Mircea Geoana: CEC Bank trebuie transformata intr-o banca de dezvoltare pentru IMM-uri

Autor:

Bancherul.ro
2014-03-16 16:18

Mircea Geoana, senator PSD, a declarat ca CEC Bank ar trebui transformata intr-o banca de dezvoltare pentru IMM-uri.

“Trebuie făcută o bancă de dezvoltare care să se bazeze pe forţa CEC şi pe alte instrumente colaterale. Propunea va fi făcută marţi. Nu pot să stau cu un sistem bancar care, în condiţii de criză, a stopat finanţarea către economia reală. Există o discuţie avansată cu privire la transformarea CEC într-o bancă de dezvoltare pentru IMM-uri. Mai ales că antreprenorii români au fost cei mai văduviţi de finanţare şi capitalîn această criză. CEC va fi, în continuare, o bancă a micilor deponenţi şi va rămâne cu garanţia suverană a statului român, dar se va capitaliza şi îşi va îndrepta cu prioritate investiţiile şi creditele către IMM şi către agroindustrie. Nu pot să vă spun dacă Guvernul va adopta soluţia profesioniştilor din ţară sau va adopta o soluţie venită de afară. Dar ceva se va întâmpla”, a declarat Mircea Geoană, la ProTv.

Strategia CEC Bank aprobata in urma cu 3 ani prevede insa creditarea IMM-urilor ca fiind o prioritate, iar banca si-a majorat semnificativ finantarile pentru intreprinderi in ultimii ani.

Iata ce se spune in “misiunea” CEC Bank, facuta publica:

“CEC Bank trebuie sa fie o banca comerciala universala, competitiva, care sa ofere clientilor produse si servicii diverse si de calitate, urmarind cu precadere finantarea IMM-urilor, agriculturii, administratiilor publice locale, precum si a acelor proiecte bancabile care prin natura lor, contribuie la dezvoltarea economica, crearea si mentinerea locurilor de munca. Banca va fi un element activ in sprijinirea clientilor pentru accesarea Fondurilor Europene si se va implica in sustinerea Programelor Guvernamentale. O atentie deosebita va fi acordata in continuare relatiei cu populatia Romaniei.”

Adevarata miza la CEC Bank este insa presedintele acestuia, Radu Ghetea, pe care premierul Victor Ponta a declarat ca-l va demite dupa izbucnirea scandalului prin care banca de stat  a acordat un credit fiicei presedintelui Basescu, Ioana Basescu.

Ulterior, Ponta a declarat ca-l va numi la conducerea CEC Bank pe Enache Jiru.

Ponta a amanat insa demiterea lui Ghetea, in conditiile in care BNR se pare ca nu este de acord cu aceasta mutare.

Bancherul.ro si-a exprimat opinia ca Radu Ghetea nu merita sa fie demis de la conducerea CEC Bank si sa fie inlocuit cu politrucul Enache Jiru! Chiar daca a facut greseala de a expune banca unui risc reputational extraordinar de ridicat, prin acordarea creditului Ioanei Basescu. 

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii