www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



ING le trimite cadouri clientilor afectati de caderea sistemelor de carduri si internet banking

Autor: Bancherul.ro
2016-09-16 17:18

ING Bank a ales ca in loc sa-si despagubeasca toti clientii intr-un singur fel (de exemplu prin scutirea de la plata unor comisioane de administrare a cardului sau a contului) pentru incidentul de sambata, 10 septembrie, cant timp de aproape 12 ore nu au putut fi folosite cardurile si Home Bank, serviciul de internet banking, sa faca diverse cadouri celor care au avut de suferit.


De exemplu, o clienta a primit rechizite scolare pentru copil, intrucat nu a putut folosi cardul pentru a le cumpara din magazin in weedend-ul dinaintea inceperii scolii, dupa cum rezulta din postarea clientului pe pagina Facebook a bancii.


O alta clienta ING a primit de la banca o jucarie pentru bebelusul ei, dupa ce banca l-a auzit gangurind la telefon.


De altfel, banca le-a raspuns multor clienti care s-au plans in ce situatii neplacute au fost pusi neputand plati cu cardul, promitandu-le ca se va “revansa” fata de ei.


“Incercam sa raspundem tuturor clientilor care ne-au scris legat de problema din weekend si nu numai. Tot ce vrem este sa fiti multumiti si sa ne revansam fata de situatia neplacuta!”, a scris banca pe Facebook.


De asemenea, ING a anuntat ca va rambursa clientilor comisioanele pentru retragerile de numerar de la bancomatele altor banci, intrucat ATM-urile ING nu au putut fi folosite.


Majoritatea clientilor ING s-au plans ca nu au putut utiliza cardurile nici la bancomatele altor banci, din cauza caderii sistemului informatic al ING, insa banca sustine ca au existat putini clienti care au reusit, totusi, sa retraga bani de la ATM-urile altor banci. Probabil inainte si dupa perioada celor aproape 12 ore cand sistemele ING nu au functionat.


Sistemul informatic al ING Bank s-a defectat, sambata, 10 septembrie, timp de 12 ore, in care nu au functionat cardurile, ATM-urile, POS-urile, Home Bank; clientii sunt furiosi ca nu au fost informati. (vezi aici detalii)