www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cum motiveaza Inalta Curte de Casatie si Justitie ca dobanda de referinta variabila a BCR nu este abuziva si nu poate fi echivalata cu Euribor

Autor: Bancherul.ro
2013-10-06 13:48

Precizand mai intai ca Bancherul.ro nu are absolut nicio legatura cu bancile si avocatii lor, ori cu alti avocati, fiind o publicatie 100% independenta, realizata de ziaristi profesionisti, poate tocmai de aceea fiind si SINGURA publicatie care explica obiectiv si pe intelesul tuturor, prin prezentarea unor cazuri concrete judecate de diverse instante, atat in favoarea bancilor ca si impotriva lor, problema clauzelor abuzive din contractele de credit, publicam in acest articol o decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie din decembrie 2012 (dosar nr.3463/90/2010) prin care dobanda de referinta variabila a BCR nu este considerata abuziva si nu poate fi echivalata cu indicele EURIBOR, asa cum au solicitat mai multi clienti ai bancii.


Este vorba de un proces initiat de un grup (12 persoane) de clienti ai BCR care au cerut primei instante, Tribunalul Valcea, sa identifice “dobanda de referinta variabila” din contractele de credit ale BCR cu “Euribor”, astfel incat dobanda la credit sa fie Euribor la 6 luni plus marja fixa stabilita initial de banca, ce varia intre 0 si 3,5%, in functie de contract.


De ce a fost data in judecata BCR de catre clienti


Sa vedem mai intai contextul in care clientii BCR au ajuns sa dea banca in judecata, care au fost motivele lor si despre ce dobanzi era vorba.


Procesul a fost inregistrat in 24 septembrie 2010, dupa intrarea in vigoare a OUG 50/2010, care obliga bancile sa schimbe contractele de credit astfel incat dobanzile sa fie calculate intr-un singur mod: o marja fixa si indicele Euribor/Libor/Robor.


Problema cu BCR (si cu alte banci) a fost ca o parte din contractele de credit ale sale aveau o dobanda calculata conform “dobanzii de referinta variabila” a bancii, la care se adauga o marja fixa de 0-3,5%, in principal de 1,5%. Concret, dobanda totala era in jur de 10%, ceea ce insemna ca daca marja era de 1,5%, dobanda de referinta a bancii era in jurul a 8,5%.


Cum OUG 50 obliga banca sa transforme dobanda in Euribor plus marja, BCR a decis sa transforme “dobanda de referinta variabila” (din care a scazut valoarea Euribor) in marja fixa, la care se adauga Euribor, adica 8,5% marja fixa plus Euribor de aproximativ 0,5%, in total in jur de 9%.


O marja uriasa si o dobanda totala mare, ceea ce a declansat iadul intre banca si clienti. Pe buna dreptate, spunem noi, daca tinem cont de faptul ca dobazile la creditele in euro au scazut substantial in ultimii ani de criza, odata cu diminuarea indicelui Euribor, fara ca banca sa opereze aceasta schimbare si in dobanda clientilor.


Greseala bancherilor


BCR (si intregul sistem bancar, de altfel) a facut, asadar, o mare eroare atunci cand a transpus in practica prevederile OUG 50/2010, prin decizia de a mentine (aproape) neschimbate nivelurile dobanzilor si aplicand marje fixe uriase, in conditiile in care indicele Euribor se afla la minime istorice, asadar cu riscul sa creasca in viitor.


Situatia conflictuala a fost speculata cu usurinta de avocati, care si-au gasit repede clienti dintre randurile celor indignati de ceea ce a facut BCR si alte banci.


Numai ca avocatii nu au fost nici ei mai buni decat bancherii. S-au dovedit la fel, poate chiar mai lacomi decat acei CEO cu salarii de milioane cosmetizate cu campanii asa-zise sociale, precum maratoane, biciclete, ONG-uri, concerte etc. In loc sa caute sa le faca dreptate clientilor, prin stabilirea unui pret corect al imprumuturilor, avocatii le-au promis anularea dobanzilor la credite sau cel mult valori de 1-2% pe an, cerand instantelor sa inlocuiasca acea “dobanda de referinta variabila”, sau DRV, cum au prescurtat-o ei, cu indicele Euribor, desi era clar, iar ei erau constienti, ca era vorba de doua lucruri diferite, ce nu puteau fi confundate, dupa cum a dovedit, de altfel, si Inalta Curtea de Casatie si Justitie.


