Venitul mediu total pe gospodărie a depășit 5.000 de lei in T2 2020. Cum s-au redistribuit cheltuielile în pandemie

Autor:

Dan Palangean
2020-10-06 11:09

Venitul mediu total pe gospodărie a depășit pragul de 5.000 de lei, potrivit datelor publicate de INS pentru al doilea trimestru al anului curent, în care s-au manifestat deplin efectele pandemiei Covid. 

Suma de 5.077 lei pe gospodărie a însemnat 1.973 lei pentru fiecare membru al acesteia (+7,3% față de aceeași perioadă din 2019). De reținut, deși ritmul de creștere a veniturilor s-a mai diminuat, majorarea cumulată a acestora pe ultimii patru ani a fost de 81%, cu mult peste avansul rezultatului economic (39%, de la 765 miliarde lei la 1.059 miliarde lei, tot în termeni nominali).

Creșterea veniturilor în natură a fost considerabil mai redusă față de creșterea veniturilor în bani (2,4% față de 6,6%) iar numărul de persoane pe familie și-a continuat trendul de scădere sistematică, ceea ce explică valorile ceva mai mari exprimate pe persoană față de cele calculate per gospodărie.

Cu toate acestea, pe fondul crizei economice, salariile și-au redus ponderea în veniturile totale de la 68,1% în T2 2019 la 67,8% în T2 2020. Partea care revine veniturilor în natură a intrat din nou pe scădere (de la 7,9% la 7,6%).

[1]

În structura cheltuielilor, au crescut semnificativ (3,5 puncte procentuale) sumele alocate pentru alimente, facturile pentru locuință au avansat cu 0,8 pp iar ponderea cheltuielilor pentru comunicații a atins nivelul record de 6,8% din cheltuielile lunare.

Bugetul pentru băuturi alcoolice a urcat până la 9,2% din total, valoare peste cea din anii precedenți, dar cele pentru sănătate au staționat la 5,1%.

Închiderea unităților comerciale și limitarea deplasărilor au condus la reduceri importante de ponderi la îmbrăcăminte și încălțăminte (-2,1pp), recreere și cultură (-2pp), hoteluri, cafenele și restaurante (-1,5 pp) și transport (-1,3 pp).

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analize economice

Inflația anuală, redusă la 4,86%

Inflația anuală a scăzut în martie 2025 la 4,86%, după ce trescuse pragul de 5% în luna anterioară, potrivit datelor publicate de INS. Prețurile au avansat per total cu doar... detalii

Comerțul, a cincea lună consecutivă de ajustare a creșterii

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a consemnat în februarie 2025 o scădere de -2,1% față de luna anterioară pe seria brută, redusă la mai... detalii

Pensia reală a crescut cu peste 15% anul trecut

Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în 2024 de 2.864 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Suma... detalii

Deficitul bugetar, rezultat slab după primele două luni

Deficitul bugetului general consolidat pe luna februarie 2025 a fost de 30,24 miliarde de lei (-1,58% din PIB-ul estimat la 1.912,6 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul. Finanțelor.... detalii