BANCI | Analiza

Visa: Cheltuielile de consum din Uniunea Europeana, la cel mai mare avans din ultimii aproape cinci ani

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-09-05 16:39

Cheltuielile de consum din Uniunea Europeană au crescut în trimestrul al doilea cu 2,5%, ritm egal cu cel din primele trei luni, înregistrând astfel la nivelul primului semestru cel mai mare avans din ultimii aproape cinci ani, potrivit Barometrului cheltuielilor de consum al Visa Europe, se arata intr-un comunicat al companiei.

Cu toate acestea, evenimentele recente de pe teritoriul Uniunii Europene ar putea însemna că perspectiva pentru restul anului este mai puţin pozitivă.

Cheltuielile de consum au crescut pentru şapte trimestre consecutive. În trimestrul al doilea, cea mai rapidă creştere a cheltuielilor de consum s-a înregistrat în Europa Centrală şi de Est, un ritm de creştere de două cifre fiind raportat în Letonia (12,6%) şi Estonia (10,2%). De asemenea, o creştere anuală puternică a fost înregistrată în Republica Cehă (8,9%), Polonia (7%), Slovacia (6,6%) şi Lituania (6,5%).

În rândul celor mai mari economii europene, un ritm de creştere mai modest s-a înregistrat în Franţa (2,6%) şi Germania (3,4%), în timp ce Spania a raportat un avans peste aşteptări, de 4,3%. Consumatorii din statele cu probleme, de la “periferia” Uniunii Europene, inclusiv Portugalia şi Irlanda, şi-au redus cheltuielile. După un an în care s-au înregistrat contracţii severe, nivelul cheltuielilor din Grecia, o ţară afectată de măsuri de austeritate, a rămas în mare neschimbat în trimestrul al doilea.

Barometrul cheltuielilor de consum din UE al Visa Europe s-a realizat pe baza sumelor cheltuite efectiv, nu pe sentiment sau opinii, aceste date fiind ajustate ulterior astfel încât să reflecte şi emiterea cardurilor Visa, preferinţele de plată ale consumatorilor şi inflaţia. Barometrul este un indicator economic sigur deoarece oferă cea mai exactă şi cuprinzătoare imagine asupra situaţiei cheltuielilor de consum din UE.

Spre deosebire de alţi indicatori sau alte studii care au la bază sentimentul sau opiniile din anumite sectoare, acest Barometru reflectă cu exactitate cheltuielile de consum reale de pe teritoriul UE, luând în considerare tendinţa tot mai mare a consumatorilor de a plăti cu cardul, dat fiind că 1 € din fiecare 8 € cheltuiţi în Europa este plătit cu un card Visa.

Cheltuielile neajustate pe cardurile Visa din Uniunea Europeană şi-au menţinut ritmul de creştere de două cifre, avansând cu 13,4% în trimestrul al doilea, la 254 miliarde de euro plătiţi pe parcursul celor trei luni.

“În trimestrul al doilea am văzut o creştere constantă în majoritatea pieţelor. Având în vedere evenimentele din ultimele săptămâni, care au afectat pieţele de acţiuni globale şi au determinat politicienii europeni să poarte de urgenţă discuţii privind datoriile suverane, datele din trimestrul al doilea par să fie în dezacord cu principalele subiecte de interes. Este dificil de estimat în ce măsură evenimentele recente vor afecta încrederea consumatorilor în viitor”, a declarat Philip Symes, Director Financiar al Visa Europe.

Despre Barometrul cheltuielilor de consum din UE al Visa Europe

Mai mult de un euro din opt se cheltuieşte în UE de pe un card Visa, peste 70% din aceste cheltuieli fiind făcute de pe carduri de debit. Acest lucru înseamnă că Barometrul oferă în mod unic o imagine completă şi de actualitate asupra situaţiei cheltuielilor de consum din Uniunea Europeană.

Barometrul cheltuielilor de consum din UE al Visa Europe a fost realizat pe baza cheltuielilor efectuate de pe toate cardurile emise de Visa – de debit, de credit şi preplătite. Markit a dezvoltat Barometrul prin crearea unui model care ajustează datele brute despre tranzacţiile Visa în funcţie de o serie de factori.

Prima dată, datele sunt modificate în funcţie de variaţia numărului de carduri Visa emise, astfel încât să ia în considerare extinderea activităţii Visa. Ulterior, se realizează o ajustare pentru a compensa schimbările în comportamentul de plată cu cardul al consumatorilor. Aceasta se bazează pe o evaluare a tendinţelor de retragere a numerarului şi de efectuare a tranzacţiilor la terminalele POS prin carduri Visa. În final, pentru a lua în calcul inflaţia, datele sunt ajustate în funcţie de modificările indicelui preţurilor de consum pentru a oferi un indicator al schimbărilor reale ale nivelului de cheltuieli pe gospodărie.

Datele Visa s-au bucurat de o corelare pozitivă solidă cu datele oficiale echivalente din ultimii ani. Datele Visa se referă la o gamă largă de sectoare, nu doar la cel de retail, deoarece cardurile sunt tot mai des folosite pentru efectuarea unor plăţi precum utilităţile, taxele şi impozitele.

Raportul complet “Visa Europe: Barometrul cheltuielilor de consum” poate fi accesat la următoarea adresă: http://www.visaeurope.com/en/newsroom/all_reports/latest.aspx

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



Creditele de nevoi personale cu cele mai mici dobanzi

CEC Bank a anuntat o promotie la creditele de nevoi personale, cu o dobanda de 7,9%, valabila pentru cei care-si incaseaza veniturile intr-un cont al bancii, cea mai mica dintre un numar de 13 astfel de imprumuturi acordate de 9 banci, conform topului realizat de detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul anului 2023

indicatorii agregati ai bancilor romanesti la finalul anului 2023, calculati pe baza informatiilor din raportarile prudentiale neauditate, trimise la Banca Nationala a Romaniei (BNR) de instituțiile de credit, persoane juridice romane și de sucursalele din Romania ale institutiilor detalii

La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme

Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opțiunea de actualizare a datelor 100% detalii

Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?

Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii

 



 

Ultimele Comentarii