ING ramane singura dintre bancile romanesti care-si promoveaza corect dobanzile la credite, atat in cadrul reclamelor TV si online, cat si pe site-ul propriu sau in retelele sociale.
Mai exact, ING nu spune ca acorda credite cu dobanda „incepand cu x%”, ceea ce este incorect, ci cu dobanda "intre x% si Y%."
ING a fost printre primele banci care din 2018 au introdus conceptul de „dobanda de la x%” , aspect criticat de Bancherul.ro, pentru ca poate induce in eroare publicul.
Dupa un an, ING si-a insusit critica si a inceput sa-si faca reclama la credite in mod corect, dupa formula „dobanda de la… pana la…”
Celorlalte banci nu le-a pasat insa de acest exemplu de buna practica si continua sa-si promoveze imprumuturile cu dobanzi „de la…”, o formula incorecta, inselatoare, deci probabil si ilegala.
Iata cateva exemple:
Unicredit isi face reclama la refinantarea creditelor „cu dobanda anuala fixa de la 5,99%”.
[1]
Raiffeisen are de Black Friday un credit de nevoi personale cu „dobanda speciala de la 6,25%”.
[2]
„La asa dobanda, imi iau. De la 5,9%”, suna reclama BRD.
[3]
Si la Libra Bank creditele au o dobanda „variabilă, începând de la 2,15% + IRCC* sau fixă, 5.99% în primii 3 ani (condiție de virare salarială)”.
De ce este incorecta "dobanda de la..."?
Pentru ca aceasta, adica nivelul cel mai mic de dobanda, poate fi valabila doar in conditii speciale, pentru care se califica putina lume, in timp ce banca aplica o dobanda mult mai mare celor mai multi clienti.
La fel cum este reclama si practica inselatoare a IFN-urilor, cu dobanda 0 in prima luna, aspect relatat de Bancherul.ro in 2018, dar care continua si in prezent.
In ciuda faptului ca aceasta practica inselatorare si ilegala a IFN-urilor a dus si la supraindatorarea multor oameni.