BANCI | Ultima Ora

Banca Transilvania isi continua cresterea sustinuta: +30% la operatiuni, +23% la credite, in primele 9 luni din 2024

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2024-11-09 16:08

Banca Transilvania a anuntat rezultatele obtinute in primele 9 luni din 2024:

- Soldul creditelor nete a înregistrat o creștere 23% față de sfârșitul anului trecut;

- Numărului total al operațiunilor procesate, în creștere cu 30,7%;

- Numărul clienților activi a ajuns la 4,4 milioane;

Comunicatul bancii:

Banca Transilvania, creştere organică susținută în primele nouă luni ale anului

Integrarea OTP Bank Romania intră în linie dreaptă

Banca Transilvania a înregistrat rezultate pozitive în primele nouă luni ale anului, generate în special de creșterea organică, a activității cu clienții și a tranzacțiilor.

Creșterea activității băncii se reflectă în evoluția numărului total al operațiunilor procesate, în creștere cu 30,7% față de aceeași perioadă din 2023, precum și în numărul clienților activi, care a ajuns la 4,4 milioane.

Ӧmer Tetik, Director General Banca Transilvania:

"Am continuat să creștem susținut pe toate planurile, atât în ceea ce privește numărul de clienți, cât și tranzacțiile. Am intrat în linie dreaptă cu integrarea OTP Bank România, implementată în timp record.

Suntem un grup financiar integrat atât vertical, cu segmente complementare - de la aplicații, unități, ATM-uri, acceptare carduri la comercianți și e-commerce, până la procesare de numerar – cât și orizontal, prin companiile din Grupul BT.

Acest lucru ne oferă eficiență și sinergii unice în sistemul financiar din România. Continuăm strategia de creștere, în beneficiul clienților și al acționarilor pentru că România are nevoie de bănci mari pentru a finanța economia."

Rezultatele financiare în primele nouă luni:

Profitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania este de 3.907,5 milioane de lei, din care cel al băncii este de 2.708,9 milioane de lei, ca rezultat al creșterii pe mai multe dimensiuni a business-ului.

Subsidiarele şi participațiile de capital au contribuit cu peste 391 milioane lei la profitabilitatea Grupului BT, iar câștigul din achiziții a contribuit cu 807,4 milioane lei la profitul net al Grupului BT.

Activele Grupului BT au ajuns la 199,7 miliarde lei (+18,1% faţă de 31 decembrie 2023), iar creditele nete și creanţele din leasing, la 94,2 miliarde lei (+24,6% faţă de 31 decembrie 2023).

Banca Transilvania a avut o creștere de 9,1% a activelor totale în primele nouă luni ale anului, susținută de expansiunea cu 9,2% a creditelor nete acordate persoanelor fizice și companiilor (față de decembrie 2023).

Veniturile operaționale ale Grupului BT au ajuns la 7,2 miliarde lei (+28,4% an/an), ceea ce reflectă creșterea organică și prin achiziții.

Cheltuielile operaționale ale Grupului BT au ajuns la 3,4 miliarde lei (+34% an/an) și reflectă atât contextul macroeconomic marcat de inflație, cât și creșterea Grupului BT.

Creditare, tranzacții și incluziune financiară:

Valoarea creditelor BT acordate persoanelor fizice a crescut cu 5,7% față de sfârșitul anului trecut, iar soldul creditelor acordate persoanelor juridice prezintă o expansiune de 11,5%.

Valoarea creditelor nete și creanțelor din leasing acordate persoanelor fizice și companiilor la nivelul Grupului BT a crescut cu 29,7% față de aceeași perioadă a anului anterior, soldul acestora ajungând la 94,2 miliarde lei.

Soldul creditelor nete au înregistrat o creștere 23% față de sfârșitul anului trecut, pe când creanțele din leasing au crescut cu 56,2%. 83% din creditele nete și creanțele din leasing acordate la nivel de Grup BT sunt acordate prin Banca Transilvania.

Finanțările clienților persoane fizice au ajuns la nivel individual la 33,2 miliarde lei. Valoarea creditelor acordate a fost de 6,2 miliarde lei în primele nouă luni din 2024.

Au fost acordate peste 18.000 de credite pentru IMM-uri, în valoare de peste 5 miliarde lei.

12 miliarde lei au fost împrumuturile pentru companii, soldul creditelor brute la nivel individual ajungând la 49,6 miliarde lei.

Depozitele clienţilor Băncii Transilvania au ajuns la 142,8 miliarde lei (+6,2% față de finalul anului anterior), din care 52% reprezintă depozite la termen.

BT a ajuns la 6,6 milioane de carduri în portofoliu, din care aproximativ 4,2 milioane sunt inclusiv carduri digitale în aplicații, în special în BT Pay.

Cumpărăturile efectuate cu cele 6,6 milioane carduri au crescut ca valoare cu 23% față de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În primele nouă luni ale anului 2024, plățile efectuate cu telefonul mobil au înregistrat o creștere semnificativă, de 38%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Alte informații financiare:

- ROE s-a îmbunătățit față de primele nouă luni ale anului trecut și a ajuns la 29,34%;

- Soldul provizioanelor BT a crescut cu 7,5%, ajungând la 4,7 miliarde lei, comparativ cu soldul de la finalul anului 2023, când a fost de 4,4 miliarde lei;

- Costul riscului: 0,14%;

- Eficienţa operaţională a băncii, calculată cu un impact anualizat al contribuției la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi la Fondul de Rezoluţie se păstrează la un nivel confortabil de 45,55%, în ciuda eforturilor financiare mari pe care le presupune integrarea companiilor OTP Bank România în Grupul Banca Transilvania şi a taxei pe cifra de afaceri.

- Raportul credite/depozite BT este de 58,02% la sfârşitul lunii septembrie 2024.

- Solvabilitatea BT: 26,26%, cu profitul net aferent semestrului I încorporat în fondurile proprii;

- Rata creditelor neperformante, conform indicatorului EBA: 2,01%.

Contribuția companiilor OTP România la rezultatele Grupului Banca Transilvania

Timp de două luni - până la data de 30 septembrie 2024 - societățile achiziționate din OTP Group au contribuit cu un profit de 91,9 milioane lei la rezultatele Grupului Banca Transilvania.

Câștigul din achiziția acestora, și anume 675 milioane lei, nu este impozabil. Câștigul din achiziție a fost determinat ca diferență între prețul plătit și partea din valoarea justă a activelor și datoriilor aferente OTP Bank România și a celorlalte subsidiare OTP la data la care Banca Transilvania a devenit proprietar.

Taguri: BT  Banca Transilvania  banca  rezultate financiare banci  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Banca Transilvania are un rating mai bun

Fitch Ratings îmbunătățește rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii

Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci

BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii

Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului

Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 și îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) și rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii

Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni

Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • plati online

    ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii