Ar fi o impietate ca Eximbank sa devina banca universala, crede un deputat PNL

Autor:

Bancherul.ro
2020-02-15 08:07

Comisia pentru Buget, Finante si Banci din Camera Deputatilor a anulat posibilitatea ca Eximbank sa se transforme intr-o banca universala si sa furnizeze si servicii pentru persoanele fizice preluate de la Banca Romaneasca, nu doar pentru firme, ca in prezent.

Intr-o Ordonanta de Urgenta adoptata anul trecut de fostul Guvern PSD, legea de functionare a Eximbank a fost modificata, pentru ca baca sa poata realiza “administrarea si derularea activitatilor specifice de banca cu vocatie universala, menite sa creasca gradul de intermediere financiara si accesul persoanelor fizice la produse financiar-bancare specializate”, dupa ce a preluat Banca Romaneasca, ai carei clienti sunt in majoritate persoane fizice.

Comisia Camerei Deputatilor a abrogat insa acest articol, la propunerea deputatului PNL, Lucian Heius, cu urmatoarea motivatie: “Instituirea activitatii de intermediere financiara si accesul persoanelor fizice la produsele financiar-bancare ar impieta asupra scopului si rolului Eximbank in sistemul economic national”. (vezi aici amendamentul)

Legea Eximbank modificata urmeaza sa ajunga in plenul Parlamentului, pentru a fi adoptata sau respinsa. Daca va fi adoptata, Eximbank nu va mai putea prelua clientii persoane fizice de la Banca Romaneasca.

Opinia deputatului PNL o reflecta pe cea a ministrului Finantelor, Florin Citu, care nu este de acord cu fuziunea Eximbank cu Banca Romaneasca. El ar vrea ca CEC Bank sa preia clientii persoane fizice din Banca Romaneasca, urmand ca la Eximbank sa mearga doar firmele.

Abordarea ministrului Finantelor pare sa fie motivata de ratiuni politice, dat fiind ca tranzactia privind preluarea Bancii Romanesti de Eximbank a fost orchestrata de fostul guvern PSD.

Citu a declarat ca la finalul lunii ianuarie isi va exprima public strategia privind bancile de stat, ceea ce nu s-a intamplat.

In schimb, in presa au aparut un sir de informatii “pe surse”, potrivit carora se intentioneaza schimbarea conducerilor celor doua banci de stat, Eximbank si CEC Bank, in paralel cu diminuarea salariilor acestora, precum si modificarea structurilor de conducere.

PNL nu ar trebui insa sa faca greseala predecesorului sau, PSD, care a vrut sa politizeze cele doua banci, uitand ca in sistemul bancar cea care decide este Banca Nationala a Romaniei (BNR), institutia abilitata de lege sa asigure stabilitatea bancilor, inclusiv prin aprobarea conducerilor acestora.

Cu atat mai mult cu cat cele doua banci de stat sunt administrate dupa principiile guvernantei corporative si sunt jucatori competitivi si importanti pe o piata bancara dominata de banci private.

Opinia Bancherul.ro este ca cel mai bine ar fi ca Banca Romaneasca sa nu fuzioneze cu Eximbank, ci sa ramana o banca de sine statatoare, care astfel ar aduce o contributie mai mare la intensificarea competitiei pe piata bancara si implicit la cresterea gradului de intermediere financiara.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Opinie

Dobanda BNR ar putea scadea la 5,75% in 2025

Dobanda de politica monetara a BNR (Banca Nationala a Romaniei) ar putea fi scazuta de trei ori in acest an, la 5,75%, de la 6,5%, cat este in prezent, conform... detalii

Dobanda la euro ar putea scadea de la 3% la 1,5%, in 2025

Dobanda de politica monetara a Bancii Centrale Europene (BCE) ar putea scadea de la 3% in prezent la 1,5% pana la finalul lui 2025, prognozeaza economistii. „Ne asteptam ca BCE... detalii

Creditare iresponsabila promovata de un broker

„Stiai ca poti sa iei un card de credit chiar daca ai gradul de indatorare depasit? Te ajutam cu un card de credit chiar daca banca ti-a spus ca ai... detalii

Inflatia este si consecinta cresterii salariilor

Inflatia mare este si consecinta cresterii salariilor, a precizat guveatorul BNR, Mugur Isarescu, cu ocazia prezentarii raportului privind inflatia din 11 noiembrie 2024.Seceta puteica, oferta insuficienta de produse alimentare si... detalii