Dupa comisionul de risc, o alta clauza din contractele de credit devenita celebra si apreciata de unii drept abuziva a fost dobanda de referinta variabila stabilita de banca, diferita de indicele de referinta Euribor, Libor sau Robor. Este cazul celor mai multe procese initiate impotriva BCR.

Ca si in cazul comisionului de risc, procesele au aparut si in acesta speta odata cu implementarea OUG 50 din 2010, prin care au fost interzise alte tipuri de dobanzi in afara celor stabilite dupa formula: marja fixa plus indicele de referinta Euribor, Libor sau Robor.

Bancile au facut atunci o mare greseala, care i-a infuriat, pe buna dreptate, pe clienti, si anume au schimbat propriile dobanzi variabile cu noile tipuri de dobanzi stabilite in lege, adica marja plus indicele de referinta Euribor, dar fara sa modifice costul total al creditelor, cu toate ca intre timp valoarea indicilor de referinta, in functie de care bancile isi calculau propriile dobanzi, scazusera puternic dupa criza. De exemplul, Euribor a scazut de la 4-5% inainte de criza la 0,5%-1% ulterior.

In acest context, in care clientii au descoperit ca bancile, in loc sa le scada dobanzile, conform evolutiei Euribor, dimpotriva, le-au mentinut sau chiar le-au majorat, din diverse motive, precum cresterea costului de finantare, rascoala publica si in justitie a fost fireasca si putea fi anticipata cu usurina de bancherii din banci si BNR. Daca ei ar fi avut atunci un gram in plus de intelepciune si unul in minus de aroganta, si ar fi apelat, de exemplu, la consultanti din afara sistemului inainte de a lua o decizie, probabil ca ar fi decis sa reduca nivelul dobanzilor cu scopul de a se intelege cu clientii si a evita procesele. Din pacate, n-au facut-o, iar acum trebuie sa traga ponoasele.

Unele instante au decis ca dobanda e abuziva...

Astfel ca, influentati de avocati ahtiati dupa celebritate si bani, oamenii au ajuns in fata judecatorilor cu cerinte extreme: de exemplu, ca in loc de o dobanda de 10%, sa plateasca una de 1% sau chiar 0%, motivand, fireste, ca dobanda de 10% este abuziva pentru ca banca nu a scazut-o odata cu indicele Euribor.

Unii, de exemplu un procuror din Oradea, despre care s-a scris in presa, au si reusit sa convinga judecatorii si sa obtina dobanda 0 la credit. 

...alte instante ca e legala

Altii, despre care presa nu a mai scris, pentru a incerca sa fie obiectiva, asa cum i-ar sta bine, au pierdut procesul, intrucat instanta, Curtea de Apel Bucuresti, a constatat ca dobanda in sine, fiind un cost al unui credit, nu poate fi considerata abuziva si pur si simplu eliminata. In schimb, au precizat judecatorii, in mod just, consumatorii se pot considera prejudiciati de faptul ca banca nu a redus dobanda, odata cu indicele Euribor, si pot cere instantei recuperarea prejudiciului, insa in baza altei legi, si nu a clauzelor abuzive. 

De asemenea, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis in 2011, in doarul nr.788/103/2010, ca dobanda de referinta a BCR nu poate fi interpretata ca fiind abuziva, intrucat a fost exprimata in mod clar si inteligibil si a fost negociata, iar “aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei”.

Un client a cerut sa se inlocuiasca dobanda de referinta cu Euribor

Un alt proces pe aceeasi tema a fost pierdut de clienti definitiv, tot la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Procesul a inceput la Tribunalul Valcea, clientii bancii cerand sa se inlocuiasca “dobanda de referinta variabila” a BCR, in jur de 10%, cu dobanda Euribor, de 0,5%, la care sa se adauge marja de 1,5%, astfel ca noua dobanda sa fie de 2%.

Este vorba de un credit la care dobanda era initial fixa pe un an, respectiv de 7,4%, iar ulterior variabila, stabilita de banca, respectiv 10%.

Iata ce spun judecatorii in motivarea deciziei in favoarea BCR: “Reclamanţii precizează că după expirarea perioadei de dobândă fixă au avut surpriza constatării unei dobânzi considerabil mai mari, fără ca pirita (banca) să prezinte în concret un calcul sau o altă formulă de calcul decât cea din contract, ajungându-se practic la o dobânda de 10%.

Faţă de această împrejurare, reclamanţii au comunicat băncii că nu înţeleg să achite decât dobânda Euribor, la care se adaugă marjele convenite, în condiţiile în care indicele de referinţă Euribor a scăzut la cca. 1%.

Având în vedere situaţia de fapt expusă mai sus, reclamanţii au înţeles să precizeze că nu solicită instanţei modificarea sau revocarea convenţiei, ci doar interpretarea unei clauze contractuale, şi anume a art. 5 cu privire la sintagma „dobânda de referinţă variabilă”, pe care banca o consideră ca dobânda de referinţă variabilă BCR, iar reclamanţii consideră că se referă la indicele Euribor.

Reclamanţii menţionează că, prin comparaţie, se observă că prin aplicarea indicelui Euribor, aceştia ar plăti mai puţin, iar potrivit dispoziţiilor art. 983 C. civ., acest indice devine aplicabil prin interpretare, principiu de altfel reluat şi de prevederile art. 1 alin. (2)) din Legea nr. 193/2000 (în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze comerciale, acestea se interpretează în favoarea consumatorului)."

Judecatorii: nu se poate confunda dobanda de referinta a BCR cu indicele Euribor

Tribunalul Valcea a respins insa cererea si a dat dreptate bancii, motivand ca aceasta a oferit mai multe tipuri de imprumuturi, dintre care clientii au avut de ales, fiind astfel constienti de conditiile creditului in privinta dobanzii, astfel ca nu se poate confunda dobanda variabila a bancii cu indicele Euribor:

Ce au spus judecatorii: “Din analiza comparativă a clauzelor din contracte şi a celor din anexele la contracte, adică din „Condiţiile generale”, se observă că pârâta a avut de oferit, pentru creditele în moneda euro, două produse bancare, şi anume credite cu dobândă variabilă stabilită în funcţie de o dobândă de referinţă SC B. SA (2.10 - a) şi credite cu dobândă variabilă stabilită în funcţie de indicele de referinţă E. (2.10 - b), aşa cum sunt identificate în Condiţiile generale.

În cazul contractelor din prezentul litigiu clauza contractuală prevede că dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care s-au adăugat sau nu puncte procentuale.

Noţiunea de „dobândă de referinţă variabilă” trebuie raportată la cea de „dobândă (variabilă) de referinţă BCR” menţionată în anexa la contract - Condiţiile generale, iar nu la noţiunea de „dobândă variabilă stabilită în funcţie de indicele de referinţă Euribor”, concluzie care se impune şi prin comparaţia clauzelor cuprinse în contractele din litigiu şi cele ale contractului depus la fila 247 vol. II dosar.

Prin urmare, prin interpretarea coordonată a clauzelor contractuale, unele prin altele, instanţa a concluzionat că cele 6 contracte de credit semnate de reclamanţi au privit primul tip de produs bancar, şi anume cel prin care dobânda variabilă a fost stabilită în funcţie de dobânda de referinţă BCR, nefiind vorba despre o clauză îndoielnică, în sensul art. 983 C. civ.”

Decizia a fost confirmata si de Curtea de Apel Pitesti iar Inalta Curte de Casatie si Justitie a emis o decizie definitiva in favoarea bancii.

Cum motiveaza Inalta Curte de Casatie si Justitie decizia in favoarea BCR: este mai mult decât evident că nu există identitate între dobânda de referinţă BCR şi indicele de referinţă Libor/Euribor

Motivatia Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care a dat dreptate BCR in privinta dobanzii de referinta:

"În contractele de credit se precizează expres formula de calcul a dobânzii creditului, fiind dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care se adaugă o marjă procentuală de 0 până la 2%. Pe de altă parte prin art. 2.10 - a şi 2.10 - b din condiţiile generale de creditare este atestată în mod clar existenţa a două produse de creditare, fiind mai mult decât evident că nu există identitate între dobânda de referinţă SC B. SA şi indicele de referinţă Libor/Euribor.

Prin urmare, prin interpretarea coordonată a clauzelor contractuale, unele prin altele, se constată că, contractele de credit au privit dobânda variabilă stabilită în funcţie de dobânda de referinţă BCR, nefiind vorba despre o clauză îndoielnică, în sensul art. 983 C. civ.”

Trebuie mentionat ca in acest proces judecatorii nu au dezbatut daca aceasta dobanda este abuziva sau nu, ci doar cererea clientilor de substituire a celor doua tipuri de dobanzi.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a dezbatut, insa, intr-un alt dosar, si daca dobanda BCR este sau nu abuziva, in urmatorul caz.

Inalta Curte de Justitie si Casatie a dezbatut si daca dobanda BCR este abuziva sau nu

Procesul s-a deschis la Tribunalul Neamt. Este vorba de un credit imobiliar de 176.300 de euro cu o dobanda fixa initiala de 7,4% in primul an si variabila ulterior, formata din dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile BCR, la care se adauga 1,5 puncte. Dobanda Anuala Efectiva (DAE) la data semnarii contractului a fost de 8,7% pe an.

Mai intai, Tribunalul da dreptate BCR...

Clientul bancii a cerut instantei sa constate ca dobada variabila a fost abuziva, fiindca a majorata nejustificat ulterior, insa cererea a fost respinsa de tribunal din urmatoarele motive:

“Potrivit dispoziţiilor art. 2.16 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, este considerată clauză abuzivă, clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul şi care, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorilor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Or, în cauză nu se poate aprecia că reclamantul a fost în imposibilitate de a negocia clauzele cu privire la dobânda aplicabilă creditului contractat.
Reclamantul a optat pentru acest credit deşi în oferta băncii se regăseau şi alte tipuri de credite cu condiţii diferite în ceea ce priveşte dobânda.

Deşi condiţiile creditării pentru produsul acceptat de reclamant erau prestabilite de bancă, reclamantul a avut cunoştinţă de clauzele contractului, dovadă şi faptul că a optat pentru o dobândă fixă în primul an de rambursare şi variabilă ulterior, contractul propus de pârâtă fiind adus la cunoştinţa reclamantului, conform dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 193/2000.

În ceea ce priveşte formula după care se calculează variaţia dobânzii, instanţa a constatat că au fost respectate dispoziţiile prevăzute de art. 9 lit. g) pct. 3 din O.G. nr. 21/1992 care stabilesc că această formulă trebuie indicată în mod expres în contract, iar la art. 4.2 şi art. 4.3 din anexa la contract, s-a stabilit că pe parcursul derulării creditului, nivelul dobânzii curente variabile se modifică în funcţie de evoluţia dobânzii variabile de referinţă B.C.R./indicelui de referinţă LIBOR/EURIBOR/BUBOR, dobânda rezultată aplicându-se la soldul creditului existent la data modificării.
În consecinţă, condiţiile în care survine modificarea ratei dobânzii au fost indicate în mod expres în anexa ce face parte integrantă din contract.”

...dar Curtea de Apel Bacau a fost de partea clientilor, inlocuind dobanda de referinta cu indicele Euribor

Clientul a contestat decizia la Curtea de Apel Bacau, aceasta instanta admitandu-i apelul iar hotararea primei instante a fost modificata in parte. Aceasta instanta a constatat ca dobanda de referinta a BCR este nula si a inlocuit-o cu indicele Euribor si marja fixa de 1,5%, asadar in jur de 2%, iar banca a fost obligata sa restituie clientului diferenta de dobanda de pana la 7% incasata pana in acel moment.

De ce a considerat instanta ca dobanda BCR este abuziva: pentru ca nu exista o definitie a dobanzii de referinta, iar componentele din care se compun acestea sunt neclare, ambigue

Iata de ce a considerat aceasta instanta dobanda ca fiind abuziva:

“In privinţa art. 5 şi art. 6 din contractul bancar că nu se specifică în condiţiile generale că în dobânda variabilă sunt incluse costurile de lichiditate ori cele aferente rezervei minime obligatorii, iar pe de altă parte nu se foloseşte conjuncţia „şi” care să arate că, aşa cum se susţine în apel de către intimată, dobânda va conţine atât indicele EURIBOR, cât şi costurile de lichiditate ori cele cu rezerva minimă obligatorie, iar în condiţiile generale de creditare (care completează contractul de credit) nu există o definiţie a dobânzii variabile de referinţă, astfel cum aceasta este prezentată de intimată cu ocazia litigiului.

S-a reţinut că apelantului nu i-au fost aduse la cunoştinţă la momentul încheierii contractului elementele din care era compusă dobânda variabilă de referinţă, ori că cel puţin lipsa conjuncţiei „şi” din cuprinsul art. 4.2 din condiţiile generale nu poate duce rezonabil la concluzia că împrumutatul a ştiut sau ar fi trebuit să ştie din ce este compusă dobânda la care s-a angajat, clauzele cuprinse în art. 5 din contractul de credit şi cele din art. 4.2 din condiţiile generale de creditare fiind cel puţin neclare, dacă nu chiar ambigue, în ce priveşte componenţa dobânzii de referinţă variabile.

"În această situaţie devin aplicabile regulile de interpretare actus non potest operari ultra intentionem agentos"

Judecatori: "Împrumutatul nu ştia şi nici nu putea şti în mod rezonabil decât faptul că dobânda curentă este variabilă în funcţie de indicele EURIBOR, LIBOR sau BUBOR, dar nu putea şti şi că aceasta ar cuprinde şi alte elemente nespecificate clar în contract.

În această situaţie devin aplicabile regulile de interpretare actus non potest operari ultra intentionem agentos, conform căreia obligaţia împrumutatului nu poate cuprinde decât ceea ce se poate presupune rezonabil că a acceptat la momentul încheierii contractului, adică indicele EURIBOR şi dobânda fixă de 1,5 procente, indiferent de folosirea termenului general de „evoluţia dobânzii variabile de referinţă B.C.R.”, confuzie creată şi de faptul că ambele dobânzi sunt variabile (atât cea curentă cât şi cea de referinţă) şi ambele sunt stabilite de B.C.R. şi afişate la sediile acesteia.

Aceasta cu atât mai mult cu cât deşi nu exista o prevedere expresă la momentul semnării contractului care să oblige banca să arate nivelul maxim până la care poate fi majorată, aceasta nu însemnă că banca nu ar fi putut majora acest nivel peste un anumit nivel maxim la care s-ar fi aşteptat în mod rezonabil împrumutatul atât timp cât la data semnării contractului erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 296/2004 privind Codul consumatorului care consideră abuzivă, având deci o cauză ilicită, orice clauză care creează dezechilibru financiar semnificativ în cazul contractelor preformulate.

Judecatori: banca nu poate invoca profitul pe care trebuie sa-l obtina din credit, daca acesta este ilicit

S-a mai reţinut, de catre judecatori, că banca nu poate invoca în avantajul său legat de profitul pe care ar fi trebuit să-l obţină decât convenţia şi garanţia pentru care a semnat împrumutatul şi, nicidecum gestiunea propriului patrimoniu, influenţele economice externe, etc., deoarece profitul trebuie să fie întotdeauna licit, iar câştigul nu poate avea la bază decât legea.

S-a stabilit totodată, că nu poate fi primită apărarea intimatei (BCR), reţinută de prima instanţă, potrivit căreia clauzele au fost negociate, întrucât reclamantul a avuta de ales între mai multe oferte.

Poziţia băncii impunea redactarea clară a clauzelor contractuale, aceasta acţionând în calitate de profesionist, iar ambiguitatea clauzelor contractuale, lipsa definiţiei dobânzii variabile de referinţă ori diferenţele dintre clauzele privind aceiaşi termeni după cum aceştia sunt redactaţi în contractul de credit propriu-zis sau în condiţiile generale de creditare pot primi şi interpretarea că s-a dorit de către intimată încheierea a cât mai multe contracte de credite în detrimentul concurenţei, promiţând oferte avantajoase clienţilor ce doreau să se împrumute, însă care ulterior pot fi interpretate ambiguu şi unilateral în detrimentul celor împrumutaţi, putându-se deduce rezonabil că aceştia nu ar mai fi contractat dacă ar fi avut în cunoştinţă întinderea reală maximă şi posibilă (prin aplicare de majorări) a obligaţiei de plată a dobânzii.

În acest sens se observă că banca îşi întemeiază comportamentul şi raportează buna sa credinţă la prevederile art. 1) din Lista privind Anexa la Legea nr. 193/2000, însă nici aceste susţineri nu pot fi primite, din moment ce pentru a fi aplicabil textul de lege sunt necesare două condiţii cumulative, anume să existe o motivaţie întemeiată şi clientul - împrumutat să poată rezilia contractul, ambele condiţii lipsind din speţa de faţă; în ce priveşte prima condiţie, nu se explică de către intimată faptul că indicele EURIBOR a suferit fluctuaţii, dar dobânda a suferit numai majorări, dar nu şi atenuări a acesteia în funcţie de condiţiile de piaţă, transformând cuvântul variabil în termenii de creştere invariabilă a dobânzii, iar în ce priveşte cea de-a doua condiţie se observă că această condiţie este interpretată de intimată în sens strict formal, anume acela ca o parte să poată cere rezilierea uni contract de împrumut, făcând abstracţie de interpretarea după scopul avut în vedere de către legiuitor, anume posibilitatea efectivă, de altfel rezultată din lege, ca împrumutatul să poată returna împrumutul său băncii creditoare, adică să dispună de lichidităţile necesare rambursării restului de credit.”

Ce a sustinut BCR in apararea sa

BCR a facut recurs la Inalta Curte de Casatie, pe care l-a motivat astfel:

“În mod greşit instanţa de apel a intervenit în mecanismul contractual şi a modificat modul de calcul al dobânzii, chiar în lipsa unei cereri exprese în acest sens din partea intimatului - reclamant.

Nici dispoziţiile comunitare, nici legislaţia naţională nu permit instanţei ingerinţe în determinarea preţului contractului, în acest sens, prin preluarea dispoziţiilor art. 4 paragraful 1 al Directivei nr. 93/13/CEE, pe calea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, legiuitorul român reglementând la rândul său excluderea clauzelor privind preţul contractului de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. (6).

Or, clauzele referitoare la dobândă sunt elemente ce determină costul total al creditului, conform art. 3 lit. g) şi i) din Directiva nr. 2008/48 şi acest cost împreună cu marja de profit a băncii, formează preţul contractului de credit, componenta esenţială a obiectului contractului de credit, de consum.

În mod greşit instanţa de apel a reţinut faptul că, în speţă contractul de credit nu a fost încheiat cu respectarea tuturor exigenţelor impuse de actele normative aplicabile referitoare la informarea consumatorului cu privire la dobânda aplicabilă.

