Comisia Europeană (CE) a anunţat, marţi, că a aprobat o serie de propuneri de consolidare şi înăsprire a reglementărilor pentru activitatea agenţiilor de rating, în urma crizei financiare, printre care supravegherea acestor companii de către reprezentanţi ai UE.rnrn”Noile reglementări au fost gândite astfel încât să asigure ratinguri de credit de înaltă calitate, care să nu fie influenţate de conflicte de interese”, se arată într-un comunicat al Executivului Uniunii Europene.rnrnAgenţiile de rating vor fi supravegheate de reprezentanţi ai Uniunii Europene, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, comisarul european pentru Piaţa Internă, Charlie McCreevy.rnrn”Agenţiile de rating vor avea nevoie de autorizaţii pentru a opera în conformitate cu reglementările UE”, a arătat oficialul, adăugând că regulile existente, urmate voluntar de companii, sunt insuficiente.rnrnMcCreevy a propus, în octombrie, o reformă a agenţiilor de rating, care include necesitatea de înregistrare la nivel local pentru a desfăşura activităţi pe teritoriul celor 27 de state membre.rnrnLegislaţia UE va înlocui, astfel, codul de conduită voluntară elaborat de IOSCO, un grup-umbrelă format din reglementatori naţionali din întreaga lume.rnrnTotodată, noul pachet de reglementări ar ţine cont de pregătirea şi abilităţile unor directori non-executivi de la agenţiile de rating, pentru a crea certitudinea că aceştia înţeleg procesul de evaluare la care iau parte.rnrnMcCreevy a publicat în iulie un proiect de lege, destinat consultărilor publice, considerând că agenţiile nu au reuşit să detecteze problemele din jurul produselor garantate prin credite.rnrnAgenţiile de rating, dintre care cele mai cunoscute sunt Standard&Poor’s (S&P), Moody’s şi Fitch, au fost criticate în repetate rânduri, fiind acuzate că actualizează prea lent evaluările care avertizează investitorii privind eventuale riscuri.rnrnÎn pofida unor evaluări pozitive, unele produse analizate de agenţii au devenit netranzacţionabile anul trecut, când creditele ipotecare de pe piaţa americană prin care erau garantate au încetat să mai fie achitate, forţând devalorizarea puternică a activelor unor bănci.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii
Sistemul bancar din România este printre cele mai modee și performante din întreaga lume, spune Radu Ghețea în cadrul podcasturilor găzduite de Centrul de Soluționare Alteativă a Litigiilor în domeniul... detalii
• Confuzia dintre dorințe și nevoi duce la imposibilitatea corelării veniturilor cu cheltuielile• Mulți oameni sunt deconectați de la propria situație financiară. Unii nu știu care sunt veniturile familiei. Alții... detalii
Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea... detalii