Dupa ce s-a aflat ca CEC Bank i-a acordat fiicei presedintelui, Ioana Basescu, un credit de peste 1 milion de euro pentru a cumpara aproape 300 de hectare de pamant pentru tatal sau in Calarasi, seful bancii de stat a ajuns in gura politicienilor.
Mai intai a aparut informatia "pe surse" ca preşedintele Traian Băsescu l-ar fi contactat, acum câteva zile, pe ministrul de finanţe Daniel Chitoiu să-l roage să nu îl schimbe din funcţia de preşedinte al CEC Bank pe Radu Gheţea.
Ponta a spus ca a fost informat de catre Chitoiu că acesta a fost sunat de preşedintele Băsescu pe aceasta tema.
Daniel Chiţoiu a relatat apoi discutia cu presedintele: "Da, m-a sunat, dar nu acum câteva zile, acum 2-3 săptămâni, pentru că atunci era şi este în procedură de schimbare statutul CEC Bank privind schimbarea modului de administrare al acestei bănci. Cred că domnul preşedinte Gheţea a dat fuga la domnul preşedinte Băsescu să ceară sprijinul pentru a nu fi schimbat, în eventualitatea în care se va schimba sistemul de conducere la CEC Bank.
Reporter: Şi nu l-aţi întrebat în ce calitate, având în vedere că este preşedinte nu are voie să intervină în activitatea executivului?
Daniel Chiţoiu: Nu, m-a rugat frumos
Reporter: Şi ce răspuns i-aţi dat?
Daniel Chiţoiu: I-am spus că, în momentul când luăm o decizie să schimbăm sistemul de administrare al CEC Bank, facem o evaluare a activităţii actualei conduceri a CEC şi vedem; dacă banca a performat sub actuala conducere, rămâne pe funcţie, nu a performat nu rămâne pe funcţie.
Reporter: V-a şi motivat pentru ce a intervenit cu acest telefon la dumneavoastră?
Daniel Chiţoiu: Nu, nu.
Presedintele Basescu precizeaza ca l-a avertizat pe Chitoiu sa nu-l schimbe pe Ghetea inainte de expirarea mandatului
Dupa declaratiile celor doi de la Palatul Victoria, a venit si reactia presedintelui Basescu, de la Palatul Cotroceni, prin purtătorul de cuvânt, Bogdan Oprea:
„Președintele României, domnul Traian Băsescu, confirmă că a avut o discuție cu ministrul Finanțelor Publice, domnul Daniel Chițoiu în data de 17 octombrie a.c. în jurul orei 15.30. În cursul acesteia, domnul președinte Traian Băsescu l-a avertizat pe domnul ministru Daniel Chițoiu să nu-l schimbe din funcție pe președintele CEC Bank, domnul Radu-Grațian Ghețea, înainte de terminarea mandatului legal.
Motivele pe care domnul președinte Traian Băsescu le-a invocat sunt următoarele:
(1) - mandatul domnului Radu-Grațian Ghețea la conducerea CEC Bank expiră în anul 2014, iar întreruperea acestuia fără o motivație temeinică este de natură a crea neîncredere în instituția bancară;
(2) - domnul Radu-Grațian Ghețea deține, în prezent, și funcția de președinte al Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor, funcție rezervată numai directorilor de bănci. După înlocuirea pe criterii politice a conducerii EximBank, domnul președinte Traian Băsescu l-a avertizat pe domnul ministru Daniel Chițoiu că schimbarea din funcție, nejustificată și tot pe criterii politice, a domnului Radu-Grațian Ghețea este de natură să creeze neîncredere în sistemul bancar românesc. Intervenția domnului președinte a fost făcută în baza Articolului 80, alin. (2) din Constituția României.”
Creditul de peste 1 milion de euro acordat de CEC Bank Ioanei Basescu
Banca de stat CEC Bank este cea care i-a acordat Ioanei Basescu un credit de peste 1 milion de euro pentru a-i cumpara tatalui sau, presedintele Romaniei, Traian Basescu, un teren agricol de aproape 300 de hectare in Calarasi.
Problema este ca respectivul credit este mult mai mare decat valoarea maxima din oferta standard a bancii si a fost garantat doar cu o ipoteca pe conturile bancare, si nu pe un imobil, conform conditiilor standard ale bancii.
Ceea ce ne face sa ne intrebam daca nu cumva fata presedintelui a beneficiat de conditii preferentiale pentru obtinerea imprumutului.
Vezi detalii aici