BNR publica o analiza a plafonarii dobanzilor la credite in tarile europene
Autor: Bancherul.ro
2018-02-21 17:31
BNR a publicat un documentar intitulat „Abordările diferite în statele membre UE privind controlul ratelor dobânzii”, dupa ce in comisiile de specialitate din Senat s-a votat ieri pentru introducerea unor plafoane pentru dobanzile la credite.
Astfel, in cazul creditelor ipotecare, Dobanda Anuala Efectiva (DAE), care exprima costul total, a fost stabilita la un maxim de 2,5 ori peste dobanda legala a BNR (2,5), adica 5,6% pe an.
La creditele de consum, DAE a fost plafonata la 18% pe an.
Documentar
Abordări diferite în statele membre UE privind controlul ratelor dobânzii
Consultarea literaturii economice arată că există diferențe considerabile în atitudinea statelor membre UE în ceea ce privește reglementarea prețului creditului de consum:
- unele state membre au introdus plafoane stricte de rate ale dobânzii, întrucât creditele cu prețuri înalte pot agrava situația financiară a consumatorilor și reflectă proasta funcționare a piețelor, în special pentru credite de valoare mică;
- în multe din statele membre care au reglementat domeniul, acestea au abordat în general categorii specifice de împrumuturi și măsurile respective s-au întemeiat pe studii de impact care au ținut cont de situațiile din piețele respective
- alte țări justifică absența unor asemenea reglementări, în special prin aceea că plafoanele vor reduce accesul la credit, mai ales pentru persoanele cu mijloace financiare modeste.
- În plus, trebuie precizat că și în situația în care reglementează prețul creditului, statele membre UE se diferențiează în legătură cu gradul și modul în care realizează aceasta.
Tipuri de restricții asupra ratelor dobânzii
Înainte de a analiza experiența în domeniu a unor state membre UE, este util să fie prezentată o tipologie a restricțiilor asupra ratelor dobânzii la credite. Un studiu IIF/ZEW din 2009 (i), întocmit de către un grup de experți pentru Comisia Europeană, definește termenul “restricții asupra ratelor dobânzii’ ca însemnând toate prevederile legale care limitează prețul în contractele de credit.
Potrivit acestui studiu, restricțiile privind ratele de dobândă (interest rate restrictions - IRR) se clasifică în restricții directe asupra nivelului ratelor de dobândă (dobândă convențională, penalizatoare) și restricții indirecte asupra metodelor de calcul (dobânda anuală efectivă - DAE, dobânda compusă, variabilitate), alte restricții în privința elementelor de cost și restricții privind parametri ai creditului (rate, scadență, suma creditului). Restricțiile directe limitează rata contractuală sau nivelul dobânzii ce pot fi aplicate, în timp ce restricțiile indirecte au impact asupra costului creditului.
Precizăm că restricțiile directe pot îmbrăca forma unor plafoane absolute, fixe (Grecia, Irlanda, Malta) sau a unor plafoane relative bazate pe o rată de referință (Belgia, Estonia, Franța, Slovenia, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Slovenia).
Plafoanele relative pot fi bazate pe o rată de referință a băncii centrale/rată de dobandă legală (referință exogena) sau pe o rată medie a dobânzilor pieței (referință endogenă). Plafoanele ce depind de o referință exogenă prezintă dezavantajul că este foarte dificil de stabilit nivelul lor corect, astfel încât să nu se producă perturbații importante pe piețe.
Unele țări au plafoane numai în mod excepțional: de exemplu, în Spania, plafoanele se aplică numai pentru creditul în descoperit de cont și anumite împrumuturi pentru locuințe cu caracter social; în Irlanda numai pentru uniuni de credit și “moneylenders”; în Grecia pentru non-bănci; în Olanda sunt excluse creditele ipotecare etc.
Se declară adesea în spatiul public autohton că toate țările Uniunii Europene, cu excepția României, aplică plafoane de credit. Studiul ZEW a identificat 14 țări care aplicau plafoane asupra dobânzilor contractuale de stipulat în contracte de credit tipice. Alte 13 țări nu aveau astfel de plafoane.
