www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Suspansul continua: Bank of Cyprus ramane inchisa inca 2 zile

Autor: Bancherul.ro
2013-04-22 22:01

Suspansul continua in cazul sucursalei Bank of Cyprus Romania, inchisa de 3 saptamani. Banca cipriota a anuntat ca mai ramane inca 2 zile (23 si 24 aprilie) cu usile inchise, guvernatorii bancilor centrale din Romania si Cipru neputand ajunge inca la o solutie, dupa ce oferta de preluare a Bancii Transilvania a fost respinsa.


Dupa cum anticipam, se pare ca in turnurile de fildes ale celor doua banci nationale are loc un duel al guvernatorilor (Isarescu vs. Demetriades), in care mizele sunt disproportionate: daca cipriotul nu mai are mare lucru de pierdut, dupa toate pagubele suferite de tara sa in ultimul timp si cele ce vor mai veni, Isarescu isi joaca o carte a reputatiei, onoarei si increderii in capacitatea BNR de a-si apara compatriotii deponenti, asa cum au facut-o guvernatorii din Marea Britanie si Grecia.


Va reusi pana la urma BNR sa salveze depozitele romanilor din Bank of Cyprus? Aceasta este intrebarea la care asteapta un raspuns nu numai clientii Bank of Cyprus, in principal companii, cu depozite de valori mari, dar si publicul, intrucat de acesta depinde nu doar soarta celor in jur de 100 de milioane de euro sub forma de depozite cat mai ales onoarea si puterea bancii noastre centrale.


Dar daca ne gandim bine, Isarescu nu are niciun motiv sa piarta acest turnir. Are in mana un atu important, si anume o alta banca cipriota, Marfin Bank, dar care este subsidiara, nu sucursala, asadar este sub controlul sau.


Notă privind prelungirea cu două zile a suspendării operaţiunilor sucursalei din România a Bank of Cyprus (BoC)


         


1. Banca Centrală a Republicii Cipru (BCC), în calitatea sa de autoritate de supraveghere şi rezoluţie, a decis prelungirea suspendării operaţiunilor sucursalei din România a Bank of Cyprus (BoC) cu încă două zile, respectiv 23 si 24 aprilie a.c. Banca Naţională a României a primit o notificare în acest sens.


 


2. În cele două zile menţionate, clienţii pot folosi în continuare reţelele ATM, iar pentru necesităţi deposebite sunt invitaţi să contacteze call-center-ul sucursalei BoC din România.


 


3. În conformitate cu Legea nr.17/2013 din Republica Cipru (Legea privind rezoluţia instituţiilor de credit şi a altor instituţii), Bank of Cyprus (BoC) a fost introdusă în procedură de rezoluţie (restructurare şi reorganizare). Măsurile de reorganizare ordonată a BoC sunt aplicate potrivit art.33 (alin.1) din Legea bancară din Cipru şi Directivei nr.2001/24/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 aprilie 2001.