Asa cum Bancherul.ro a sugerat ca problema clauzelor abuzive din contractele de credit, respectiv dobanzile si comisioanele majorate nejustificat de catre banci dupa aparitia OUG 50 din 2010, ar trebui sa fie rezolvata de instantele de judecata in favoarea clientilor, dar nu aprobandu-le dobanzi de 0% cum cereau ei, ci o dobanda corecta, la nivelul pietei, ceea ce s-a intamplat in final, prin deciziile Inaltei Curti de Casatie in cazul BCR, la fel ar trebui solutionat si scandalul creditelor in CHF, care se prelungeste la nesfarsit, spre disperarea tuturor.
Cu alte cuvinte, judecatorii ar trebui sa renunte la decizii radicale in favoarea clientilor, precum conversia creditelor la cursul din data acordarii, sau a bancilor, prin respingerea cererilor clientilor impovarati de cresterea ratelor, alegand sa faca ceea ce le este menit, adica dreptate, respectiv o impartire echitabila a poverii cursului de schimb intre banci si clienti.
In acest fel, judecatorii ar impaca ambele parti: atat bancile, care pe buna dreptate sustin ca sufera pierderi pe nedrept in cazul in care conversia se face la cursul istoric, cat si clientii, care au si ei dreptatea lor, invocand dublarea ratelor lunare din cauza aprecierii francului fata de leu cu aproape 100%.
De altfel, impartirea poverii intre banci si clienti a fost recomandata si de catre guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, inca de la inceputul anului trecut, dupa o noua rabufnire a monedei elvetiene, odata cu lasarea ei libera de catre banca centrala a Elvetiei.
El a sugerat insa ca solutiile de conversie a creditelor din franci in lei sa fie negociate intre banci si clieti la nivel individual, nu la fel pentru toata lumea, pentru a se evita hazardul moral, ceea ce s-a dovedit insa o strategie ineficienta, in contextul in care Parlamentul discuta o lege de conversie a tuturor creditelor in CHF in favoarea clientilor, iar avocatii asaltau bancile cu procese.
O singura banca, OTP Bank, a lansat un program de conversie a tuturor creditelor in CHF, cu un discount de peste 20%, dupa modelul de succes al Volksbank, initiat in contextul preluarii cu un profit urias al bancii austriece falimentare. Restul, precum Bancpost, Piraeus Bank, Banca Romaneasca, Credit Europe Bank, in frunte cu Raiffeisen Bank, preferand sa nu faca rabat de la profituri, sfidand oprobiul public si un potential risc operational.
Raiffeisen a lansat o oferta de conversie a creditelor in CHF abia la finalul anului trecut, dar cu un discount mai mic, de 10% in prima faza, urmat de inca 10% ulterior, insa deocamdata putini clienti au apelat la aceasta.
Intre timp, insa, tensiunea s-a acumulat: desi pana acum lobby-ul bancar a reusit sa intarzie adoptarea unei legi de conversie a creditelor in CHF, in discutie inca din 2014, interesul pecuniar al avocatilor a determinat inmultirea rapida a proceselor in justitie privind conversia la cursul istoric si aparitia tot mai multor hotarari in favoarea clientilor, care, desi mult mai putine decat cele castigate de banci, au un impact mult mai mare, datorita mediatizarii.
Suieratul oalei CHF sub presiune l-a determinat pe seful Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, sa trimita judecatorilor, in calitate de presedinte al CPBR, o asociatie care reuneste cinci mari bannci (BCR, Raiffeisen, Bancpost, UniCredit si ING), infiintata in 2014 de van Groningen in special pentru problema creditelor in franci, un memorandum in care le cere sa rezolve problema practicii neuitare in speta conversiei creditelor in franci, aducand totodata explicatii detaliate si argumente ample in favoarea bancilor.
Un memorandum util, dar anacronic
Gestul bancherului olandez cu resedinta in Romania, un fost sportiv de performanta, casatorit cu campioana noastra olimpica la canotaj, Valeria Racila, este nu numai tardiv si arogant, dupa cum il acuza clientii, dar si anacronic.
Pentru ca, desi argumentele in favoarea bancilor din cele 16 pagini ale memorandumului nu pot fi negate, el ignora noua tendinta atat la nivel european, cat si local, privind o mai mare atentie pentru consumatorii abuzati de puterea dominanta a corporatiilor.
Se pare ca bancherii inca nu sunt constienti ca autoritatile si publicul cer bancilor nu doar o tot mai mare transparenta si corectitudine in serviciile oferite clientilor, ci si o mai mare atentie pentru clienti, mai ales atunci cand acestia sunt pagubiti in urma unor practici discutabile sau abuzive.
Astfel, desi in memorandumul semnat de Stevan van Groningen se prezinta pe larg prevederile noii Directive 17 privind creditele ipotecare, ce trebuia transpusa in Romania din 21 martie 2016, potrivit careia conversia se face la cursul zilei si doar creditelor noi, nu si celor in derulare, comisarul european Jonathan Hill a declarat recent, in Parlamentul European, ca trebuie gasita o solutie si pentru rezolvarea creditelor vechi in CHF, o solutie care sa ofere un echilibru potrivit, in acord cu legislatia UE, care sa protejeze consumatorii, investitiile si piata unica. Cu alte cuvinte, o impartire a poverii intre banci si clienti. (vezi aici detalii)
O abordare rigida, fara concesii, precum cea a lui Steven van Groningen, nu poate avea succes intr-o problema atat de delicata precum cea a creditelor in CHF, in ciuda tuturor argumentelor legale si financiare ce pot fi aduse, iar singura cale de rezolvare a problemei este gasirea unei solutii de compromis.
Cu atat mai mult cu cat chiar si acum, dupa atatea dezbateri despre problema creditelor in CHF, nu doar publicul, dar nici macar cei implicati nu cunosc mecanismul de acordare a acestor credite si riscurile aferente. Si nu e de mirare, din moment ce aceste elemente de baza ale educatiei financiare, precum problema creditelor in valuta, nu se regasesc pe niciun site al bancilor sau asociatiilor acestora (ARB si CPBR). In schimb, concertele si alte manifestari mai mult sau mai putin culturale si sportive nu lipsesc din activitatea de comunicare si promovare a bancilor, intrucat sunt foarte usor de facut.
Nici acum nu stim cum se acorda creditele in valuta
Astfel, desi in memorandumul CPBR se explica faptul ca bancile nu au de castigat de pe urma creditelor in CHF, grupul clientilor cu aceste credite continua sa acuze bancile, intr-un comunicat, ca acestea au profituri uriase in urma cursului de schimb, intrucat bancile nu dispuneau de franci elvetieni in mod fizic atunci cand au acordat creditele, ci doar virtual, in contracte si in conturile bancare.
De fapt, dupa cum au explicat si reprezentantii BNR, precum si ai Raiffeisen, pentru Bancherul.ro, chiar daca bancile nu au acordat clientilor in realitate franci elvetieni, ci euro, operatiunile financiare, inclusiv finantarea in aceasta moneda, au avut la baza francul elvetian, iar respectivele operatiuni au costurile si riscurile aferente.
Pe intelesul tuturor, bancile nu puteau acorda credite in CHF pur si simplu din resurse in euro sau lei, mentionand doar pe hartii ca ar fi vorba de credite in franci, cum naiv cred reprezentantii clientilor. Aceasta ar fi o ilegalitate.
In realitate, bancile fie au contractat finantari in franci, cu o anumita dobanda si pe un anumit termen, fie au efectuat operatiuni derivate pe curs valutar, adica au schimba euro sau lei in franci, la cursul din acel moment, al acordarii creditelor.
In consecinta, nici bancile nu au vazut, fizic, francii elvetieni, ci doar scriptic, insa au platit pentru acestia lei sau euro la cursul din acel moment, sau dobanzi pentru finantarile obtinute in franci.
De asemenea, bancile ramburseaza, la randul lor, finantarile in franci obtinute de la banci straine in vederea acordarii creditelor in Romania, la cursul de la data scadentei, nu la cel din momentul finantarii, precum si cu dobanda aferenta.
Iata ce spune Raiffeisen Bank in privinta finantarii creditelor in CHF: “In perioada in care am acordat credite in franci, finantarea lor a fost facuta din resurse (credite de la institutii financiare/ depozite) in Euro, pe care le-am utilizat pentru a imprumuta franci, prin derivate pe curs valutar (FX swap-uri). Incepand cu anul 2009, finantarea portofoliului CHF a fost facuta cu credite de la institutii financiare (subordoante si nesubordonate) si FX swap. Banca a rambursat o parte din finantari, pe masura ce portofoliul de credite in CHF s-a diminuat.”
In momorandumul CPBR se mai precizeaza urmatoarele:
"Chiar daca in prezent restituirea imprumutului in moneda creditului, in special cand vorbim despre credite acordate in moneda CHF, poate fi considerata impovaratoare pentru consumatori, ea nu reprezinta un castig pentru institutia de credit, caci aceasta trebuie sa restituie finantatorilor sai, tot pe baza principiului nominalismului monetar, aceeasi cantitate si tip de valuta ca cea in care clientii s-au obligat sa ramburseze creditul. In schimb “inghetarea” cursului de schimb la valoarea de la momentul incheierii contractului este de natura a genera o pierdere imediata pentru institutia de credit – aceasta trebuind sa procure, pe costul sau si din alte surse, sumele necesare a acoperi diferenta dintre sumele – mai mici – achitate in lei de catre client si suma exacta – in moneda straina – pe care banca trebuie sa o restituie, la randul sau, propriilor finantatori."
Un paragraf care recunoaste cu cinism problema clientilor impovarati de credite, carora insa nu li se poate acorda nicio sansa in fata pierderilor cu care se poate confrunta banca.
Ar fi cazul unui gest de onoare?
Bancile ar trebui sa accepte impartirea poverii cu clientii chiar si ca gest de onoare pentru modul in care au acodat aceste credite in CHF, in perioada de euforie dinaintea crizei. Chiar daca in memorandum se argumenteaza, cu o tenta cinica, faptul ca oamenii ar fi fost constienti de riscul valutar si de faptul ca trebuie sa-l suporte, atat Raiffeisen Bank, cat si alte banci, recomandau clientilor aceste credite chiar cu argumente privind stabilitatea monedei elvetiene, in ciuda faptului ca istoricul evolutiei CHF arata contrariul, aceasta fiind o moneda de refugiu, deci cu mari fluctuatii in perioade de criza.
