..intrebarea mea este mi s-a pus proprire pe salariu..eu am lichidat de la firma respectiva..si mi_au retinut in data de30decembrie 450de lei...si in 15ianuarie iara 450de lei..eu primind salarul pe luna decembrie..si nu am primit vreo dovada a platii. am sunat la executorul care se ocupa si la ei nu apare ca s-auvirat banii..ce pot sa fac? va multumesc pt raspuns
Nicoleta
Inchidere credit cu poprire suspendata
Va rog sa imi dati un sfat: cum pot sa inchid un credit pentru care am achitat toata suma datorata,dar 1500 Ron banca ii tine blocati de aproape un an,pe motiv ca am avut o poprire pe cont? Mai precis, timp de cateva luni din anul 2015 banca tinut banii blocati in cont,nu i-a virat la executor, nu i-a incasat pentru ca expirase gajul pe cont, au adresa de suspendare a popririi din iunie 2016,au incasat restul sumei datorate(in perioada iun-dec2016),iar acum sustin ca nu pot incasa suma blocata(desi nu mai este poprit contul),pretinzand ca trebuie sa mai platesc inca o data cei 1500 ron,pentru ca banii sunt blocati.Este corect?Ce pot face pentru a inchide acest credit?
Bogdan
Cum se achita banii catre Anaf?
Buna ziua! Am poprire pe conturi pentru ca nu am achitat o suma minora de 156 de lei pentru ca nu am stiut si nu am gasit plicul de instiintare. In cateva zile urmeaza sa imi intre o suma de 1000 de lei in banca. Acesti 156 de lei o sa fie platiti catre ANAF direct odata ce imi intra banutii in cont? Si in rest am acces la restul banilor? Sau cum ar trebuii sa procedez?
stan fanuta
proprire
Buna ziua,amo proprire pe salariu de 2038 lei dupa ce am achitat aceasta suma ,executorul imi spune ca mai am inca 900 de lei de plata ca si dobanzi penalizatoare.Ce pot face in situatia asta?
Vasile Coman
Raspuns ptr. doamna Belehuzi Viorela
Stimata doamna, Codul de procedura civila spune urmatoarele: Nu sunt supuse executarii silite prin poprire sumele reprezentand credite nerambursabile ori finantari primite de la institutii sau organizatii nationale si internationale pentru derularea unor programe ori proiecte. Asadar, va sfatuiesc sa va adresati bancii si executorului judecatoresc pentru a intra in posesia banilor respectivi, chiar daca va este poprit contul.
laura
popriri
Buna ziua!daca se fac opriri din salariu un astfel de cont ramine inchis?banii trebuiesc ridicati de la ghiseul bancii? alta intrebare:achizitionarea unei locuinte dupa infintare popriri duce la pierderea acesteia?
Babencu Daniela
poprire pe cont
Buna ziua, Am o poprire pe cont, iar in acest cont s-au virat banii de despagubire in caz de boala de la asigurator. Am sunat banca si I-am rugat sa ia din acei bani rata care o am, Nu au facut nimic in acest sens, iar eu bani de rata sa depun in plus nu am. Ce este de facut? Ma puteti ajuta?
Vasile Coman
Raspuns ptr. doamna Babencu - poprire cont
Banca nu poate lua banii din cont pentru plata ratei, intrucat trebuie sa-i vireze executorului judecatoresc pentru achitarea datoriei pe care o aveti la alt credit, probabil, pentru care s-a facut poprirea. Asadar nu am cum sa va ajut in acest caz. Pot doar sa va sfatuiesc sa mergeti la banca si sa vedeti ce solutii aveti pentru a nu acumula restante prea mari, pana la achitarea celeilalte datorii si ridicarea popririi. Banca va poate acorda, de exemplu, o perioada de gratie (amanare) la plata ratei, dat fiind situatia grea prin care treceti. Va rog sa reveniti la mine daca doriti sa va ajut in continuare: vasile.coman@bancherul.ro
Cristina Romanov
Închidere poprire
Bună ziua, după acoperirea sumei totale, cine trebuie să ridice oprească poprirea, ținând cont că am doi angajatori, care îmi opresc fiecare din salariu?!
Adrian Marcu
Poprire executorie impozit auto de catre primarie
Am nevoie de ajutor privind o astfel de poprire : 1. la data de 20.03.2017 s-a infintat poprirea, sesizata imediat in urma unui control de cont curent. 2. la data de 05.04.2017 s-a achitat catre primarie suma de 1400 ron reprezentat impozitul restant anul 2016 + 2 trimestre 2017. 3.la data de 06.05.2017 verific contul si vad ca suma de 989 ron este inca oprita. Tot in aceasi zi sun la banca si informez de plata si de faptul ca primaria s-a autosesizat si a incetat poprirea ,instiintand si banca printr-o scrisoare (trimisa prin posta romana) 4. n telefoane fara nici o lamurire legata de poprire si faptul ca adeverinta nu a ajuns la ei. 5.la data de 12.04.2017 verific contul si constat ca suma respectiva a fost tranzactionata de catre banca la trezoreria statului pentru primarie, asta in conditiile in care am sunat de 4-5 ori zilele precedente sa informez de poprire. 6. ma duc la primarie iau o alta adeverinta si o trimit la cererea lor prin email... primesc email : " Referitor la aspectele prezentate, ridicarea popririi se realizeaza doar dupa primirea adresei de sistare a popririi in original emise de catre organul de executare care a dispus infiintarea acesteia. " 7. cum au putut sa faca totusi tranzactia catre trezorerie in conditiile in care i-am sunat i-am informat si mi-au spus ca banca va vira banii odata ce adeverinta de sistare a popririi ajunge la ei ?? ce pot face acum ? va rog ajutati-ma cu un raspuns. cu respecte Adrian Marcu.
Anca Toma
Poprire cont card de credit
Buna ziua, Va rog sa imi precizati daca se poate popri un cont de credit(card de cumparaturi) avand in vedere ca in est cont nu se poate depune decat rata aferenta creditului. Multumesc!
Dan
Poprire salariu
Buna ziua. Mi s-a pus poprire pe salariu pentru un credit restant. Care este procedura din moment ce am posibilitatea sa platesc toata suma? Tin sa mentionez ca am incercat sa contactez telefonic si pe email executorul pentru a afla procedura, dar inca nu am reusit sa dau de el. Multumesc.
Marian
Poprire
Am înțeles că pe diurna nu se pun niciun fel de poprire si nu înțeleg .va rog facetima să înțeleg muncesc ca sofer de tir pe comunitate și mi da panii diurna în euro pot face card pe numele meu dacă am poprire ?! Se leagă de diurna ?! Si când încetează popririle astea ex: DACA NU E DEFINITIVA SI NU MAI ZIC NIMIC DE ELE INCETEAZA SINGURE AUTOMAT pentru că am o sumă bunisoara de plătit la o scorpie am cumpărat contract de munca in Anglia si nu mi-am căutat toții bani aramas să-i dau diferența din primul salariu ,ajungând în ANGLIA realizând că ne-a tras teapa si tot ia ne-a dat în judecată. Nea castigat si deaicia am ajuns la POPRIRI ROG FRUMOS VREAU SI EU MAI MULTE INFORMAȚII MAI SIGURE
Andrei Dragos
Poprire persoana juridica
Buna ziua, Numele meu este Andrei Dragos si am si eu o mica problema. Acum 5 ani am luat un credit de la BRD (pe vremea aia fiind persoana fizica) am ramas fara loc de munca si nu am mai putut sa platesc rata. Parintii mei au fost urmariti de anumiti indivizi ai firmei de recuperari, acestia au ajuns si la vecinii mei carora le-au pus tot fel de intrebari, etc. Acum in 2017 am infiintat un SRL si am contul de firma la banca ING. Astazi am fost instiintat prin sms de catre Banca Transilvania ca mi sa pus poprire pe contul de persoana fizica. Doresc sa va intreb daca exista posibilitatea sa mi sa puna poprire si pe contul de firma in acest caz. Banuiesc ca nu ar trebui sa se intample asta deoarece cand am luat creditul eram persoana fizica, acum sunt persoana juridica sis tiu ca sunt doua entitati diferite. Daca se poate face poprirea pe contul de persoana juridica, atunci va rog sa-mi comunicati in temeiul carei legi. Va multumesc anticipat! Dragos Andrei
BERTEA
abuz
Cum poti pbloca contul unei societati pentru un salariat , de ce ??????.acesta poate sa faca un angajament de plata dar cum un Executor poate bloca activitatea unei societati pentru un salariat cu datorii Este un ABUZ fara margini in aceasta legislatie absurda . Ce se poate face in acest caz . Multumesc
Vasile Coman
blocare activitate firma
Stimate domnule Bertea, Nu cred ca e posibil asa ceva, ar putea fi vorba de un abuz al executorului. Va rog sa-mi dati mai multe detalii pe e-mail: vasile.coman@bancherul.ro
alexandra
blocare venit realizat din munca
buna,,eu sunt pfa si am o proprire de la anaf pe contul de la ing,si mia retinut toti bani odata si nu vor sa imi retina doar 33%din venit,e singurul meu venit cum poate sa lase o femeie cu un copilas de o luna sa traiasca cu 200 de lei o luna intreaga?in baza a carei legi tine toti bani banca?
Vornicu Andreia
Poprire
Buna ziua. Avand o poprire pe salariu si in cele din urma platita in totalitate suma de pe ordinul judecatorec, executorul ne a spus ca nu se poate scoate poprirea de pe cont ca exista o plata de tva care trebuie sa o platim pe langa suma stabilita de judecatorie, in urma unei noi legi. Este legal sa ne blocheze contul , in urma acestor legi de tva ? Noi ttebuie sa platim.acest tva, chiar daca am achitat suma in totalitate? Multumesc anticipat
Diaconescu Oana
Buna seara
Buna ziua.am facut un imprumut ca C.A.R unde am fost girata de 2 persoane.am ramas in urma cu ratele si am fost data in judecata.li se pune poprire la giranti si la mine nu deoarece am indemnizatie de crestere copil.cum procedeaza.ma executa la casa sau asteapta pana ma intorc la munca?
Mihai Ionela
Executare silita!
Buna dimineata, v/as ruga daca ma puteti ajuta cu o lamurire in urma neachitarii ratelor la banca mi s-a pus poprire pe contul de salariu dar prin instanta mai bine de cateva luni ma suna o firma de recuperare creante este legala aceasta actiune? Mentionez ca am poprire pe cont.
Alexandra
Termen trimitere adresa de poprire la banci
Care este termenul legal pe care un executor judecatoresc il are sa trimita incheierea popririi dupa ce au fost platite creantele. De 3 saptamani am platit creantele iar conturile imi sunt blocate in continuare...
gty
........
