Vista Bank, fosta Marfin Bank, sanctionata de BNR cu avertisment scris

Autor:

Bancherul.ro
2019-11-07 18:38

Vista Bank, fosta Marfin Bank, a fost sanctionata cu avertisment scris prin Ordinul prim-viceguvernatorului Băncii Naționale a României nr. 98/01.10.2019, conform informatiilor publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Iata motivele sanctiunii:

– nerespectarea prevederilor art.11 alin.1 și alin.2 lit.a) și art.65 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere acordarea unui credit în GBP unei persoane, parte afiliată a instituției de credit, în condițiile în care Procedura de lucru – creditare persoane fizice, respectiv Strategia privind administrarea riscurilor semnificative 2019-2020 au fost modificate în ziua aprobării creditului, fără ca modificările de reglementări să fie implementate la nivelul băncii, deși Departamentul Risc și Departamentul Conformitate și AML au exprimat opinie nefavorabilă cu privire la acordarea creditului în această monedă;

– nerespectarea prevederilor art.87 lit.e) și art.89 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere inexistența unui proces de monitorizare a creditelor acordate cu derogare de la Strategia privind administrarea riscurilor semnificative, aprobarea unor credite de valori mari fără să se ţină cont de opinia de risc nefavorabilă, respectiv aprobarea de facilități de credit fără o analiză corespunzătoare a capacității de rambursare a debitorilor, ceea ce nu asigură un mediu corespunzător și controlat în mod adecvat pentru riscul de credit;

– nerespectarea prevederilor art.49 coroborat cu cele ale art.50 alin.3 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere existența unei funcții de conformitate ineficace, care nu a oferit susținere organului de conducere în procesul decizional, la nivelul instituției de credit fiind identificate numeroase nerespectări ale reglementărilor interne care guvernează activitatea de creditare.

 

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Noutati BNR

BNR explică de ce a menținut dobânda la 6,5%

Minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României din 7 aprilie 2025 Data publicării: 17.04.2025 Membri ai Consiliului de administrație al Băncii Naționale a... detalii

Tentative de fraudă în numele Băncii Naționale a României

În ultima perioadă, a fost semnalată intensificarea tentativelor de fraudă de tip spoofing, -  apeluri telefonice, mesaje și site-uri care disimulează o comunicare oficială a unei instituții bancare sau a... detalii

Dobanda BNR ramane 6,5%

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 7 aprilie 2025, a hotărât următoarele: menținerea ratei... detalii

Techventures Bank a fost sanctionata de BNR

Techventures Bank S.A. a fost sanctionata de Banca Nationala a Romaniei (BNR) cu avertisment scris pentru nerespectarea cerintelor prudetinale impuse de banca centrala. Este vorba de Ordinul Prim – viceguvernatorului... detalii