www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



FMI a facut presiuni pentru rezolvarea crizei francului elvetian prin negocieri intre banci si clienti, pentru a se evita adoptarea unei legi. Mugur Isarescu vine astazi la Parlament, la ora 15, pentru a sustine pozitia BNR

Autor: Bancherul.ro
2015-02-10 12:52

Fondul Monetar International (FMI) sustine rezolvarea crizei francilor elvetieni din Romania prin restructurarea voluntara bilaterala, intre banci si clienti, a creditelor in CHF, tinandu-se cont de capacitatea de rambursare a imprumuturilor de catre debitori.


"Presiunile determinate de aprecierea francului elvețian sunt gestionabile pentru sistemul bancar, dată fiind ponderea redusă a împrumuturilor în franci elvețieni. Misiunea a încurajat restructurarea voluntară bilaterală, tinandu-se cont de capacitatea de rambursare a împrumutului de către debitor", se arată în Declarația de Final pentru Misiunea FMI referitoare la Articolul IV din 2015.


FMI a facut, se pare, presiuni asupra guvernului si BNR pentru a rezolva criza francilor elvetieni prin negocieri amiabile dintre banci si clienti, astfel incat sa se evite adoptarea unei legi in Parlament care prevede conversia creditelor in franci la un curs mai mic decat in prezent.


Deputatul PSD Viorel Stefan, seful comisiei de buget, finante, banci din Camera Deputatilor, acolo unde se discuta proiectul de lege, a confirmat ieri, pentru Bacherul.ro, ca si parlamentarii sunt de acord cu o rezolvare amiabila a problemei intre banci si clienti, si doar daca acestia nu ajung la o intelegere, atunci problema va fi rezolvata prin adoptarea unei legi.


Darius Valcov, ministrul Finantelor, s-a intalnit aseara cu cateva banci care au credite in franci elvetieni, precum Raiffeisen Bank si Bancpost, pentru gasirea unei solutii ce va fi prezentata astazi.


Tot astazi, la ora 15, este asteptat in Parlament si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, pentru o declaratie pe aceasta tema.


Ministrul Finantelor, Darius Valcov, va prezenta apoi parlamentarilor, la ora 17, proiectul de lege privind modificarea Codului Fiscal.


Andrea Schaechter (foto) este șeful misiunii FMI pentru România