Incasati veniturile in numerar!solicitati executorului expedirea de adrese de ridicare a popririi catre serviciu,banca si dvs-tra!schimbati-va nr.de tel./nu comunicati cu sarlatanii !etc.
gty
banci/educatie financiara
sunati executorul cit de des puteti !
Radu Simi
poprire cont economii pt minori
Pot fi poprite conturile de economii pentru copii minori?
Mirela
Proprire
Buna ziua, Am o proprire de la un executor cu care am facut un angajament de plata si lunar virez bani in contul lor. Ce vreau sa stiu esta daca e legal sa imi blocheze contul de la banca in acest caz si de cate ori intra salariul eu trebuie sa sun la banca pentr a mi debloca cardul sa pot scoate bani. Banca nu imi trage nimic doar imi tine contul blocat. Va rog sa ma ajutati cu un raspuns. Multumesc.
Denisa Petruta
Poprire ,de ce ?
Poate sa iti blocheze un cont de imprumut bancar ? Am fost sunata de banca ca am banii necesari ratei doar ca am pusa poprire de catre PROVIDENT si nu poate fi luata rata din cont ! Ce pot face ?Pana la finalizarea imprumutului mai avand doar o luna ?????Adica finalul anului 2017
Docze Georgiana
Executare silita
Buna ziua. Va rog sa ma ajutati si pe mine cu o informatie. Am un credit pe care de 4 luni nu am mai putut sa-l platesc, datorita faptului ca am ramas fara serviciu (nu s-a mai putut face restructurare) M-au sunat de la banca am primit chiar si o adresa de la executorii bancii. Sunt intr-o mare problema cu banii, nu muncesc din luna februarie, nu am bunuri mobile sau imobile pe numele meu si nici venituri actuale In schimb am o firma care nici aia nu merge. Doream sa va intreb poprirea o face pe cardurile personale (PF) sau se pune poprire si pe cardul pe care il am pe firma (PJ) Va multumesc
Docze Georgiana
Executare silita
Buna ziua. Va rog sa ma ajutati si pe mine cu o informatie. Am un credit pe care de 4 luni nu am mai putut sa-l platesc, datorita faptului ca am ramas fara serviciu (nu s-a mai putut face restructurare) M-au sunat de la banca am primit chiar si o adresa de la executorii bancii. Sunt intr-o mare problema cu banii, nu muncesc din luna februarie, nu am bunuri mobile sau imobile pe numele meu si nici venituri actuale In schimb am o firma care nici aia nu merge. Doream sa va intreb poprirea o face pe cardurile personale (PF) sau se pune poprire si pe cardul pe care il am pe firma (PJ) Va multumesc
GICA
poprire cec
Am avut o poprire de 500 lei de la ANAF.CEC Teleorman a retinut si virat ,din contul curent,intreaga suma.CEC Bucuresti o retin si ei din cont card debit si blochiaza cardul.Exixta un termen legal pentru comunicarea incheierii poprii si catre cin se face aceasta comunicare.catre mine,catre banca?Va multumesc!
Banita M
Achitare rata Card Avantaj
Am o proprire pe salariu, de1/3 , dar am si un cont la card avantaj. Dupa ce am platit doua rate mi s-a spus ca am contul blocut si nu pot vira banii. Acum o sa apar datoare si la alta banca deoarece orice bani drpusi merg la executor. Chiar nu este nicio solutie? Eu vreu sa_mi achit ratele
ROMEO VILHELM
Executare abuziva
La cererea fostei sotii, un executor judecatoresc din Bucuresti a procedat la executarea mea silita, aplicand poprire pe contul in care primeam pensia, deschis la sucursala BCR din Botosani. Deoarece nu aveam nici o datorie, in urma actiunii la Judecatoria Botosani in calitate de instanta de executare, am obtinujt suspendarea executarii si anularea tuturor actelor de executare. Nelamurirea mea este in legatura cu necompetenta executorului din Bucuresti de a face executarea in Botosani, deci pe raza a doua Curti de apel diferite, ceea ce contravine prevederilor art.textul art. 781 alin. 2 din NCPC are în vedere şi sucursala, agenţia, punctul de lucru a instituţiei de credit unde debitorul si-a deschis contul, rezultă că legiuitorul a condiţionat competenţa executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel de la sediile secundare ale bancilor.
Lowi David
Informatie
Buna ziua,asi dori si eu o informatie daca se poate.M-am trezit cu o poprire pe salar fara sa fiu anuntat de catre firma in prealabil,doar cand am mers sa retrag salariul.Este legal sa nu fi anuntat si sa fi chemat in birou sa semnezi o hartie?Totusi e o modificare salariala care trebuia adusa la cunostinta cred.Plus ca trebuia sa iau 1750 si mi-a ramas doar 719 lei,ceea ce este mai mult de o treime din salar cu mult.Precizez ca datoria e la o singura banca in valoare de 3600 lei.Multumesc anticipat
Andrei Stefania
Poprire indemnizație creștere copil si alocație.
În urma unei amenzi de circulatie luată si achitata in 2011 m-am trezit azi cu o poprire pe contul in care imi intra indemnizația de creșterea copilului plus alocația.Problema o am de anul trecut din octombrie cand am mers sa-mi achit impozitul pe locuinta si mi s-a comunicat faptul că am această amendă neplătită.Am depus chitanța si procesul verbal la financiar si mi s-a spus sa astept sa verifice iar în prezent ma trezesc cu această poprire.Ce este de facut in cazul de fata.Multumesc!
