România nu are “ingredientele” necesare pentru a susţine o creştere economică de peste 5% pe termen lung, întrucât este afectată de o demografie în scădere şi depinde în continuare de capitaluri străine, care sunt incerte, a declarat, joi, economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.rnrn”S-a arătat istoric că o creştere de peste 5%, pe o perioadă de zece ani, au avut numai cinci ţări care beneficiau de o demografie favorabilă, un exemplu fiind China. Să te gândeşti că ai putea să faci chestia pe termen lung e o prostie. Nu avem ingredientele necesare, avem o demografie în scădere, iar pe factorul numit forţă de muncă nu putem să mizăm. Pe factorul capital mizăm numai dacă vrea el să vină”, a spus Lazea, la un seminar organizat la BNR.rnrnEl a răspuns la o întrebare adresată de consilierul guvernatorului BNR Lucian Croitoru, respectiv care ar fi cel mai probabil scenariu legat de potenţialul creşterii economice în România.rnrn”Răspunsul este mai mult decât evident: nu putem să creştem pe termen lung mai mult de 5%. Am fi atipici, aistorici, ce vreţi dumneavoastră”, a mai spus Lazea.rnrnLa rândul său, Croitoru a reiterat că potenţialul creşterii economice pentru anul viitor în România este de cel mult 1%, iar pe termen lung scenariul în care piederea de potenţial este permanentă este mai plauzibil.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
"Consumatorii să fie atenți la câteva lucruri: Dacă rambursează doar suma minimă de plată la un card de credit, vor plăti dobândă, însă dacă vor plăti rata întreagă din luna... detalii
Presedintele american Trump si sotia lui si-au lansat o criptomoneda care a fost cumparata, fireste, de multi oameni, sporindu-i rapid valoarea. "O criptomeda a presedintelui SUA nu poate sa scada... detalii
Dobanda de politica monetara a BNR (Banca Nationala a Romaniei) ar putea fi scazuta de trei ori in acest an, la 5,75%, de la 6,5%, cat este in prezent, conform... detalii
Dobanda de politica monetara a Bancii Centrale Europene (BCE) ar putea scadea de la 3% in prezent la 1,5% pana la finalul lui 2025, prognozeaza economistii. „Ne asteptam ca BCE... detalii