Ceea ce ar fi trebuit sa faca un avocat onest, care-si respecta principiile profesionale, este exact ceea ce ar fi trebuit sa faca si o banca onorabila, precum BCR, dar care nu s-a intamplat, din pacate: sa ceara judecatorilor sa faca dreptate, nu sa elimine pretul unui credit. Mai exact, sa ceara sa repare prejudiciul comis de banca prin faptul ca nu le-a scazut dobanda clientilor, odata cu diminuarea indicelui de referinta Euribor.


Chiar daca BCR avea o dobanda interna, cu un mod de calcul stiut numai de ea, aceasta era o dobanda variabila, inclusiv in functie de evolutia Euribor, asadar banca ar fi trebuit sa reduca dobanda clientilor, in concordanta cu diminuarea indicelui Euribor, asa cum au facut alte banci. De exemplu, daca Euribor a scazut de la 5% la 1%, dobanda BCR ar fi trebuit sa coboare cu 4 puncte, de la 10% la 6%. De altfel, exista o decizie a Curtii de Apel Bucuresti care spune exact acest lucru: clientii BCR ar fi trebuit sa ceara repararea prejudiciului aparut in urma rerespectarii de catre banca a contractului de credit, mai exact in privinta modificarii dobanzii.


Aceasta ar fi cea mai dreapta solutie care s-ar putea da in aceste cazuri dintre banci si clienti, si anume repararea prejudiciilor aduse de banci clientilor prin majorarea dobanzilor nejustificat sau prin mentinerea lor la niveluri ridicate desi indicii pietei scazusera abrupt. La care se pot adauga, fireste, si compensatii materiale sau morale, in cazurile in care se dovedesc ca aceste practici incorecte ale bancilor au afectat grav clientii.


Cazul de fata: clientii au cerut instantei sa constate ca exista identitate intre sintagma “dobanda de referinta variabila” si sintagma “Euribor”


Sa vedem insa cum a judecat Inalta Curte de Casatie si Justitie pretentia clientilor BCR de a fi declarata abuziva dobanda de referinta variabila si de a fi inlocuita cu Euribor.

Pretentia clientilor BCR a fost respinsa mai intai de prima instanta care a judecat acest caz, Tribunalul Valcea, insa la Curtea de Apel Pitesti au avut castig de cauza, curtea constatand ca exista identitate intre sintagma “dobanda de referinta variabila” si sintagma “Euribor”.


Iata motivarea judecatorilor: “Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că există o divergenţă de opinii între părţi cu privire la înţelesul temeiului „dobânda de referinţă variabilă”, reclamanţii susţinând că aceasta înseamnă „Euribor”, iar pârâta înţelege că desemnează „Euribor plus alte costuri de creditare”, care nu sunt individualizate, precizate şi nu se explică modul lor de calcul şi mecanismele prin care se ajunge ca fiecare cost în parte să fie diferenţiat.


Aşa fiind, dacă la data acordării creditelor dobânda fixă contractuală se apropia de valoarea Euribor plus marja fixă inclusă în art. 5, odată cu trecerea la dobânda variabilă, pârâta a crescut dobânda cu 3-4 procente.
Modificarea unilaterală a dobânzii fără consimţământul reclamanţilor, motivat de faptul că reprezintă dobânda internă B.C.R. alcătuită din Euribor şi alte costuri, este în opinia instanţei de apel o practică nepermisă, abuzivă.”


BCR a declarat recurs impotriva acestei decizii la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), care-i da dreptate, precizand ca sintagma „dobânda de referinţă” nu este sinonimă şi nu se confunda cu indicele „Euribor”. Instanta suprema explica pe larg, in motivatia deciziei, mecanismul formarii dobanzilor bancare, inclusiv de ce dobanda la un credit nu poate fi mai mica decat cea pentru un depozit, cum se formeaza pretul unui credit, ce este Euribor, care este diferenta dintre dobanda de referinta a BCR si indicii pietei. Iata ce spun judecatorii:


Dobanda la un credit nu poate fi mai mica decat dobanda la un depozit


ICCJ: “Din perspectiva contractului de credit, dobânda reprezintă acea parte a preţului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului. Pentru acordarea oricărui credit şi în funcţie de perioada pentru care acesta este stabilit, banca face anumite cheltuieli.


Deoarece, de cele mai multe ori, depozitele unei bănci nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea de credite, o bancă este nevoită să se împrumute la rândul ei de la alte bănci, aceste împrumuturi generând, la rândul lor costuri suplimentare. Dobânda pe care o bancă trebuie să o plătească pentru un astfel de împrumut diferă de la o ţară la alta, şi de la o bancă la alta.


Astfel cum în situaţia ideală, o bancă ar trebui să solicite şi plata unei dobânzi care are ca nivel minim, dobânda pe care acea bancă o acordă deponenţilor, tot astfel, la nivel interbancar, atunci când o bancă împrumută o altă bancă, valoarea minimă a dobânzii solicitate de împrumutător va trebui să acopere dobânda acordată deponenţilor acelei bănci.


Prin urmare, o bancă românească ce se împrumută de pe piaţa interbancară va trebui să plătească un cost cel puţin egal cu dobânda aferentă depozitelor celorlalte bănci. Rata medie a acestor depozite este calculată sub forma indicilor Bubor/ Robor, Euribor sau LIBOR, în funcţie de moneda creditului, dar întotdeauna dobânda de referinţa a băncii este mai mare decât indicele de referinţă Euribor/ Libor.”


La costul banilor se adauga prima CDS


ICCJ: “La costul banilor, se adaugă o primă care acoperă riscul specific de ţară, primă ce poate fi aproximată prin C.D.S. (Credit Default Swap) şi care se regăseşte, inclusiv, în costul fiecărei bănci din România. Prima este percepută de instituţiile financiare internaţionale care sunt dispuse să-şi asume riscul de ţară. în cazul României, în cazul liniilor de credit, prima CDS este, în prezent (decembrie 2012), de aproximativ 3,8 puncte procentuale.”


Determinarea dobânzii nu este un proces simplu, care să se reducă la interpretarea unei clauze contractuale „lăsată la luminile şi înţelepciunea magistratului” (art. 1203 Codul civil napoleonean)


ICCJ: “În plus, banca trebuie să aibă în vedere la stabilirea elementelor de cost ale unui credit, şi costul serviciilor proprii de creditare.
Pentru înţelegerea exactă a obiectului prezentului litigiu trebuie avut în vedere că prudenţa bancară, destinaţia creditului, planificarea creditelor, garantarea creditelor dar şi rambursarea creditelor la scadenţă sunt principiile creditării.


Creditul poate fi clasificat după mai multe criterii, astfel:
a) după natura economică şi participanţi (comercial, bancar, de consum, obligatar, ipotecar);
b) după destinaţie (productiv şi neproductiv);
c) după natura garanţiilor (real şi personal); etc.
Pentru toate tipurile de credit însă, dobânda este preţul plătit în schimbul punerii la dispoziţia unui subiect economic a capitalului necesar, rata dobânzii reprezentând preţul pentru o anumită unitate de capital şi o anumită unitate de timp.


În economia de piaţă există o diversitate de tipuri de dobânzi: taxa oficială a scontului, taxa privată a scontului, dobânda bonificată, dobânda percepută, dobânda practicată la efectele comerciale.
În contextul inflaţionist existent în aproape toate ţările se iau în considerare două ipostaze ale dobânzii: nominală (exprimată ca atare prin rata curentă de piaţă) şi reală (ca diferenţă între dobânda nominală şi gradul de eroziune al capitalului, determinat de evoluţia procesului inflaţionist).


Aşadar, determinarea dobânzii, a preţului unui credit, nu este un proces simplu, care să se reducă la interpretarea unei clauze contractuale „lăsată la luminile şi înţelepciunea magistratului” (art. 1203 Codul civil napoleonean). în procesul determinării dobânzii bancare, interpretarea gramaticală şi logica juridică nu sunt singurele instrumente necesare şi suficiente.”


Este inadmisibil să se obţină, prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti, accesul persoanelor fizice la creditare şi condiţii de finanţare la care nu sunt îndrituite


ICCJ: “Preţul creditului nu este reglat doar de mecanismul cererii şi al ofertei. El este amplu reglementat de norme interne şi internaţionale financiar-bancare şi se calculează pe baze matematice, cu un instrumentar statistic/probabilistic extrem de tehnic. Acest mecanism este menit să asigure respectarea principiilor de funcţionare a instituţiilor bancare: prudenţa bancară şi disiparea riscului, în acord cu Standardele contabile internaţionale (IAS) - Regulamentul 1606/2002/CE al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 adoptat şi de România de la 01 ianuarie 2012.


Aşadar, preţul creditului nu se poate forma niciodată prin negocierea individuală a băncii cu fiecare client al său. Acest lucru nu este posibil, în condiţiile în care banca are milioane de clienţi. Este motivul pentru care banca oferă clienţilor produse/sortimente bancare diferite, astfel încât aceştia să poată alege produsul pe care îl doresc. De altfel, niciun producător de serie nu negociază cu clientul preţul produsului său expus la raft.


