www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, il ataca dur pe avocatul Piperea, pe care-l acuza de incompetenta si lipsa de respect fata de profesia de jurist

Autor: Bancherul.ro
2013-09-19 18:31

Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu (foto), a reactionat astazi dur impotriva avocatului Gheorghe Piperea, reprezentantul celor mai multi dintre clientii bancilor in procesele privind clauzele abuzive, care a declarat recent in ziarul Bursa, ziar care-l promoveaza, ca va da in judecata BNR, alaturi de alte banci, pentru ca a permis acordarea de credite in franci elvetieni, ceea ce ar fi reprezentat o ilegalitate.

Olteanu l-a acuzat pe Piperea, fara sa-l numeasca, de incompetenta si lipsa de respect fata de profesia de jurist prin lansarea unor acuzatii care nu se sustin legal.

Bogdan Olteanu: „Am citit cu mult interes comentarii ale unor oameni titrati din lumea juridica ce sustin ca operatiunea de creditare in valuta ar fi ilegala. Eu de la juristi am pretentii foarte serioase si le cer sa-si respecte profesia. Inainte de a face afirmatii, indiferent de faptul ca-ti sustii interesul profesional, trebuie sa-ti sustii competenta profesionala si sa-ti respecti profesia.

Exista dispozitii legale interne si internationale care stabilesc cadrul economic si legislativ pentru functionarea creditarii in moneda straina, fie ca e vorba de euro, dolari, franci elvetieni, in alte tari existand credite chiar si in yeni japonezi. Asa incat invit pe cei care sunt doritori de o asemene discutie sa citeasca regulamentul valutar, sa afle ca operatiunea de creditare este o operatiune de circulatie libera de capital, ca potrivit regulamentului valutar nu exista restrictii de niciun fel in privita creditarii in orice moneda.

Sa se intoarca apoi spre partea europeana si sa vada ca atunci cand Romania a dobandit recunoastea calitatii de economie de piata libera, undeva la sfarsitul lui 2003 inceputul lui 2004, una dintre conditiile impuse absolut natural a fost aceea a liberalizarii contului de capital. Care presupunea anumite riscuri, ridicate de reprezentantii autoritatilor romane in negocieri la acel moment, dar si mari beneficii, de pe urma carora iata, castigam astazi ca natie, pentru ca Romania se imprumuta in cea mai mare masura in acest moment de la rezidenti straini. Obligatia a fost asumata de Romania si pusa in aplicare.

Deci avem o legislatie nationala si una internationala. Daca mai exista dubii, invit pe cei care le au sa vada ca la inceputul acestei veri, Comisia Europeana a declansat impotriva Ungariei procedura de infringement pentru interzicerea creditarii in alte monede decat cea nationala, pentru incalcarea libertatii economice, a regulilor pietei financiare. Suntem in UE, avem niste reguli si le respectam.

In ceea ce priveste oportunitatea creditarii in valuta, BNR s-a pronuntat in nenumarate randuri, si inainte de criza si dupa, prin mesaje tip moral suition, dar si prin reglementari. Voi face aici o comparatie intre Romania si Ungaria.

In Ungaria nu a existat nicio reglementare privind constrangerea creditarii in valuta inainte de criza, pe cand in Romania au existat doua tipuri de restrictii: limitarea gradului de indatorare a persoanelor fizice, limitarea serviciului lunar al datoriei in raport cu veniturile, introducerea unei limite agregate pentru banci in ce priveste serviciul datoriei. De asemenea, instituirea unor conditii in privinta creditarii asupra bancilor, instituirea obligativitatii avansului, a unui plafon al creditelor in valuta in raport cu fondurile proprii ale unei banci, obligarea solicitarii de garantii, limitarea creditului ipotecar la 75% din valoarea imobilului adus ca garantie.


Ce efecte au avut aceste reglementari, in raport cu o piata vecina, unde nu a existat nicio reglementare? In Romania, creditele in CHF au ajuns la o pondere de doar 10%, fata de 70% la un moment dat in Ungaria, care a scazut la 60% acum, dupa eforturi administrative si personale semnificative ale debitorilor. Aceasta este diferenta intre a face si a nu face politici. Evident ca nu poti sa te astepti sa fie 0, in conditiile in care ai o piata libera, in care toate monedele sunt disponibile pentru creditare.

Insa efectul masurilor de reglementare si comunicare este aceasta diferenta intre 10% si 60%. Si am sa va mai dau o singura situatie comparativa: in Romania nu exista autoritati locale care sa se fi imprumutat in franci elvetieni, fata de peste o treime in Ungaria, astfel ca problema majora din aceasta tara nu se pune doar la persoanele fizice ci si la administratia publica locala. Aici vedem si chestiunea de oportunitate."

"57 de procese am avut, le-am câștigat pe toate"

"Ni s-a spus ca vom fi si noi chemati in instanta pe tema creditelor in franci elvetieni, respectam instantele statului si ne vom prezenta in fata lor, unde ne vom sustine cauza. Avem incredere si in argumentele pe care le-am avut, si in trecutul BNR in fata instantelor din Romania. Am cerut o socoteala colegilor mei referitor la procesele, la situatiile in care decizii ale noastre in ce priveste politica de supraveghere au fost contestate. Sunt 57 de procese in ultimii 12 ani si le-am castigat pe toate. De fiecare data BNR a avut dreptate. Ne vom sustine in continuare argumentele, daca cineva va considera ca are argumente contrarii. Dar ii invitam sa priveasca si spre aceasta experienta a BNR si spre argumentele pe care noi le-am adus astazi", a spus Olteanu.


Ce a spus Piperea


Iata ce a spus Piperea, in ziarul Bursa: "BNR va fi chemată în judecată alături de opt bănci comerciale, pentru că a favorizat, fie direct, fie indirect, prin omisiune, practicile ilegale din anii 2006 şi 2007 cu privire la creditarea în franci elveţieni. În primul rând, băncilor comerciale nu ar fi trebuit să li se permită să acorde credite denominate în franci elveţieni, această monedă fiind una exotică. Este adevărat că oficialii BNR au făcut o serie de declaraţii prin care sfătuiau populaţia să nu contracteze astfel de credite, dar nu au întreprins nimic prin care să oprească acest tip de creditare. Nu am înţeles de ce s-a permis denominarea unor credite acordate pe 25 de ani într-o monedă străină. Acest lucru înseamnă să treci întregul risc al devalorizării monedei naţionale pe umerii clienţilor, care îşi încasează veniturile în lei, cealaltă parte a contractului, respectiv banca, fiind acoperită în totalitate. Apreciez deciziile autorităţilor din Croaţia şi Ungaria, ţări membre ale Uniunii Europene, care au decis că, de acum înainte, nu vor mai accepta acordarea de credite decât în monedele lor naţionale, kuna, respectiv forintul.


În ceea ce priveşte creditul în franci elveţieni, mai există un element, mult mai grav decât riscul valutar. Francul elveţian nu este doar o monedă caracterizată de exotism, ci şi una de refugiu. În perioadele de criză financiară, oamenii aleg să investească în aur şi franci elveţieni, ceea ce face ca preţul lor să crească, iar băncile ştiau aceste lucruri şi în perioada 2006-2007."


In acelasi interviu publicitar, Piperea acuza BNR si bancile si de faptul ca, mai mult, au favorizat creditarea in CHF, permitand consumatorilor sa obtina imprumuturi cu valori mai mari decat un credit in euro sau lei, dovedind astfel lacune de educatie financiara.


In realitate, dupa cum am scris in acest articol, valoarea mai mare a unui credit in CHF este o consecinta a dobanzii mai mici in franci decat in euro sau lei si nu este o consecinta a unor conditii preferentiale impuse de BNR sau banci.