Deficitul de cont curent s-a situat anul trecut la 13% din PIB, iar aducerea ordonată a acestuia la un nivel sustenabil este prioritară în acest moment, a declarat, marti, economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.rnrnRomânia ocupă în prezent o poziţie atipică faţă de celelalte state europene, întrucât problemele macroeconomice sunt “de cu totul altă natură”, de exemplu creşterea economică a fost anul trecut de 7,9%, rata medie anuală a inflaţiei de 7,85%, iar deficitul bugetar de 5,2% din PIB. În comparaţie, zona euro a înregistrat o creştere economică 0,9%, inflaţia medie anuală s-a situat 3,3%, iar deficitul bugetar la 1,7% din PIB.rnrnPotrivit datelor Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) deficitul de cont curent aferent anului trecut a fost de 12,2% din PIB.rnrn”Deficitul extern al României a fost anul trecut de 12,2% din PIB. Să dea Domnul să fie cifra asta, eu sunt un pic mai pesimist şi spun 13% din PIB”, a declarat Lazea, citat de Mediafax.rnrnEconomistul consideră că deficitul extern nu poate fi finanţat la acest nivel.rnrn”Aducerea ordonată a deficitului extern la un nivel sustenabil este prioritară în acest moment”, a afirmat Lazea, menţionând că aducerea ordonată înseamnă ca şi statul, şi sectorul privat să contribuie la reducerea deficitului.rnrnEl a arătat că regulile jocului s-au schimbat după 1 septembrie 2006, prin liberalizarea contului de capital, întrucât investitorii din întreaga lume urmăresc cu mare atenţie ceea ce se întâmplă pe piaţa locală.rnrn”Scopul în acest moment este recâştigarea încrederii investitorilor străini. Deficitul extern este extrem de mare şi nesustenabil. Dacă nu vom lucra în această privinţă, investitorii străini vor rămâne în expectativă sau, şi mai rău, se vor retrage”, a spus Lazea.rnrnLazea consideră că statul nu poate să stea deoparte în cazul în care sectorul privat va întâmpina dificultăţi, întrucât riscurile sunt prea mari.rnrnDe aceea, statul trebuie sa fie primul care sa dea semnalul reducerii deficitului bugetar, cu toate ca majoritatea datoriei externe apartine sectorului privat.
Nu există comentarii pentru această știre.
Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii
Sistemul bancar din România este printre cele mai modee și performante din întreaga lume, spune Radu Ghețea în cadrul podcasturilor găzduite de Centrul de Soluționare Alteativă a Litigiilor în domeniul... detalii
• Confuzia dintre dorințe și nevoi duce la imposibilitatea corelării veniturilor cu cheltuielile• Mulți oameni sunt deconectați de la propria situație financiară. Unii nu știu care sunt veniturile familiei. Alții... detalii
Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea... detalii