Situația plafoanelor de rate ale dobânzii în țări UE selectate
Secțiunea de față a articolului prezintă situația plafoanelor aplicate asupra ratelor dobânzii contractuale remuneratorii (restricții directe) în țări selectate din UE: Germania, Spania, Marea Britanie, Franța, Slovacia, Slovenia.
Germania
În această țară nu există un plafon stabilit prin lege care să limiteze nivelul dobânzii la credite. Totuși, jurisprudența - bazată pe decizii ale instanțelor judecătorești - limitează flexibilitatea entităților ce oferă împrumuturi, impunând ca acestea să nu solicite dobânzi mai mari decât dublul ratei medii a pieței.
Jurisprudența impune și o a doua condiție, prin limitarea plafonului la o marjă fixă predeterminată, stabilită la 12 puncte procentuale peste rata medie a dobânzii. În cazul unei dobânzi medii de 30%, plafonul va fi de 42%, față de 60%, dacă s-ar aplica numai prima regulă. Din iulie 2013, ratele medii ale pieței (inițial calculate de Bundesbank) sunt cele comunicate de Banca Centrală Europeană (BCE).
Spania
Spania se află la inceput de drum în ceea ce privește introducerea unor plafoane obiective la dobânzile aferente creditelor bancare. Există limite doar pentru anumite categorii specifice de împrumuturi: împrumuturi în descoperit de contii și împrumuturi pentru locuințe cu caracter social. Prin urmare, ratele dobânzilor la creditele pentru consumatori se stabilesc, în general, în mod liber conform înțelegerii între părți.
Totuși, în această țară există o interdicție generală a camătei care nu limitează protecția exclusiv la consumatori. Pe piața financiară, interdicția apără interesele oricăror persoane care contractează credite bancare, indiferent dacă sunt consumatori sau nu.
În conformitate cu legea Azcarate din 1908, încă în vigoare, se sancționează drept camătă, printre altele, “orice contract de împrumut în care se stipulează o dobândă superioară celei normale a banilor, ce este în mod manifest disproporționată”.
În Spania, nu există o rată oficială a camătei, plecând de la care orice dobândă superioară să fie declarată camătă. Camăta este un concept relativ care se determină ca exces de costuri peste media pieței. În materie de camătă, tribunalele decid de la caz la caz, formându-și în mod liber convingerea lor.
Totuși, jurisprudența consideră că există camătă când dobânzile depășesc dublul dobânzii medii ordinare pentru operațiuni din categoria celei analizate (Decizia 628/2015 a Tribunalului Suprem din 25 noiembrie 2015). Ratele medii au ca referință “ratele de dobândă practicate de entități” care sunt publicate de banca centrală a Spaniei.
Totuși, entitățile pot justfica existența unor circumstanțe excepționale care să explice stipularea unei dobânzi mai mari decât cea normală a banilor. Utilizând conceptul de camătă, instanțele judecătorești au anulat anumite împrumuturi pe care le-au considerat ca încălcând legea privind camăta.
În noiembrie 2017, Congresul Deputaților din Spania, la inițiativa Partidului Popular, a aprobat o propunere prin care a cerut guvernului acestei țări să elaboreze o nouă reglementare care să întărească protecția utilizatorilor de servicii financiare prestate de entități care nu sunt supravegheate de niciun organism oficial (de ex. Banca Spaniei și CNVM).
Solicitarea are în vedere faptul că sectorul creditelor private acordate de entități nefinanciare s-a dezvoltat puternic în Spania în anii care au urmat crizei economice. În cadrul acestui sector, există o puternică varietate în modul de acordare a finanțării private, de la împrumuturi cu garanții ipotecare, minicredite rapide care se acordă prin telefon mobil sau Internet și inclusiv credite garantate prin amanetarea de vehicule.