Marele Emilia
poprire pe indemnizatia pentru cresterea copilului.
Buna ziua, M-ar interesa, daca este legal sa se puna poprire pe indemnizatia de crestere a copiluli? Fiica mea a facut un credit de 500 ron pentru cineva,in 21 12 2015 acesta nu a platit, iar acum a primit fara nici o alta instiintare in prealabil un plic in care este instiintata, ca s-a pus poprire pe indemnizatia de crestere a copilulul, si ca are de platit 7000 de ron, din care ii revine executorului 992 lei. Dobanda este de 4111% pe an. Intrebarea mea este ce se poate face in cazul de fata si daca se poate practica asemenea dobanzi? Vreau sa mentionez, ca nu detine absolut nimic, nu are alt venit, deci nu mi se pare corect sa se blocheze contul in totalitate. Va rog din suflet sa ne dati un sfat, caci mi se pare abuziv de la un credit de 500 ron sa ajungi la 7000 roni. Creditul a fost facut la Fast Finance. Va multumesc, si traiesc cu speranta, ca imi veti putea da un sfat, Cu stima Marele Emilia
vili
blocare cont pensie
Buna Ziua, Mi-a fost blocat cardul de primire a pensiei pentru executare silita. Am facut contestatie si cerere suspendare. Mi-a fost APROBATA SUYSPENDAREA PINA LA FINALIZAREA CONTESTATIEI. Executorul nu-mi deblocheaza cardul ba mai mult imi scrie ca contul bancar este in fiintra si am 15 zile de contestare. Adica suspendarea NU E VALABILA si trebuie sa ma mai judec odata pentru aceasta?? Ce-i de facut?Trebuie sa traiesc!
ciprian
poprier pe pe venit de la angajator si banca
buna ziua, intampin si eu o problema delicată . am la o banca (BT) doua credide de nevoi personale, din cauza unor probleme un credit nu am reusit sa il platesc , sa pus poprire si sau blocat toate conturile prin executoriu judecatoresc , se opresc bani si de la locul de munca si de la bancă, problema este urmatoarea , am un venit net de 1974 la care se mai aduga 896 bani de hrană , mentionez ca , cotizez la CAR cu 350 ron( aproximativ) , pe card intra 1889 , pana aici ii ok , intru la banca sa scot de la ghiseu restul de bani , se trimite si de acolo pentru deblocarea sumei , si doamna de la ghiseu spune ca imi mai poate da 660 ron, abuziv prea putin spus , ce se poate face? multumesc mult
Vasile Coman
poprire angajator si banca
Ciprian, Banii din norma de hrana nu se pot opri, iar din salariul de 1974 vi se poate tine maxim jumatate, asadar ar trebui sa primiti in jur de 1900 de lei, nu 660, cum spuneti. Ce se poate face? O reclamatie la banca, in care cereti sa va dea inapoi banii luati in mod abuziv. Daca nu reusiti, contactati-ma prin e-mail vasile.coman@bancherul.ro sau telefon 0723292899 ca sa va ajut.
Vasile Coman
Blocare cont pensie
Vili, daca aveti o decizie judecatoreasca de suspendare a executarii silite, atunci executorul judecatoresc trebuie sa ridice poprirea. Ati trimis executorului decizia instantei iar acesta refuza sa-i dea curs? Contactati-ma prin e-mail la: vasile.coman@bancherul.ro sau telefon: 0723292899 ca sa va ajut.
ciprian
poprier pe pe venit de la angajator si banca
multumesc dnl vasile coman , vreau sa mai mentionez ca problema a inceput anul trecut in luna iulie , pana acum luam maxim 1300 ron , in fiecare lună diferit desi venitul este acelaș , pot să cer pentru toată această perioadă sau doar pentru ultima lună, o să merg la bancă sa vad ce se poate face
Vasile Coman
poprire angajator si banca
Ciprian, daca bnca a gresit si v-a luat mai multi bani decat trebuia, atunci trebuie sa va dea inapoi toti acei bani din urma, din momentul in care i-a retinut ilegal. Va rog sa reveniti la mine daca nu reusiti sa rezolvati problema.
Alexandru Costache
Poprire card
Salut! Pot deschide un cont bancar in Bulgaria daca am poprire pe cardurile din Romania ? Multumesc.
Vasile Coman
cont in Bugaria
Puteti deschide cont la o banca din Bulgaria, la fel cum cetatenii straini pot sa-si deschida cont la bancile din Romania.
jurca andreea
poprire cont
Buna ziua, In urma unei sentinte judecatoresti in care ni se cere returnarea unor utilaje s-a stabilit ca trebuie sa platim ca societate suma de 6825 lei reprezentand taxa de timbru judiciar, onorariu executor judecatoresc si onorariu avocat, si restiruirea utilajelor pentru care noi am fost tot timpul de acord sa le restituim dar beneficiarul acestora nu a venit dupa ele stiind ca pot veni oricand. De la data sentintei noi am avut conturile blocate si mai apoi esalonare la ANAF neputand sa platim acea suma doar in luna iunie cand am terminat de platit datoriiile, am primit o instiintare de la un executor judecatoresc care ne spune ca trebuie sa platim utilajele. Aceasta instiintare a ajuns si la clientii nostrii si la banca unde ni s-a poprit contul. Intrebarea mea este daca e legal sa se faca asa ceva din moment ce sentinta a fost sau de returnare a utilajelor sau de plata acestora, si daca e legal sa ni se blocheze conturile noi avand de platit salariile si contriburiile la stat! Ce pot face ca sa mi se deblocheze conturile? Cum pot contesta acest abuz, dupa parerea mea? Multumesc anticipat.