În speţă, este mai mult decât evident că reclamanţii nu s-au împrumutat la dobânda Euribor. Şi nici nu era posibil, aceştia neavând acces la piaţa monetară europeană, unde se formează şi se operează cu dobânda Euribor. în consecinţă, este inadmisibil să se obţină, prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti, accesul persoanelor fizice la creditare şi condiţii de finanţare la care nu sunt îndrituite, nefiind instituțiile autorizate de credit care să se împrumute pe piaţa monetară europeană.”


Ce este Euribor si diferenta fata de dobanda de referinta a BCR


ICCJ: “Abrevierea Euribor pentru sintagma E.I.O.R., reprezintă rata dobânzii la care băncile europene se împrumută între ele, în moneda euro. Această rată este rezultatul unui calcul ce are la bază media dobânzilor practicate de cele mai importante bănci din zona euro.


În mod evident conţinutul acestei noţiuni este distinct şi în mod esenţial diferit de cel al dobânzii de referinţă interne a băncii.


Deşi fiecare dintre aceştia ar putea fi generic definiţi ca „indici/ dobânzi de referinţă” alături de alţi indicatori din piaţa serviciilor bancare (Libor, Robor, etc), acest lucru nu este de natură să creeze vreo confuzie cu privire la conţinutul şi la sfera lor de aplicare.


Aşadar, dobânda de referinţă astfel cum este reglementată la punctul 5 este reprezentată de dobânda de referinţă internă a B.C.R. Dobânda de referinţă internă a B.C.R. reprezintă o dobândă standardizată, unică pentru toată plaja de produse financiare destinate persoanelor fizice. Ea este afişată în permanenţă la sediile B.C.R., alături de ceilalţi indici de referinţă în raport de a căror fluctuaţie sunt determinate dobânzile percepute de către Bancă pentru creditele acordate.


Principiul pacta sunt servanda, interpretat gresit


ICCJ: “Structural, dobânda de referinţă apare ca fiind o reflectare a costului resurselor de creditare pe care banca este nevoită a-l plăti în scopul obţinerii lichidităţilor necesare în vederea acordării de credite către populaţie, toate aceste costuri stabilindu-se şi având la bază Reglementări ale B.N.R.


În acest context, interpretarea dată de reclamanţi clauzei prevăzute la art. 5, în sensul identităţii dintre dobânda de referinţă variabilă şi indicele de referinţă Euribor este greşită, iar decizia recurată, care confirmă acest raţionament, este nelegală.


Circumscris motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - în speţă instanţa de apel face o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 969 C. civ. şi a principiului „pacta sunt servanda”.


Libertatea contractuală alături de forţa obligatorie a contractului şi de efectul relativ al contractelor reprezintă corolare ale autonomiei de voinţă, noţiuni şi principii extrem de caracterizate în ordinea de drept continentală. De aici s-a dedus că o persoană nu poate fi supusă niciunei alte legi decât aceea pe care şi-a dat-o sieşi, iar unica sursă a obligaţiei contractuale este voinţa părţilor.


Consacrat prin dispoziţiile art. 969 C. civ., principiul pacta sunt servanda îşi găseşte justificarea în libertatea contractuală care se exprimă prin facultatea individului de a intra într-un raport contractual sau nu, de a alege persoana cu care contractează şi de a stabili în mod liber, în acord cu cealaltă parte, conţinutul contractului.


Intervenţia instanţei în mecanismul contractual şi modificarea unui element esenţial, astfel cum este preţul contractului, înfrânge forţa juridică obligatorie a convenţiilor legal încheiate. Dând curs cererii formulate de către reclamanţi, instanţa de apel afectează echilibrul contractului în ceea ce are esenţial: preţul (costul total al creditului).


Anularea dobanzii are efectul unei atingeri aduse proprietăţii


ICCJ: “Veniturile rezultate din dobânzile şi comisioanele reglementate prin contractul de credit - asupra cărora părţile şi-au manifestat voinţele juridice în deplină libertate şi cunoaştere a legii, constituie venituri clar determinate, sau cel puţin determinabile. De aceea lipsirea băncii de contraprestaţiile legal stabilite în contractele aflate în derulare, are efectul unei atingeri aduse proprietăţii în înţelesul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceste drepturi de creanţă fiind asimilate, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu noţiunea de bun.


Ignorarea voinţei reale a părţilor şi alterarea condiţiilor contractuale printr-o interpretare lipsită de rigoare juridică a clauzelor din convenţiile de creditare reprezintă o ingerinţă a instanţei de judecată în mecanismul contractual şi o încălcare a dispoziţiilor legale care normează libertatea contractuală.”