First Bank finalizeaza achizitia Bank Leumi Romania
Autor: Bancherul.ro
2019-07-10 10:20
COMUNICAT DE PRESĂ: FIRST BANK finalizează achiziția Bank Leumi România
Ca urmare a finalizării tranzacției, Bank Leumi România are un nou Consiliu de Administrație și un nou președinte executiv
FIRST BANK, deținută de fondul de investiții american J.C. Flowers & Co., a finalizat astăzi achiziția pachetului majoritar de acțiuni în cadrul Bank Leumi România, subsidiară a Bank Leumi Israel, după ce a obținut aprobările necesare din partea Băncii Naționale a României și a Consiliului Concurenței din România și după îndeplinirea condițiilor specifice acestui tip de tranzacție.
Dominic Bruynseels, Președinte Executiv FIRST BANK
„Suntem încântați să intrăm în această nouă etapă de creștere. Salutăm cu entuziasm toate noile oportunități ce derivă din acest eveniment de referință: know-how-ul colegilor noștri de la Bank Leumi România, experiența acestora în gestionarea unui portofoliu foarte special, clienții acestei bănci, pe care așteptăm cu nerăbdare să îi deservim. În următoarele luni, cele două companii vor trece printr-un proces de integrare premergător fuziunii. Avem convingerea că această achiziție va transforma FIRST BANK într-un partener bancar mai puternic și mai relevant pentru toți clienții noștri actuali și viitori, prin
contribuția pe care Bank Leumi România o va aduce expertizei noastre anterioare”.
Hanan Friedman, Prim Vicepreședinte Executiv, Directorul Direcției de Strategie, Inovație și Transformare, Bank Leumi Israel
„Vânzarea Bank Leumi România către FIRST BANK, deținută de o entitate financiară internațională de top, va permite continuarea implementării politicii Leumi de «urmare a clientului», care presupune mai degrabă colaborări cu mari actori internaționali și nu o prezență efectivă. Această vânzare constituie un nou pas în implementarea strategiei noastre de a ne orienta spre activitățile bancare de bază ale Leumi, în același timp concentrându-ne asupra operațiunilor noastre internaționale din principalele centre financiare ale lumii, prin intermediul sucursalelor pe care le deținem în SUA și Marea Britanie”.
Clifford Chance Badea a acționat în calitate de consultant juridic al FIRST BANK în cadrul tranzacției, iar Ernst & Young a fost consultantul financiar și fiscal.
Consultantul juridic al Bank Leumi România în această tranzacție a fost DLA Piper. Jefferies LLC a avut calitatea de consultant financiar exclusiv al Bank Leumi Israel.
Începând cu 10 iulie, Bank Leumi România are un nou Consiliu de Administrație și un nou președinte executiv, în persoana lui Ion Popovici.
Ion Popovici este un profesionist cu o experiență de peste 28 de ani în sectorul bancar. În acest interval, el a deținut funcții de top în cadrul unor instituții bancare importante din România, precum Eximbank, BRD-Groupe Societe Generale etc.
Înainte de a fi numit Președinte Executiv al Bank Leumi România, Ion Popovici a deținut funcția de Vicepreședinte Executiv Financiar / Președinte Executiv Interimar al băncii în ultimul an și jumătate și a coordonat întreaga activitate a organizației, cu responsabilități directe pe zonele de strategie, activitate comercială, trezorerie, activitate juridică, resurse umane, contabilitate, raportare către Grup, raportare către BNR, situații financiare, control bugetar si operațiuni.
Popovici a deținut o serie de roluri și responsabilități în organizatii conexe sectorului bancar precum Institutul Bancar Român și Asociația Română a Băncilor. În acest context, el a activat ca autor, lector, profesor, precum și în calitate de consultant financiar, cu o contribuție semnificativă la implementarea IFRS în sistemul bancar românesc.
Popovici este membru al Consiliului de Administrație al Asociației Române a Băncilor din 2017.
Ion Popovici este absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Finanțe și Contabilitate, și al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Științe Administrative din București.
Componența noului Consiliu de Administrație este:
Ilinca Rosetti, Președinte
Ilinca Rosetti este în prezent Operating Partner în cadrul J.C. Flowers & Co.
Ea are o experiență internațională de 14 ani în management bancar, pe segmentul de corporate banking și cooperare pentru dezvoltare financiară, în Europa Centrală și de Est.
Rosetti a fost CEO al Mirabank Serbia, filială a grupului Royal Abu Dhabi, unde a asigurat cu succes demararea operațiunilor singurei bănci specializate pe corporate banking de pe piața sârbă.
Ilinca Rosetti este un bun cunoscător al pieței bancare din România.
Ea a condus ProCredit Bank România timp de cinci ani, între 2010 și 2015. Din poziția de CEO, a avut responsabilități precum dezvoltarea generală a băncii, proiectarea, implementarea și dezvoltarea strategiei de poziționare, precum și reproiectarea întregii structuri organizatorice a băncii.
Anterior, Ilinca Rosetti a fost Deputy CEO (2007) și apoi CEO (2007-2010) al ProCredit Bank Moldova.
Ilinca Rosetti a absolvit Universitatea J.W. Goethe din Frankfurt pe Main, este licențiată în Matematică şi Stiințe Economice (1997, respectiv 2001). Ilinca Rosetti este Doctor în științe economice, Academia de Studii Economice București, 2007.
Robert Maxim
Robert Maxim, în prezent Partener al Ensight Management Consulting, are o experiență profesională de peste 20 de ani în consultanță de management. A deținut funcții de conducere în mari companii. El a fost Manager al Departamentului de Consultanță din cadrul KPMG și e-Business Head în cadrul
Citibank România.
Robert Maxim este Consultant Certificat în Management (CMC) și Auditor Certificat de Sisteme Informatice (CISA).
A absolvit Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București, obținând licența în Drept Internațional, precum și diploma în Management Financiar la International Business School din Bristol (Marea Britanie). De asemenea, a absolvit programul MBA din cadrul Ecole Nationale des Ponts et
Chaussees din Paris (Franța).
Manfred Rauchwerger
Manfred Rauchwerger este un senior al industriei bancare, cu aproape 46 de ani de experiență la nivel înalt pe piața bancară românească și internațională.
Și-a dedicat cariera brand-ului Leumi, ca vicepreședinte și consilier al Bank Leumi Israel și Bank Leumi România. Are o expertiză vastă în vânzări, retail private banking și piețe de capital.
El s-a alăturat Bank Leumi România în 2006 și, în acest interval, a administrat segmente importante ale activității băncii.
Manfred Rauchwerger este absolvent al Universității din Haifa, licențiat în economie.
Răzvan Filcescu
Răzvan Filcescu este un profesionist cu peste 20 de ani de experiență în sectorul financiar-bancar. În prezent, el detine rolul de vicepreședinte în cadrul FIRST BANK, sub rezerva obținerii aprobării din partea BNR. Cu o experiență bancară extensivă, dobândită în cadrul unor companii precum Procredit
Bank și Credit Europe Bank, Răzvan și-a început cariera ca ofițer de credite și a evoluat constant în funcții de conducere importante, cu implicare profundă în procesul de construcție a unei bănci comerciale. În ultimii ani, activitatea lui s-a concentrat pe zona de creditare a microîntreprinderilor și
IMM-urilor, dar și pe activități specifice de colectare creante și workout. Răzvan a absolvit Academia de Studii Economice din București, fiind licențiat în Bănci și Burse de Valori.
De asemenea, deține un MBA în Management Financiar la City University din Seattle.
Bogdan Ciobotaru
Bogdan Ciobotaru a deținut funcția de Director Finanțări pentru Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa în cadrul Renaissance Capital. Anterior, Ciobotaru a ocupat funcția de director executiv în divizia de Investment Banking a Morgan Stanley Londra, unde a lucrat peste 10 ani.
Din 2017, el este director independent, non-executiv al Digi Communications N.V. De asemenea, Bogdan Ciobotaru este director non-executiv al Qatar Solar Technologies și director non-executiv al Consiliului de Administrație al FIRST BANK.
Ciobotaru a absolvit Academia de Studii Economice din București și deține un Executive MBA la Oxford University.
Despre First Bank
Cu sediul în București, First Bank oferă o gamă largă de produse și servicii adresate atât clienților locali cât și
celor internaționali, incluzând activități de retail, IMM și corporate banking.
First Bank operează prin intermediul a 59 de sucursale, cu 1200 de specialiști angajați și are aproximativ 130.000
de clienți activi. Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitați www.firstbank.ro.
Despre J.C. Flowers & Co.
J.C. Flowers este una dintre principalele firme din domeniul investițiilor private, dedicată investițiilor globale în industria serviciilor financiare. Fondată în 1998, firma a investit peste 15 miliarde de dolari în 52 de companii de portofoliu din 17 țări, într-o varietate de subsectoare ale industriei financiare, printre care se numără domeniul bancar, asigurări și reasigurări, firme de valori mobiliare, servicii financiare specializate și servicii de management al activelor. J.C. Flowers gestionează active de aproximativ 6 miliarde de dolari și are birouri în New York și
Londra. Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitați www.jcfco.com.
Despre Bank Leumi România
Cu sediul în București, Bank Leumi România oferă servicii bancare comerciale și de retail complete prin intermediul unei rețele naționale de 15 unități. Banca are 200 de angajați și administrează active în valoare de peste 250 milioane de euro. În 2006, banca a fost achiziționată de Bank Leumi le-Israel B.M.
Despre Bank Leumi le-Israel B.M
Bank Leumi este principala bancă din Israel din perspectiva capitalizării de piață, oferind servicii bancare complete prin intermediul a peste 200 de unități la nivel național. Cu sediul în Tel Aviv, Leumi este prezentă în principalele centre financiare din lume, printre care Londra, New York, Palo Alto și Shanghai. În 2018, Leumi a raportat un profit net de 3,257 miliarde de shekeli (869 milioane de dolari), având în administrare active în valoare totală de 1.434 miliarde de shekeli (382 miliarde de dolari). https://english.leumi.co.il/
Taguri: First Bank BT Leasing
Comentarii
Ghiorghiu CarmenAbuz First Bank
Sper ca noul consiliu de administratie a First Bank,sa respecre legea,sa puna in aplicare Decizia Instantei ini dosarul de executare silita 153/E/2015 si sa opreasca abuzul la care sunt supusa de aceasta banca ,nu mi-a sistat poprirea din august 2019 ,pana in martie 2020inclusiv ,cu toate ca am solicitat acest lucru prin avocat si prin executor,prin telefoanele pa care le-am dat,nimeni nu mi-a dat nici un raspuns!!!!!
Ghiorghiu Carmen
Abuz First Bank
Sper ca noul consiliu de administratie a First Bank,sa respecte legea,sa puna in aplicare Decizia Instantei in dosarul de executare silita 153/E/2015 si sa opreasca abuzul la care sunt supusa de aceasta banca ,nu mi-a sistat poprirea din august 2019 ,pana in martie 2020inclusiv ,cu toate ca am solicitat acest lucru prin avocat si prin executor,prin telefoanele pa care le-am dat,nimeni nu mi-a dat nici un raspuns!!!!!
Vasile Coman - Bancherul.ro
problema First Bank
Stimata doamna Ghiorghiu, va rog sa ma sunati la telefon 0723292899 sau sa-mi trimiteti un e-mail la adresa vasile.coman@bancherul.ro, pentru a va ajuta sa rezolvati problema pe care o aveti cu First Bank.
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: First Bank
First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
Intrebari si raspunsuri utile despre calitatea First Bank de reprezentanta in Romania a Eurobank, fosta proprietara a Bancpost, de la care a preluat o parte dintre credite, restul fiind transferate la Banca Transilvania. Care este calitatea First Bank? Incepand cu data de 01.07.2018 First Bank S.A. este reprezentantul Eurobank in Romania si se ocupa de administrarea acestor credite. Creditul dumneavoastra a fost cesionat catre Eurobank S.A., ca parte a planului de reorganizare al grupului Eurobank. Toate produsele de credit cesionate au fost comunicate in notificarea transmisa. Nu au fost cesionate catre Eurobank S.A. conturi curente, depozite, conturi de economii sau carduri. Legislatia aplicabila prevede ca cesionarul sa fie notificat detalii
Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
First Bank lansează plățile prin Google Pay, o modalitate rapidă și simplă de a plăti online sau de a efectua plăți contactless, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Posesorii cardurilor emise de First Bank, care au un smartphone cu sistem de operare Android, detalii
First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
First Bank a raportat pentru primul semestru din 2021 un profit net de 54 milioane de lei, în crestere semnificativă, de 2.5 ori față de aceeași perioadă a anului trecut, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Banca a generat o rentabilitate a capitalului (ROE) de detalii
First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
O nouă aplicație de mobile banking, care cuprinde funcționalități unice pe piața națională, a fost lansată de First Bank în urma unui proces de transformare care a durat un an și jumătate și care a avut obiectivul de a oferi tehnologie cu o dimensiune umană, ceea ce detalii
- Cetatenii americani din Romania pot incasa cecurile de asistenta financiara pentru COVID-19 doar la First Bank
- First Bank finalizeaza achizitia Bank Leumi Romania
Profil de Bancher
-
Roberto Fiorini, Director Companii Internationale si Mid Market
UniCredit Bank
Roberto Fiorini este Director Companii ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Inflația anuală a crescut marginal
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii
-
Schimbare numar telefon Raiffeisen
Puteti schimba numarul de telefon la Raiffeisen din aplicatia Smart Mobile/Raiffeisen Online, ... detalii