Federal Reserve mentine dobanda la 0,25%-0,50% si indica pastrarea acesteia la un nivel mai scazut decat cel asteptat pe termen lung

Autor:

Bancherul.ro
2016-03-16 21:22

Federal Reserve (Fed), banca centrala a Statelor Unite, a decis astazi sa mentina dobanda de politica monetara in intervalul 0,25%-0,50%, conform asteptarilor analistilor, pe fondul incertitudinilor in crestere privind evolutia economiilor din tarile emergente, in special China.

Este a doua decizie a Fed din acest an, dupa cea de la finalul lunii ianuarie, de a amana noul ciclu de crestere a dobanzilor inceput in decembrie 2015, cand rata de referinta pentru dolar a fost majorata cu un sfert de punct, dupa ce a fost mentinuta la 0% in toata perioada de dupa izbucnirea crizei financiare din 2007.

Decizia Fed era previzibila si in contextul in care banca centrala a zonei euro, BCE, tocmai a decis sa relaxeze mai mult decat era anticipat politica sa monetara, prin reducerea tuturor celor trei dobanzi, cea de refinantare fiind coborata la 0%, in paralel cu majorarea volumului de lichiditati in cadrul programului de relaxare cantitativa (QE) si de credite acordate bancilor. (vezi aici detalii)

Politicile monetare divergente ale celor doua mari banci centrale reprezinta o incertitudine in plus pentru pietele financiare, astfel ca pastrarea dobanzii Fed la actualul nivel este binevenita.

Mai mult, Fed-ul a indicat ca va mentine dobanda si pe viitor la un nivel mai scazut decat cel asteptat.

In comunicatul de presa publicat astazi de Fed se subliniaza ca „este de asteptat ca situatia economiei sa evolueze intr-o maniera care va necesita doar majorari graduale ale dobanzii, care este de asteptat sa ramana, pentru o perioada, sub nivelul preconizat sa evolueze pe termen lung”.

Fed mai mentioneaza in comunicat ca economia americana continua sa creasca intr-un ritm moderat, in ciuda evolutiilor de pe pietele globale, piata muncii s-a imbunatatit, iar inflatia este in crestere, dar sub nivelul tinta de 2%.

Fed se asteapta ca economia sa creasca in continuare intr-un ritm moderat iar indicatorii de pe piata muncii sa se imbunatateasca, insa evolutiile economiilor si pietelor financiare globale continua sa reprezinte un risc.

Vezi aici comunicatul Federal Reserve

Comentarii

De la: ALSubiect:

Hm ...

Comentariu:

?, vs. complexify & emulsify :)

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Credite BT Direct pentru pacientii Medicover

Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii

Probleme cu cardurile BRD Mastercard

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii

Card cu OLED in editie limitata: BT Visa UNTOLD

Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii

Creditele si depozitele la TBI Bank, indisponibile pana in 1 aprilie

TBI Bank anunta ca "intre 27 martie si 31 martie, efectuam o actualizare importanta a sistemelor noastre. Din 1 aprilie, toate serviciile vor fi din nou disponibile": Serviciile indisponibile in... detalii