www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Legea Piperea privind darea in plata a fost trimisa la presedintele Klaus Iohannis pentru promulgare

Autor: Bancherul.ro
2015-12-10 10:31

Legea privind darea in plata scrisa de avocatul Gheorghe Piperea, implicat in numeroase procese cu bancile, adoptata de Parlament in 25 noiembrie, a fost trimisa ieri catre presedintele Klaus Iohannis pentru promulgare, dupa ce niciun partid nu si-a exercitat dreptul de sesizare asupra constitutionalitatii legii, in conditiile in care aceasta a fost votata de toate partidele, cu un singur vot impotriva si o abtinere.


Bancherii si BNR a trimis presedintelui Iohannis plangeri cu privire la faptul ca noua lege nu respecta prevederile Constitutiei, Codului Civil si ale directivei 17 privind creditele ipotecare, ce urmeaza sa intre in vigoare de anul viitor.


De altfel, o astfel de lege, care se refera la principiul "datio in solutum", permitand unui detinator de credit ipotecar sa scape de toate datoriile daca preda bancii casa ipotecata, se mai aplica intr-o singura tara europeana, Spania, insa doar ca ultima solutie, in cazul celor care nu mai ai nicio alta alternativa de a-si achita datoriile catre banca. (vezi aici detalii)


In cazul legii romanesti insa, aceasta se aplica oricarui detinator de credit ipotecar, chiar daca are sau nu restante, ceea ce poate crea un puternic hazard moral, intrucat permite unui detinator de credit ipotecar sa nu-si mai ramburseze toata datoria catre banca, in cazul in care locuinta ipotecata are o valoare mai mica decat creditul ramas de rambursat.


Iar situatiile in care locuintele ipotecate scad substantial sub valoarea creditelor apar tocmai in perioadele de dupa o criza economica, un boom imobiliar si multe credite in valuta, cum este cea prin care trecem acum.


In aceste conditii, multi clienti ai bancilor au probleme cu plata ratelor la banci, iar acestea sufera pierderi, fiind tentate sa-si execute silit clientii si sa le vanda locuintele, iar daca nu recupereaza toata datoria, sa le puna poprire pe conturi si pe salarii.


De aceea, o astfel de lege populista, cu tenta de protectie a consumatorilor, se bucura de succes si de sustinere fatisa din partea avocatilor care au un interes direct in a castiga bani de pe urma procedurilor de aplicare ale legii.


Sustinatorii legii uita insa de principiul elementar ca orice datorie trebuie platita, principiu (si drept al creditorului) incalcat de aceasta lege, in virtutea protectiei consumatorilor.


Numai ca dreptul creditorului de a recupera banii imprumutati si normele de protectie a consumatorilor nu se pot confunda sau anula reciproc.


Daca initiatorii legii ar fi avut in vedere cu adevarat protectia consumatorilor, atunci ar fi scris si adoptat o lege care sa fi prevazut ca nicio locuinta familiala nu poate fi executata silit de catre banca, daca debitorul are probleme cu plata ratelor, urmand ca acesta sa-si achite datoriile atunci cand conditiile sale financiare se vor imbunatati.


Iar statul, in spiritul protectiei sociale, asa cum acorda numeroase ajutoare sociale diverselor persoane, poate veni cu un ajutor si pentru clientii bancilor care nu-si pot achita datoriile integral.


Legea darii in plata