Sub acest aspect a arătat că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere că dispoziţiile la care părţile contractuale s-au raportat sunt cuprinse în legislaţia civilă, financiar - bancară şi cea privind protecţia consumatorului.

În acest sens, prin art. 1 din Legea nr. 193/2000 se trasează două obligaţii ce incumbă comercianţilor şi implicit băncii în contractarea cu consumatorii, respectiv: obligaţia pozitivă de transparenţă şi cea negativă de a nu stipula clauze abuzive.

Or, în cazul primei obligaţii reclamantul nu a invocat niciodată neînţelegerea contractului din această perspectivă legală, după cum nici faptul că nu ar fi negociat contractul.

Art.5 din contract stipulează că dobânda curentă este variabilă în funcţie de dobânda de referinţă variabilă care se afişează la sediul băncii şi se calculează în funcţie de costul resurselor de creditare ale băncii, incluzând ca element atât indicele de referinţă Euribor/ Libor, costul cu rezerva minimă obligatorie şi costurile de lichiditate şi nu se confundă cu dobânda variabilă în funcţie de indicele de referinţă Euribor sau Libor.

Cum a motivat Inalta Curte de Casatie faptul ca dobanda de referinta a BCR nu este abuziva

Inalta Curte de Casatie a gasit recursul BCR ca fiind fondat si a dat dreptate bancii, motivand astfel:

"Astfel, nici prin acţiunea introductivă nici prin cererea de apel reclamantul nu a solicitat stabilirea de către instanţa de judecată a unei dobânzi convenţionale după formula Euribor + 1,5 %, fiind astfel încălcat principiul disponibilităţii din perspectiva cerinţei ca instanţa de judecată să se pronunţe numai asupra ceea ce s-a cerut, or potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. judecătorii sunt ţinuţi a hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

În cauză, stabilirea caracterului abuziv al unor clauze contractuale trebuia făcută în limitele cererii reclamantului.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 o clauză contractuală este abuzivă dacă sunt neîndeplinite cumulativ următoarele condiţii: lipsa negocierii directe şi dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei - credinţe.

În cauză, reclamantul nu a susţinut că nu ar fi negociat clauzele contractului şi nu ar fi fost informat, iar prin perfectarea unui contract cu dobândă în raport de dobânda de referinţă variabilă a B.C.R. - 8,7 la care s-a adăugat marja de 1,5 puncte procentuale reclamantul şi-a asumat riscul majorării dobânzii iniţiale în funcţie de costul resurselor de creditare ale băncii, semnând Convenţia de credit şi Condiţiile Speciale fără a rezulta din poziţia părţii că acordul acestuia a vizat o dobândă Euribor + 1,5 %.

Dobânda de referinţă variabilă nu este sinonimă şi nu se confundă cu indicele de referinţă Euribor pentru credite în euro şi Libor pentru credite în dolari SUA, or pct. 5 din contractul de credit prevede că dobânda curentă este variabilă în funcţie de „dobânda de referinţă variabilă care se afişează la sediul băncii, iar distincţia este evidentă potrivit Condiţiilor generale de creditare - Anexă la contract, instanţa de judecată prin soluţia pronunţată nesocotind chiar conţinutul contractului prin aplicarea greşită a normelor de interpretare a contractelor prevăzute de Codul civil în art. 973, art. 966, art. 970 şi art. 984.

Cât priveşte dezechilibrul semnificativ instanţa de apel trebuia să aibă în vedere obiectul contractului care îl constituie acordarea unei sume de bani pentru o anumită perioadă de timp în schimbul preţului, care în cauză este format din dobândă şi comision.

Pe de altă parte, clauzele referitoare la dobândă sunt elemente care determină costul total al creditului şi împreună cu marja de profit a băncii formează preţul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil - aşa cum rezultă în cauză în acest sens fiind dispoziţiile Legii nr. 193/2000 [art. 4 alin. (6)] care au transpus Directiva nr. 93/13/CEE.”