Mulți dintre creditorii privați sunt domiciliați “off-shore” și toți se caracterizează prin costul ridicat al finanțării oferite clienților lor, un exemplu de credit cu dobândă de peste 5.000% (rata anuala efectivă) fiind prezentat pentru exemplificare în ședința plenară a Congresului Deputaților din 17 noiembrie 2017. Este posibil ca reglementarea solicitată guvernului să conducă la stabilirea de plafoane de dobânzi în sectorul creditelor private acordate de entități nefinanciare, în special în legătură cu “creditele rapide”.
Marea Britanie
În general, Marea Britanie poate fi considerată ca o țară care aplică controale subiectiveiii în privința ratelor dobânzii instanțelor judecătorești revenindu-le sarcina de a determina dacă relația dintre creditor și debitor este incorectă pentru acesta din urma.
În acest sens, în studiul IIF/ZEW din 2009, Marea Britanie nu a fost menționată ca țară ce aplică restricții directe asupra dobânzilor, deși legislația națională stabilea o limită în privința nivelului ratelor dobânzii pentru uniunile de credit (“credit unions”). Poziția adoptată de autorii studiului se explică prin aceea că împrumuturile uniunilor de credit dețineau o pondere redusă în totalul creditării.
În anul 2015, în Marea Britanie a fost introdus un plafon asupra dobânzilor la împrumuturile cu cost ridicat, ce sunt acordate pe termen scurt (“high cost short-term credit - HCSTC”). Măsura privește doar un segment al unui sector de creditare relativ marginal (“high-cost credit”), aflat în opoziție cu “mainstream credit”.
În ceea ce privește camăta, potrivit raportului IIF/ZEW, aceasta este considerată a reprezenta împrumuturi acordate cu dobânzi excesive sau exorbitante, dar nu există un astfel de termen în legislație și nu există sancțiuni legale pentru un astfel de comportament dacă entitatea ce acordă împrumuturi este autorizată de autoritatea de reglementare competentă.
În decursul timpului au fost făcute încercări de asociațiile de consumatori de a se introduce plafoane de dobânzi, inclusiv prin înaintarea de amendamente în acest scop cu ocazia discutării unei noi legi privind serviciile financiare în anul 2010. Aceste amendamente nu au fost agreate, dar Guvernul a însarcinat Office of Fair Trading să analizeze problematica plafoanelor de dobânzi ca parte a unei analize mult mai largi privind piețele de credit cu costuri înalte ale dobânzii.
Un raport final a fost publicat în iunie 2010. În 2011, guvernul britanic a solicitat un raport Universității din Bristol în privința impactului costului total al introducerii unei limite de dobândă pe piața creditului cu cost înalt. Concluziile celor două rapoarte au convins guvernul britanic că, la acel moment, impunerea unui plafon variabil asupra costului total al creditului nu era soluția de rezolvare a problemelor ce afectau consumatorii pe piețele de credit pe termen scurt.
Totuși, guvernul nu a vrut să închidă calea unei soluții de acest tip în viitor. În consecință, guvernul a introdus în Legea privind Serviciile financiare din 2012 atribuții în domeniul stabilirii plafoanelor de dobândă pentru creditele HCSTC pentru noua autoritate de protecție a consumatorilor din sectorul financiar (Financial Conduct Autority - FCA), care era programată a-și începe activitatea în aprilie 2014. FCA a decis să limiteze prețul împrumuturilor cu cost înalt și pe termen scurt, începând cu data de 1 ianuarie 2015, pentru o perioadă de probă de 2 ani.
În acest sens, au fost introduse trei limite: dobânda la împrumuturi nu poate depăși 0,8% pe zi din suma împrumutată; există o limită în privința costurilor în caz de default de 15 lire sterline; și limita totală de cost înseamnă că împrumutatul nu va trebui niciodată să ramburseze mai mult de 100% din suma împrumutată.
Precizăm că un împrumut cu cost înalt pe termen scurt este definit în manualul FCA drept un credit reglementat care are o rată anuala efectivă de cel puțin 100% și trebuie să fie rambursat (sau substanțial rambursat) în termen de un an.
De asemenea, definiția exclude o serie de împrumuturi specifice pe termen scurt. Limitele amintite mai sus au fost înnoite în anul 2017, pentru o perioadă de trei ani. În prezent, FCA analizează celelalte piețe de credit cu cost înalt pentru a determina dacă sunt necesare intervenții de politică.
Franța
În Franța, legislația privind camăta determină stabilirea de plafoane asupra ratelor de dobândă practicate de instituțiile de credit și societățile de finanțare. Potrivit art. L.313-3 din Codul Consumului, orice împrumut convențional acordat la o rată globală efectivă care depășește, la momentul acordării, cu mai mult de o treime rata efectivă medie practicată în cursul trimestrului precedent de către instituțiile de credit pentru operațiuni de aceeași natură ce comportă riscuri similare, constituie un împrumut acordat în condiții de camătă. Instituțiile de credit nu pot acorda un împrumut cu o rata superioară plafonului privind camăta aplicabil.
În prezent, plafoane privind camăta sunt aplicabile în situația a patru categorii generale de împrumuturi:
- împrumuturi de consum acordate particularilor;
- împrumuturi imobiliare acordate particularilor;
- împrumuturi acordate persoanelor juridice care nu au o activitate economică;
- descoperit de cont acordat întreprinderilor.
Urmare legii pentru inițiativă economică din 1 august 2003 și a legii din august 2015 în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii, celelalte tipuri de împrumuturi către întreprinderi nu mai fac obiectul unor rate de dobânzi plafonate.
Ratele efective medii practicate de instituțiile de credit și de societățile de finanțare (cuprinse într-un eșantion), în baza cărora se obțin ratele plafon privind camăta, sunt calculate de către Banca Franței.
Pentru creditele de consum sunt stabilite trei plafoane în funcție de mărimea creditului, ratele fiind mai ridicate pentru împrumuturile de valori mai mici datorită impactului mult mai mare al cheltuielilor fixe de acordare a finanțării în calculul ratelor efective. De exemplu, plafonul de dobanda pentru creditele cu o valoare mai mica de 3000 de euro este de 20,88 %, în timp ce acest plafon este de 5,85% pentru creditele cu o valoare mai mare de 6000 de euro.
Slovacia
Slovacia aplică un sistem obiectiv de control asupra ratelor dobânzii la creditele de consum. Potrivit legislației naționale, dobânda maximă permisă este de două ori valoarea dobânzii anuale efective medii la tipul respectiv de credit de consum acordat de instituțiile de credit și sucursalele băncilor straine pentru trimestrul ce precede încheierea contractului de credit (exista 31 de plafoane în funcție de tipul, suma și scadența creditului).
Ratele de referință sunt stabilite de către Ministerul de Finanțe în colaborare cu Banca Naționala a Slovaciei, pe baza informațiilor transmise de entitățile precizate în legea privind creditul de consum. Plafoanele fixe sunt stabilite cu o frecvență trimestrială și sunt publicate pe pagina de web a Ministerului de finanțe al Republicii Slovace.
Slovenia
În legislația slovenă, există mai multe tipuri de restricții aplicate asupra nivelului dobânzilor. Pentru creditele de consum, plafonul de dobândă este de doua ori dobânda anuală efectivă medie pentru bănci și băncile de economii, publicată de Banca Sloveniei, de doua ori pe an, în Buletinul Oficial.
Banca centrală calculează mai multe plafoane de dobânzi în functie de scadența și suma creditelor. Potrivit raportului IIF/ZEW din 2009, plafoanele se aplică numai în relație cu creditul nebancar.
Concluzii
Impunerea de restricții asupra dobânzilor la credite reprezintă o problemă complexă, țările din UE având abordări opuse în această privință. Unele țări utilizează anumite forme de restricții asupra creditelor, altele justifică absența acestora prin faptul că ele reduc accesul la credite și sunt de natură să provoace distorsiuni grave în economie.
În țările care aplică restricții, un instrument utilizat adesea este reprezentat de legislația împotriva camătei. Țările care au plafoane, în marea lor majoritate, au optat pentru cele relative. Cele mai multe dintre acestea stabilesc plafoane bazate pe referințe endogene (rate medii ale dobânzilor pieței).
Foarte puține țări folosesc plafoane ce se construiesc plecând de la referinte exogene (de ex. rata de referință a băncii centrale) datorită faptului că este dificil să se stabilească nivelul lor optim. Există țări ce au o rată unică de dobândă, dar cele mai multe optează pentru stabilirea de rate multiple pentru diferite tipuri de credit, sume împrumutate și scadențe.
(i) Documentul intitulat “Study on interest rate restrictions in the EU” a fost elaborat de experți ai Institut fur Finanzdienstleistungen e.V. și Zentrum fur Europaische Wirtschaftforschung GmbH. El conține un inventar cuprinzător al tipurilor de restrucții asupra ratelor dobânzii care existau la momentul realizării sale în statele membre ale UE și o evaluare a impactului acestora, atât asupra piețelor de credit, cât și a populației.
(ii) Restricția legală se referă la dobânda aplicabilă la facilitatea de descoperit de cont la conturile curente ale consumatorilor, care nu poate depăsi, exprimată ca DAE, de 2,5 ori dobânda legală (informații referitoare la martie 2011). Rata dobânzii legale este stabilită în fiecare an prin legea bugetului.
(iii) Controalele obiective implică stabilirea de plafoane de dobânzi prin lege, în timp ce controalele subiective înseamnă implicarea instanțelor judecătorești în stabilirea, în cazuri concrete, a caracterului excesiv al ratei dobânzii.
Taguri: DAE (Dobanda Anuala Efectiva) credite ipotecare credite pentru locuinte credite imobiliare
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Lege plafonare dobanzi credite
Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
Proiectele de lege privind plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de la banci si IFN-uri de firmele de recuperare se discuta astazi in Comisia Economica a Camerei Deputatilor, in vederea emiterii unui aviz pentru elaborarea raportului final, care va fi elaborat de detalii
Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
Proiectul de lege privind plafonarea dobanzilor la credite, initiat de senatorul PNL Daniel Zamfir, prietenul avocatului Gheorge Piperea, implicat in numeroase procese impotriva bancilor, nu a fost inclus pe ordinea de zi a sedintei de miercuri, 4 aprilie, a comisiei pentru buget, finante si detalii
Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
“Numai bou-i consecvent!” a raspus senatorul PNL Daniel Zamfir la intrebarea daca e dispus sa negocieze cu bancile si IFN-urile alte plafoane pentru dobanzile la credite fata de nivelurile de 18% la creditele de consum si de 2,5 ori peste dobanda BNR la creditele ipotecare, propuse detalii
Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Legea de plafonare a dobanzilor la credite (Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar detalii
- Consiliul Concurentei, care ar trebui sa aiba primul cuvant la legea de plafonare a dobanzilor la credite, tace. De ce oare?
- Legea impotriva camatariei va deveni o lege in favoarea camatariei, avertizeaza profesorii de economie, intr-o scrisoare deschisa adresata Parlamentului
- Cum se plafoneaza dobanzile la credite in Europa si ce efecte au: lectii din care putem invata
- Bancile se declara "profund ingrijorate de consecintele negative ale proiectelor de lege privind sectorul financiar-bancar"
- BNR, despre plafonarea dobanzilor: este absolut necesar ca orice masuri de reglementare sa se realizeze cat mai echilibrat
- Poate rezista Romania populismului plafonarii dobanzilor la credite?
- BNR publica o analiza a plafonarii dobanzilor la credite in tarile europene
Profil de Bancher
-
Danut Florescu, Director Directie Management Vanzari Corporate
Volksbank
“În aceşti ani de criză, am întâlnit o ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
- Inflația anuală a scăzut la 4,62%
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii
-
Schimbare numar telefon Raiffeisen
Puteti schimba numarul de telefon la Raiffeisen din aplicatia Smart Mobile/Raiffeisen Online, ... detalii
-
Vreau sa schimb nr de telefon
Cum pot schimba nr.de telefon ... detalii
-
Eroare aplicație
Am avut ora și data din setările telefonului date pe manual și nu se deschidea BT Pay, în ... detalii