BANCI | Revista presei

Volksbank pierde trei procese cu clientii privind clauzele abuzive din contractele de credit prin care se acorda daune morale. Banca acuza judecatorii ca au stabilit daune morale fara a avea dovezi

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2013-04-16 11:16

În data de 15.04.2013, au fost pronunţate trei sentinţe, prin care s-au respins recursurile formulate de către SC Volksbank România SA împotriva a trei hotărâri  prin care se acordau consumatorilor daune morale pentru prejudiciile suferite ca urmare a comportamentului contractual al acestei bănci, potrivit Economica.net.

Acestea sunt primele sentinţe irevocabile de acest gen din România şi au fost pronunţate în dosarele nr. 43503/300/2011, 1435/300/2012, 1437/300/2012 de către Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă.

Prin aceste sentinţe au fost menţinute soluţiile instanţei de fond, în care au fost constatate nule absolut, în baza Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, clauzele privind: comisionul de risc, redenumit ulterior comision de administrare credit, modificarea unilaterală de către bancă a nivelului dobânzii creditului, declararea scadenţei anticipate fără a se specifica motivul, perceperea de sume de bani suplimentare neprevăzute în contract.

Volksbank: Judecatorul a acordat daune morale fara sa aiba dovezi care sa demonstreze prejudiciul suferit de client

Iata ce spune Volksbank despre aceste procese:
"In primul rand ar trebui sa precizam ca practica acordarii de daune morale este izolata in randul instantelor din Romania. Astfel de cazuri apar cu precadere la nivelul Judecatoriei Sectorului 2, la nivelul anumitor judecatori, in timp ce alte judecatorii din Bucuresti si Tribunalul resping frecvent cererile privind daunele morale. Chiar si la Judecatoria sectorului 2, in cazuri judecate de alti magistrati, in spete similare, s-au respins pretentiile privind daunele morale – ex: decizia in dosarul 14929/300/2011.

In ceea ce priveste cele trei cazuri amintite (de la Judecatoria Sectorului 2), judecatorul a acordat daune morale, fara sa aiba dovezi care sa demostreze prejudiciul suferit de client, dincolo de prevederile contractuale contestate. In aceste cazuri nu s-au prezentat dovezi (documente medicale, declaratii ale martorilor, etc), iar judecatorul s-a pronuntat fara niciun probatoriu. Chiar si in motivarea sentintelor, judecatorul recunoaste ca “stabilirea cuantumului despagubirilor, include o mare doza de aproximare”. Jurisprudenta  Inaltei Curti (dec 98/2012) arata ca prejudiciul, ca  element al raspunderii civile delictuale, trebuie dovedit, neputand fi acordata cu titlu de despagubire o anumita suma solicitata de reclamanti, in lipsa unor dovezi care sa justifice cuantumul acesteia. Or, sentintele invocate recent, nu respecta aceasta conditie.

Cuantumul sumelor acordate cu titlu de daune morale de judecatoria sectorului 2 sunt aproximativ egale cu cheltuielile de judecata, avand un impact marginal asupra cheltuielilor bancii. In dosarul 1427/300/2012, s-au acordat daune morale reprezentand 20% din suma solicitata initial."

Comentarii

Pascu
Mai usor cu bucuria
sunt destule cai de atac...la o adica, as vrea sa piarada clientii, ca prea s-au bucurat la credite cand aveau buzunarele goale dar le trebuia NEAPARAT cea mai noua plasma..ca doar na, romanu'trebuie sa se laude...



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Revista presei



Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din Arad, conform informatiilor publicate in presa, care precizeaza ca tranzactia a fost aprobata de Banca detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2 de pensii intr-o firma germana, Wirecard, un procesator de plati prezent si in Romania, care a fost prins cu o frauda detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia, prin intermediul unor firme din Ghimpati, judetul Giurgiu, care si-au deschis conturi la bancile romanesti, probabil cu detalii

In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese

Odata o revista de afaceri de calitate, pe vremea cand era detinuta de grupul de presa Ringier, Capital, cumparata in 2011, impreuna cu Evenimentul Zilei, de Dan Andronic, fiul celebrului caricaturist Adrian Andronic, a ajuns acum un biet site de "clickbait", adica de titluri inselatoare si detalii

 



 

Ultimele Comentarii