ECONOMIE | Statistici

Datoria publica, majorata la 48,9% din PIB in 2021

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2022-03-25 15:03

Datoria publică a României a urcat în luna decembrie 2021 la 48,9% din PIB față de 48,7% în luna anterioară, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Suma de 576,56 miliarde lei s-a raportat la cea mai recentă valoare anunțată de INS pentru rezultatul economic pe cele patru trimestre anterioare, respectiv 1.179,4 miliarde lei.

Reamintim că datoria publică urcase în luna aprilie 2021 până la 49,9% din PIB, adică imediat sub pragul de 50%, de la care Guvernul ar fi trebuit să prezinte public un program de ajustare și să înghețe cheltuielile cu salariile bugetarilor. Anul trecut, suma datorată de stat s-a majorat cu circa 77 miliarde lei (în creștere cu circa 15%).

Totuși, avansul robust al PIB a păstrat procentajul indicatorului critic sub cota de 50%, după ce în 2020 (pe fondul scăderii economice) majorarea fusese de la 35,3% spre 47,4%, cea mai importantă de la criza precedentă. Anunțul pentru decembrie 2021 a fost făcut de-abia în martie 2022, după publicarea rezultatului economic pe 2021, altfel raportarea la cele patru trimestre anterioare cunoscute ar fi condus la depășirea nivelului de 50%.

Din seria statistică publicată de MF, observăm că punctele critice au venit în aprilie (49,9% din PIB), mai și august (49,7% din PIB). Practic, asistăm la o cursă între creșterea PIB și cea a îndatorării, cu marje strânse de derapaj financiar potențial.

Mai ales dacă, în noile condiții internaționale (creșterea prețurilor la energie și războiul din Ucraina) nu se va realiza creșterea scontată a rezultatului economic în termeni reali (deja ajustat de la 4,6%, valoare avută în vedere la elaborarea bugetului pe anul în curs, la 4,3% în prognoza de iarnă a CNSP și 4,2% în estimarea din februarie a Comisiei Europene).

Dincolo de avansul considerabil al datoriei pe termen mediu și lung (încă 65 miliarde lei sau 5,5% din PIB), angajată pe o perioadă mai lungă pentru a ușura efortul bugetar ulterior, ar mai fi de remarcat și faptul că datoria pe termen scurt s-a majorat anul trecut cu două treimi.

De la 17,66 miliarde lei în 2020, până la 29,34 miliarde lei (respectiv, de la 1,6% la 2,2% din PIB), mult peste nivelurile consemnate în 2018 (10,63 miliarde lei) sau 2019 (11,47 miliarde lei).

Datele financiare au ajuns aproape de limită iar gestiunea mai performantă a banilor publici devine critică pentru traiectoria de ajustare a deficitului spre cota permisă prin criteriile de la Maastricht, de -3% PIB.

În treacăt fie spus, dacă tot s-a reușit o ameliorarea rezultatului pe 2021 (-6,78%, potrivit celor mai recente date disponibile, în loc de -7,13%), poate ar fi trebuit să translăm acest câștig în proiecția pe anul curent și anii următori, în loc să păstrăm ținta actuală de deficit pentru 2022, de -5,84% din PIB.

Ajustarea „pe ultima sută de metri” se anunță problematică, mai ales că 2024 va fi an electoral. Nu se poate continua cu un ritm superior de împrumutare a statului față de avansul, oricum foarte bun (5,9% în termeni reali, conform celor mai recente date prezentate de INS).

Concret, în 2021, la o majorare nominală a PIB de 11,3% a corespuns o creștere a datoriei publice, tot nominală, de 15,3%. De unde și majorarea de 2,5 puncte procentuale a ponderii în rezultatul economic.

Singura justificare solidă pentru a mai crește stocul de împrumuturi la concurență cu PIB-ul corect redimensionat (atenție la deflatorul de doar 6,1%, la o inflație medie de 9,9%) ar fi să absorbim cât mai mulți bani europeni din PNRR.

Mai ales că dobânzile la care ne împrumutăm pe piața liberă au ajuns deja la 6%, nu fracțiuni de punct procentual precum la banii veniți cu garanția UE.

Taguri: statistici economice  Ministerul Finantelor  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Statistici



Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB

În 2021, cheltuielile cu pensiile s-au ridicat în România la 8,8% din PIB, ceea ce plasează țara noastră pe locul 19 din cele 27 state membre UE. Conform analizei publicate recent de Eurostat, ne-am situat peste țări precum Slovacia (8,5% detalii

Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an

Dobanda de politica monetara din Cehia a crescut cu aproape 7 puncte intr-un singur an: de la aproape 0% in iulie 2021 la 7% in iulie 2022, din cauza razboiului pornit de Rusia impotriva Ucrainei si a scumpirilor din toata lumea. Astazi banca centrala a Cehiei a deminuat dobanda de detalii

Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?

„Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?”, intreaba un cititor. RASPUNS Salariul minim brut pe economie in 2024 este 3.300 de lei iar salariul net, primit in mana, dupa plata taxelor, este 2.079 de lei, niveluri detalii

Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale

Salariul mediu brut in Romania ar putea ajunge la 9.310 lei, echivalentul a 1.800 de euro, in anul 2027, conform estimarilor publicate de Comisia Nationala de Prognoza (vezi foto). Salariul mediu net (primit in mana, dupa plata impozitelor), va fi, conform detalii

 



 

Ultimele Comentarii