Benchea Silvian Ionel
Poprire esalonare
Buna ziua Am datorii către Anaf. Am semnat cu dânșii un acord de esalonare de plată . Întrebarea mea este: pot lua o linie de credit !? Am deblocat conturile bancare cu deciziile care mi-au fost date de către Anaf. Voi apărea în continuare cu datoria in biroul de credit !??
mocanu oana
Poprire
Buna ziua, de 2 luni am poprire la Brd... care sse face direct de catre angajator, le am dus si adeverinta la banca pt care am si nr de inregistrare... deci lunar angajatorul imi opreste 33% din salariu... azi mi a facut mama o depunere de 800 ron si mi au blocat banii acestia! E normal! Mi se pare abuziv! Ce pot face pt a i debloca! Multumesc frumos!
Vasile Coman - Bancherul.ro
Poprire BRD
Oana Mocanu, chiar daca vi se retine din salariu la angajator, poprirea se face si pe toate conturile pe care le aveti in banci, din care vor fi luati toti banii depusi, cu exceptia salariului sau altor indemnizatii, pentru acoperirea datoriilor. Asa spune legea. Deci BRD a procedat corect. Reveniti la mine pentru alte informatii. vasile.coman@bancherul.ro; 0723292899
Coman Viorica
Poprire
Buna ziua,Am contractat un împrumut de la BancPost si mi S-a dat si un card de credit in momentul acordării creditului.Am ajuns in imposibilitatea de a nu putea plăți rămânând fără loc de munca.Executorul judecătoresc mi-a trimis doua adrese de înființare poprire,una pt credit si una pt cardul de cumpărături,.Intrebarea mea este daca este corect sa mi se oprească jumătate din pensie fiind vorba de acelasi creditor Prosperocapital ,de o singura datorie la aceeași banca pana la urma.Va mulțumesc anticipat.
Cristina
viitoare poprire
Buna ziua. Aș dori să știu, in cazul unei eventuale popriri, daca eu dețin doua conturi, unul în lei și unul in euro, pe cel îl lei intra doar alocațiile copiilor și indemnizația de creștere a unuia din copii, iar pe cel in euro ar urma să intre salariul tatălui meu, acesta lucrând în străinătate, și având nevoie de ajutorul meu cu acest cont in euro, este posibil ca banii din salariul tatălui meu sa fie popriți? Va mulțumesc anticipat
Nicoleta Grigore
Poprire stimulent nou nascut
Se poate pune poprire pe acel stimulent pentru nou nascut ,daca da, va vi poprita toata valoarea sau o cota parte . Va multumesc
Paula R.
Poprire achitata de doua ori
În urma neachitării impozitului pe imobil, am fost înștiințata ca am conturile poprite, pentru suma de 670 de lei. Am un cont ING unde încasez salariul lunar și un cont asociat unui credit ipotecar, unde debitez lunar rata pentru imobil, în valoare de 140 de euro. In data de 8 august (ora 11 dimineața) ING a virat suma poprita în contul executorului, la cererea mea, în urma unei discuții telefonice. În data de 6 august am achitat rata la Raiffeisen, în valoare de 140 de euro. La prezentarea adresei de sistare a popririi la toate băncile unde am avut conturile poprite, la aproximativ 10 zile distanta, banca Raiffeisen ma înștiințează ca sunt restanta fix cu acei 140 de euro, pentru ca dânșii, conform extrasului de cont, au virat suma în contul executorului, în data de 8 august (la ora 16), deci după ce ING virase suma poprita în contul executorului, fara sa ma întrebe dacă nu cumva am achitat deja poprirea. Întrebarea mea este urmatoarea: este normal ca reprezentanții Raiffeisen sa vireze bani în contul executorului fără sa ma intrebe dacă suma nu a fost achitata deja prin alte mijloace? Acum sunt în situația de a achita din nou rata, deși a fost virata o data în cont (în caz contrar sunt raportata la Biroul de Credite) și de a face cerere de restituire a sumei de 140 de euro virate de Raiffeisen către executor, adică o suma peste cea poprita, proces care va dura, conform acestuia aproximativ o luna.
Vlad ionela
-
Bună seara eu iau indemnizația și alocația pe card la Brd și mi-au luat bani din cont pe toți și nu vor sa mai mi dea ce ma sfătuiți sa fac?
Vasile Coman - Bancherul.ro
alocatia card BRD
Stimata doamna Vlad Ionela, iata ce trebuie sa faceti: o cerere in scris (sau prin e-mail) la BRD, in care sa le solicitati sa va ramburseze indemnizatia si alocatia copilului. Cereti numar de inregistrare a cererii si puneti data, apoi asteptati raspunsul, tot in scris. Va rog sa reveniti la mine, dupa ce primiti raspunsul, sa va ajut in continuare, daca problema nu se rezolva.
Vlad ionela
-
Bună seara din nou am cerut Chestia asta și mi sa spus sa duc nu știu ce decizie de suspendare de la munca sa dovodesc ca iau indemnizația și alocația nu știu ce vor sa facă bani nu vor sa mi dea
Mihail
Revolut
Se poate face propire pe cardul Revolut? Mersi
Vartic Mihai
Întrebare+Poprire cont
Ce se întâmplă cu poprirea care s-a înființat pe un cont in anul 2016 în care a lipsit disponibilul bănesc și până in prezent 2019, perioadă în care nu s-a efectuat nicioo operațiune bancară, mai rămâne în ființă Va mulțumesc Cu deosebita stima
Valy
Proprire
Ajutați - ma sa inteleg În urma unui credit avut la ING, după neplata a 5 rate am ajuns la o înțelegere cu banca, nu cu un executor ci cu banca, un angajat al băncii D-l Mihail sa zicem sa achit restanta în 10 rate a 850 ron/luna, în fiecare luna în data de 15 sunam pe mobil persoana respectiva... domnule aveți banii în cont, retrageți banii și deblocati-mi cardul eu neputând sa folosesc cardul și banii din cont decât după plata ratei. În aceasta luna am depus singur și de buna voie în cont o suma mai mare strânsă de mine pentru efectuarea unei lucrări dentare. A venit data scadenta de 15 dar Dl Mihail nu răspunde la telefon suna ocupat mereu.... Am sunat la relații cu clienții ING toată săptămâna cerând sa discut la departamentul popriri, mi se da mereu același nr de telefon al Dl Mihail, mi se spune ca nu este la birou, ca i sa trimis mail, etc. Menționez ca nu sunt executat silit, nu am primit încă nimic în acest sens... Problema este ca nici rata stabilita nu sa retras, dar în momentul de fata am toți banii blocați în acel cont.... Nu pot retrage... Exista un temei legal? Cât timp îmi tine legal contul blocat??? Dacă angajatul băncii pleacă în concediu 2 săptămâni eu aștept după el??? Sa ma aștept sa îmi retina toată suma din card dacă ea acoperă valoarea restante? Au acest drept? E abuz?? Va multumesc
dana stanciu
poprire cont
Fara sa fiu anuntata de ANAF prin nicio hartie mi s a pus poprire pe cont ca as fi restanta de 226 lei , plata care ar insemna un calcul gresit din partea lor cand au calculat indemnizatia crestere copil acum 5ANI. Am fost anuntata de cei de la Unicredit de poprire. Ideea e ca am platit la sediul ANAF sect 2 acesti bani dar adeverinta care trebuia sa o prezint ca se inchide poprirea trebuia ridicata din alta locatie, pe care nu am putut sa o ridic. Unicredit a platit inca o data acea suma datorata plus comisionul lor. La o luna observ ca si din contul de Finans s-a adebitat aceeasi suma pentru aceeasi poprire. Intrebarea mea este nu trebuia Finans sa ma anunte si sa existe un termen in care eu sa fac dovada platii? Cum este procedura? Daca eu am 5 conturi diferite la 5 banci diferite toate platesc aceeasi poprire? Bancile nu discuta intre ele?
Roxana
Am o fata de 8ani si nu merge
Buna ziua am si eu o rugamite daca ma puteti ajuta si pe mine am o fata de 8 ani si nu merge are o boala si nu mai avem posibilitatea de a face cu ia recuperare
Gheorghe
Blocare cont
Dacă sunt împuternicit la contul soției și eu am datorii la banca, se poate bloca acest cont de către banca?
Andreea
Proprire
Bună seara. Am un credit la otp bank. Mi s-a pus proprire 1/3 din salariu. Întrebarea mea e următoarea. Au voie sa puna proprire atât mie cât și codebitorului. Menționez ca ne oprește la amândoi. Este legal ce se întâmplă?
Toma Elena
Poprire prin executor -sunt beneficiara retinerii
Banii incasati prin contul executorului, iimi sunt virati in cont cu o intarziere foarte mare de la data cand le intra in cont, Cea mai mare intarziere a fost de 15-17 zile. Cum pot actiona executorul sa-mi vireze banii mai repede! Multumesc. Cu stima, Elena Toma
Camy
plata eronata intr-un cont care are poprire
buna ziua, am urmatoarea situatie, am facut o plata eronata in contul unui fost angajat al firmei la care lucrez, in loc sa achit un furnizor am achitat in contul unei persoane fizice care are poprire pe cont, am luat legura cu acesta, a mers la banca sa ne returneze suma virata eronat doar ca suma este blocata deoarece persoana respectiva are poprire, si banca nu poate face returnarea fondurilor. Ce se poate face in aceasta situatie? Multumesc anticipat.
Vasile Coman - Bancherul.ro
plata eronata
Camy, in acest caz, trebuie facuta o cerere la executorul judecatoresc, in vederea deblocarii acelei sume. Reveniti la mine daca nu reusiti. Tel 0723292899; vasile.coman@bancherul.ro
Feraru
Retinere salariu
Buna ziua. Am restante la creditul de nevoie personale. Banca mi-a retras toti banii din contul de salariu. Nu stiu ce sa fac... Nu am cu ce să-mi platesc utilitatile Au voie sa retina tot salariu? Va rog ajutați-mă
Marian
Poprire o anumită sumă din salariu
Acum 15 ani am terminat de achitat o rată, la un televizor, în timp ce achitam rata mi se cerea și un card pe care l-am obținut pentru cumpărături, eu banii îi dădeam din mână, niciodată de pe card. După ce am terminat rata nu mi s-a spus că trebuia să închid cardul. Acum, după 15 ani am primit că am fost judecat pentru neplata utilizării cardului. Este legal? Menționez că niciodată nu am fost anunțat că trebuie să plătesc în plus pentru utilizarea cardului. Am toate chitanțele de plată și nici măcar nu am fost chemat anunțat ca as fi judecat. Este legal? Și ce aș putea face? Mulțumesc anticipat.
ioana
poprire
In cazul in care am imprumutat o suma de bani si am 2 giranti, eu fiind salariat, dar nemaiavand posibilitatea sa platesc rata lunara am fost anuntat ca mi se va face poprire pe venit. Exista posibilitatea sa se faca poprire si la giranti, desi eu sunt de acord sa mi se faca poprire doar mie? Multumesc anticipat!
Vasile Coman - Bancherul.ro
poprire giranti credit
Exista posibilitatea sa se faca poprire si la giranti, dar numai daca nu se poate recupera datoria de la dumneavoastra, titularul creditului. Daca sunt probleme, contactati-ma prin email: vasile.coman@bancherul.ro.
Katalina Birau
Multumesc
Buna,dacă am oprire pe toate cardurile pt ca am facut un împrumut de la banca ,și sotul este plecat și vrea să-mi trimită bani prin posta se poate? Sau imi trage și prin posta?
Chiran gabriel ionut
Abuz raiffeisen bank
Buna ziua. Am o problema cu banca raffeisen, aceasta banca mi-a blocat contul de salariu cu o suma mai mare ca cea pe care o datorez (restante la rate ) si vreau sa stiu cum pot recupera macar 20% din salariu pentru ca cei de la agentie mi-au spus ca banca poate si are dreptul sa imi opreasca toti vanii pana cand ajung la zii cu ratele la credit , mentionez ca nu m-au dat inca in judrcata si nici la o alta firma de recuperatori dar totusi nu ajung la nici-o intrlegere cu ei. Va multumesc.
Alexandru
Intrebare la care nu gasesc un raspuns
Am o poprire executorie pe conturi.In urma unei intelegeri cu creditorul si cu stiinta executorului, poprirea a fost ridicata de banci.Am fost la cele 2 banci unde am conturi sa fac imprumut si mi-au zis ca ,,am avut poprire si cel putin un an nu pot sa fac imprumut la ele,,. Chestiunea asta e doar vorbarie, e vreo politica bancara sau unde gasesc specificatii de genul acesta.Pe siteurile bancilor gasesti instructiuni despre infiintarea popririlor conturilor dar despre ridicare, sistare nu gasesti ce se poate intampla ca le-ai avut.Daca ma duc la alte banci decat cele unde am conturi credeti ca reusesc sa fac credit.Eu nu figurez nici la Bir.de credit si nici la risc Banca Nationala, verificari facute personal.Unde gasesc clarificari in acest sens.Informatiile bancilor la rubrica help sunt insuficiente in sensul asta, la telefon nu ii poti contacta...ca iti baga robotelu cu 2-3 chestii de genul ,,vreti sa aflati cati bani aveti in cont sau vreti sa stiti Ibanul?,,...Deci...pot face credit la banci sau caut Ifeneuri.
Gabriel Dimitrie Pascal
Buna dimineața
Buna dimineața. Am o poprire pe salariu la Raiffaisen BANK de către un executor judecătoresc , Vrea sa știu dacă restul de banii după ce îmi retrag ei cei 1/3 din suma datorata ii pot folosi sau nu ? Va multumesc.
Vlad Stan
Poprire
Buna ziua. As avea nevoie de o lamurire privind o poprire instituită sotie mele de un executor judecatoresc. Poprirea este in cuantum de 1/3 din salariul net. Intrebarea este: Cuantumul popririi este instituit pe intreg salariul net sau pe diferenta dintre salariul minim net si salariul net al sotiei. Mulțumesc. Aștept răspunsul dumneavoastră.
Vasile Coman - Bancherul.ro
poprire salariu minim
Daca salariul sotiei este mai mare decat salariul minim net pe economie, poprirea se face, in cuantum de 1/3, pe intreg salariul net. Daca salariul sotiei este mai mic decat salariul minim net pe economie, poprirea se face, in cuantum de 1/3, pe ceea ce depaseste jumatate din salariul minim net pe economie. Iata ce spune Codul de Procedura Civila: "Veniturile din munca sau orice alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia, in cazul in care sunt mai mici decat cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmarite numai asupra partii ce depaseste jumatate din acest cuantum."
Sirbu Tania Rafila.
Poprire cont Ing
Buna seara Am o poprire pe salariu la Ing Bank de catre un executor judecatoresc. Totodata, am un cont deschis la C.A.R. (Casa de Ajutor Reciproc) o institutie nebancara, unde lunar s au depus cate 50 lei. Daca imi trage din salariu o treime, au voie sa confiste banii stransi pana acum de la C.A.R.? Multumesc
Clara Paulblaga
Ce pot face ca banca să-mi deblocheze contul
Am deschis un cont la Raiffeisen dar miau spus ca contul e.blocat pt o propire au voie sa blocheze cardul
RACOTEA MARIAN MIRCEA
Buna ziua tatal meu are oprire pe pensia de boala a facut un inprumut in anul 2008
Buna ziua tatal meu are oprire pe pensia de boala a facut un inprumut in anul 2008 am inteles ca dupa 3 ani se sterge toate datorile la banci ma puteti ajuta cu un raspuns va rog ?
LUPU MIHAI
obligatile executorului de a justifica sumele propirii
buna ziua sint executat silit de o firma de recuperarare prima intrebare de ce firma de recuperare nu ma chemat in instanta cind sa cerut titlu executor cum prevede legea a doua intrebare executorii judecatoresti cind se prezinta spun ca sunt socitati private care functioneaza pe linga curtile de apel deci acesti executori au personal auxiliar pentru evidenta contabila de ce nu justifica sumele retinute cu chitate fiscale intruct nusi pot insusi retinerile in activitati personale am mai intimpinat la o retinere din 500 roni ei justificau 110 roni 5roni etc deci mie imi percepe onoruri maxime in schimb la fiscal declara sume extrem de mici daca sunt societati private de executori nau dreptu de a declara sumele retinute corect va multumesc
LUPU MIHAI
obligatile executorului de a justifica sumele propirii
buna ziua sint executat silit de o firma de recuperarare prima intrebare de ce firma de recuperare nu ma chemat in instanta cind sa cerut titlu executor cum prevede legea a doua intrebare executorii judecatoresti cind se prezinta spun ca sunt socitati private care functioneaza pe linga curtile de apel deci acesti executori au personal auxiliar pentru evidenta contabila de ce nu justifica sumele retinute cu chitate fiscale intruct nusi pot insusi retinerile in activitati personale am mai intimpinat la o retinere din 500 roni ei justificau 110 roni 5roni etc deci mie imi percepe onoruri maxime in schimb la fiscal declara sume extrem de mici daca sunt societati private de executori nau dreptu de a declara sumele retinute corect va multumesc
Daniela
Proprie cont alocatie
Buna ziua! M-am trezit cu contul proprit pentru o datorie de acum 18 ani, despre care habar nu aveam. Îmi puteți spune ce pot face in cazul acesta? Mulțumesc!
NEDELCU Eufrosina
Proprie pensie laGEKBANG
I sa blocat cardul de pensie ce fac daca sânt bolnava și nu pot sa mă deplasez la banca daca sânt. Bolnava.
NEDELCU Eufrosina
Proprie pensie laGEKBANG
I sa blocat cardul de pensie ce fac daca sânt bolnava și nu pot sa mă deplasez la banca daca sânt. Bolnava.
NEDELCU Eufrosina
Proprie pensie laGEKBANG
I sa blocat cardul de pensie ce fac daca sânt bolnava și nu pot sa mă deplasez la banca daca sânt. Bolnava.
NEDELCU Eufrosina
Proprie pensie laGEKBANG
I sa blocat cardul de pensie ce fac daca sânt bolnava și nu pot sa mă deplasez la banca daca sânt. Bolnava.
Alexandra
Poprire alocatie
Daca am ramas restanta la banca cu plata ratei, 5 zile est legal sa mi se retraga banii din alocatia copilului care au intrat in cont?care este articolul din codul civil pentru a putea face o cerere catre banca?
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Educatie financiara
Oferte de credite pe Facebook care sunt inselatorii sau fraude online (tepe)
Pe Facebook exista nenumarate oferte de credite care sunt tentative de inselatorie (tepe) sau fraude online. Metoda de inselatorie consta, in principal, in obtinerea de catre escroci a datelor personale si financiare (numerele si parolele cardurilor sau aplicatiilor bancare) prin detalii
Cum aș putea să previn fraudele cu cardul realizate de persoane din alte țări?
"O persoană apropiată a observat recent în aplicația băncii o serie de tranzacții din Italia. Ea a fost în țară în tot acest timp, așa că nu ar fi avut cum să facă acele tranzacții. Eu sunt client ING, așa că aș vrea să știu cum aș putea să evit acest detalii
Site-uri pentru tepe (inselatorii, fraude) cu credite
Va prezentam mai jos o lista cu site-uri promovate de Google prin care se dau tepe cu false credite: - quiz.vumrez.com - site promovat de Google pe site-ul Bancherul.ro, care are link catre un asa-zis chestionar cu valoarea creditului pe care vrei sa-l obtii, iar detalii
Bancile au inceput sa inteleaga ca au nevoie de o relatie pe termen lung cu consumatorul, nu de un castig rapid
• Majorările fiscale în 2025 pot fi: majorarea TVA, a impozitului pe profit sau a impozitului pe proprietăți – Ana Popescu • UniCredit a reevaluat creșterea economică la 1,7%, în scădere în anul 2024 și sub detalii
- Pot sa inchid Cardul Avantaj de la Credit Europe online sau prin email?
- Cum am fost pacalita cu investitia in actiuni Hidroelectrica
- Cum pot reduce dobanzile la IFN-urile Mozipo si TBI Bank?
- Ferratum mi-a cesionat creditul si mi-a pus poprire fara instiintare. Este legal?
- Am primit un telefon pentru actualizarea aplicatiei YOU BRD si am fost fraudat. Cum pot sa recuperez banii?
- Ai codul PIN al cardului in telefon? Risti sa-ti pierzi banii!
- Finopro imi cere 17.500 de lei pentru un credit exigibil anticipat de 2.500 de lei la Credius! Ce pot sa fac?
- Cand bancile promoveaza creditele cu dobanda fixa, tu fii atent(a) la cea variabila!
- Blocarea profitului din criptomonede in Blockchain este o metoda de frauda online
- Geolocalizarea, o masura de protectie impotriva fraudelor luata de ING Bank
Profil de Bancher
-
Bogdan Spuza, director de marketing si segmente in cadrul diviziei de retail a UniCredit Tiriac Bank
BRD
Bogdan Spuza este Director de Marketing si ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Inflația anuală a crescut marginal
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
plati online
ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii