BANCI | Interviu

Nicolae Cinteza, seful supravegherii bancilor din BNR, si-a facut in sfarsit curaj sa ia boul de coarne pentru reducerea volumului ridicat de credite neperformante

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2014-05-22 09:17

Nicolae Cinteza, seful supravegherii bancilor din BNR, s-a hotarat in sfarsit sa ia boul de coarne in privinta rezolvarii problemei creditelor neperformante, a caror rata a depasit 22% din volumul total de imprumuturi, dupa critici repetate din partea reprezentantilor FMI si altor institutii financiare internationale, dar si a bancherilor romani, care au reprosat BNR ca intarzie in luarea unor masuri in acest sens, precum modificarea legislatiei aferente.

Nicolae Cinteza, seful supravegherii bancilor din cadrul BNR, spune ca a recomandat in scris bancilor sa-si scoata in afara bilanturilor creditele neperformante provizionate 100%, in valoare de 6 miliarde de lei, astfel incat sa scape de aceasta povara, rata neperformantelor urmand a se reduce de la 22% la 18%, si sa poata relansa activitatea de acordare de noi imprumuturi.

Procedura solicitata de BNR nu este cea clasica, denumita write-off, conform normelor internationale de contabilitate IFRS si care prevede, conform interpretarii BNR, ca bancile renunta la respectivele imprumuturi odata scoase din bilant.

Conform recomandarii BNR, dupa ce scot din bilant creditele neperformante, bancile romanesti nu vor renunta la acestea si vor putea urmari in continuare debitorii, in vederea recuperarii sumelor datorate,  precizeaza Cinteza, citat de Piata Financiara.

Cinteza a mai spus ca va recomanda bancilor sa scoata din bilant si creditele neperformante acoperite cu provizioane intr-o pondere de 90%, si nu integral, dupa exemplul Volksbank, care a vandut recent un portofoliu important de neperformante, stabilind astfel un benchmark pe aceasta piata.

De asemenea, BNR va solicita bancilor sa provizioneze integral creditele restructurate pentru care nu s-a platit nimic timp de 360 de zile, iar bancile nu au initiat procedura de recuperare sau de executare silita. Este vorba de asa-numitul ever-greening, prin care bancile incearca sa-si ascunda neperformanta prin restructurarea si prelungirea termenului de rambursare a creditelor.

Si in cazul firmelor intrate in insolventa BNR va cere renuntarea la provizionarea IFRS si acoperirea creditelor cu provizioane de 90% din expunerea bruta, din care se vor elibera progresiv, odata cu aprobarea planului de reorganizare a firmei.

BNR a intarziat rezolvarea problemei neperformantelor

BNR a intarziat in luarea unor masuri pentru reducerea volumului de neperformante, precum modificarea legislatiei, dupa cum i s-a recomandat de FMI.
In ultimul raport al FMI se arata ca "sistemul bancar rămâne bine capitalizat, dar autoritătile trebuie să accelereze solutionarea problemei creditelor neperformante”.

Abia la sfarsitul lunii martie, BNR a publicat proiectul unui ordin pentru modificarea si completarea reglementarilor contabile conforme cu Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS) aplicabile institutiilor de credit, aprobate prin Ordinul BNR nr.27/2010, astfel incat bancile sa-si poata scoata din bilant creditele neperformante ce nu mai pot fi recuperate (write-off).

In noul ordin al BNR se includ reguli de inregistrare in evidenta contabila a operatiunilor de reducere directa a valorii contabile brute a creditelor nerecuperabile (write-off), integral provizionate, si introducerea de conturi de evidenta in afara bilantului pentru evidentierea respectivelor credite. (Vezi aici detalii)

Cinteza a cerut explicatii si la EBA

BNR a cerut Autoritatii Bancare Europene (EBA) clarificari cu privire la noile reglementari privind scoaterea din bilant a creditelor neperformante, in conditiile in care seful supravegherii bancilor, Nicolae Cinteza, declara recent ca aceasta procedura, denumita write-off, nu este clar stabilita nici in standardele internationale de raportare financiara, IFRS. In aceste conditii, bancilor le este greu sa scape de volumul ridicat de neperformante, care le afecteaza indicatorii de solvabilitate.

Problema este ca, dupa cum a sustinut Nicolae Cinteza, conform standardelor IFRS, daca bancile scot creditele neperformante in afara bilantului, pierd dreptul de a mai recupera ceva din respectivele imprumuturi, pe cand din punct de vedere legal, banca isi poate pastra drepturile de recuperare a creantelor.

„Concluzia la care am ajuns in urma discutiilor cu FMI e ca trebuie sa ne intalnim cu auditorii, fiindca in legatura cu standardul respectiv (IFRS) este o problema de interpretare, sa vedem daca nu putem obtine o opinie de la ei, care sa permita bancilor sa scoata in afara bilantului credite la care posibilitatile de recuperare sunt mici, dar fara sa piarda dreptul de a recupera in viitor”, a spus Cinteza.

Isarescu a incercat cosmetizarea neperformantelor

Problema creditelor neperformante a devenit un stres pentru BNR, dupa cum arata si ultimele declaratii ale guvernatorului Mugur Isarescu, care a incercat sa fardeze, in cadrul ultimei conferinte de presa, cifra ridicata a neperformantelor.

"Primul lucru e ca am facut intr-adevar curatenie in sistemul bancar. Directia noastra de supraveghere a solicitat in numeroase randuri (bancilor), ceea ce nu este usor, sa determine care este creditul neperformant. Pentru ca vine omul (la banca) iar aceasta il reanalizeaza si-l pune sub alta forma si nu mai este neperformant, apare ca un credit nou. Asta supersimplificand. Dar trebuie sa intelegeti ca fiecare credit are o intreaga viata. Cifrele astea globale nu vin dintr-o data, ci din sute de operatiuni de verificare, evaluare etc. Faptul ca au crescut atat de mult (neperformantele) este ca directia noastra de supraveghere a fost vigilenta", a spus Isarescu. (Vezi aici alte declaratii)

Suntem campioni la credite neperformante

Un recent raport al agentiei de rating Fitch arata ca avem o performanta negativa la rata creditelor neperformante, cu peste 20%, cea mai mare dintre tarile vecine. In Bulgaria este de doar 17%, in Ungaria e 15%, in Polonia doar 6%. In 2013 am fost campioni la cresterea creditelor cu probleme, in urcare cu aproape 4 puncte procentuale, cu mult mai mult fata de Ungaria, unde cresterea a fost de sub 1 punct.

In consecinta, costul riscului pentru bancile romanesti, de aproape 4%, este mult mai ridicat decat la bancile din tarile vecine: sub 2% in Bulgaria, 1,5% in Ungaria, sub 1% in Polonia si Cehia.

Astfel ca bancile romanesti au constituit anul trecut provizioane record, de 8 miliarde  de euro, fata de doar 1 miliard de euro in Ungaria sau sub 2 miliarde euro in Polonia. (Vezi aici detalii)

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Interviu



Scaderea ratei la credit trebuie insotita de o regandire a modului de viata

Efectele crizelor actuale se vor vedea pe termen mediu și lung. Din acest motiv, soluțiile pe care băncile le oferă consumatorilor care întâmpină probleme în plata ratelor trebuie să fie sustenabile pe termen lung, conform unui comunicat al CSALB, in care detalii

Bancile nu pot face nimic daca se divulga datele de logare sau PIN-ul

• Inflația a crescut prețul creditelor. E un adevăr că avem o povară suplimentară asupra vieții noastre de zi cu zi, dar vom trece peste aceste încercări • Oamenii sunt prudenți, economisesc. Este esențial să nu ne aruncăm detalii

Cei care nu-si pot plati creditele in CHF pot apela la CSALB

- Situatia datornicilor in CHF treneaza si astazi, dar exista solutii in cadrul CSALB; - Intr-un mediu economic marcat de amenintari si vesti negative, pastrarea realismului este esentiala; - Principala miza a detalii

Impacarea cu banca sau IFN-ul prin CSALB, o alternativa la falimentul personal si darea in plata

Gasirea unei solutii de plata a creditului in urma unei negocieri cu ajutorul CSALB poate fi o alternativa mai avantajoasa decat recurgerea la falimentul personal sau darea in plata, cel putin in privinta rapiditatii cu care se poate rezolva o astfel de detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • plangere

    de 9 zile ma zbat sa mi retrag o suma foarte mare din coinbase si acum de 2 ore m-au sunat din ... detalii

  • Revolut

    Multe dintre produsele si serviciile Revolut nu sunt cele mai bune din piata, nici in privinta ... detalii

  • Am fost păcălit

    Am fost păcălit de firma de trasctionare și investiții CRYPTO GLOBAL GROWTH-SAFE am investit ... detalii

  • frauda prin GapInvest

    Daca ajuta va pot da nume si numere de telefon de la GapInvestCapital. 1. Lilian Antonescu +40 764 ... detalii

  • frauda GapInvestCapital

    Buna ziua. Din pacate sunt victima acestui sistem. Am incercat sa investesc in actiuni, prin acest ... detalii