BANCI | Analiza

UniCredit Group: Activitatea bancară în ECE – calea de ieşire din criză

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2010-05-15 19:55

Reprezentantii Grupului UniCredit au prezentat, intr-o conferinta de presa organizata la Zagreb, un studiu (vezi studiul in documentul atasat) referitor la activitatea bancara in ECE – calea de iesire din criza.

- Stagnarea finanţării din cauza lipsei de cerere
- Sectorul bancar rămâne solid in toata perioada crizei
- Ţările ar trebui să se concentreze pe distribuirea integrală a fondurilor UE, pentru a valorifica optim acest stimulent de crestere
- UniCredit - bine poziţionată în prima linie in procesul de repornire a cresterii

În urma crizei globale, mediul economic din Europa Centrală şi de Est (ECE) indică semne timide de recuperare. Cu toate acestea, perspectivele de crestere difera semnificativ de la o tara la alta, unele ţări reechilibrandu-se mai rapid, iar altele fiind mai vulnerabile la turbulenţele existente inca pe piaţă, dar toate mentinandu-se clar sub potenţialul lor pe termen lung. „Criza a avut impact şi asupra sistemului bancar, deşi acesta a rămas solid şi profitabil în ECE, continuând să indice perspective semnificative de crestere”, afirmă Federico Ghizzoni, Şef Operaţiuni Bancare ECE, UniCredit Group.

Deşi activităţile bancare din ECE încă mai prezintă oportunităţi, o parte dintre condiţiile de piaţă s-au schimbat in urma crizei. „Ne aşteptăm ca potenţialul de bancarizare să se mentina, iar creşterea împrumuturilor şi a depozitelor sa devina mai echilibrată”, afirmă Debora Revoltella, Şef Analiză Strategică ECE a UniCredit Group, referindu-se la ultima previziune a Grupului asupra sectorului bancar. În contextul unei creşteri economice mai reduse, creşterea volumelor va rămâne sub nivelele de dinaintea crizei, dar cu toate acestea se va menţine cu mult peste pieţele mai mature.

Motorul redresarii economice curente sunt serviciile de corporate banking, care ies primele din criza si vor impulsiona si cresterile ulterioare. În contextul şomajului ridicat şi al consumului scăzut, sectorul de retail îşi va valorifica potenţialul mai lent. Cu toate acestea, procesul convergenţei economice intre ECE şi Europa de Vest este încă în derulare, deşi cu un ritm mai scăzut şi cu un model economic mai reechilibrat. „Sectorul bancar rămâne unul dintre elementele care antrenează convergenţa economică. Totuşi, în stadiul actual, trebuie să vedem redresarea cererii înainte să vedem într-adevăr o accelerare a finanţării”, afirmă Revoltella. „Veştile pozitive sunt că ne aflăm în prezent aproape de vârf în ceea ce priveşte problemele de calitate a creditelor. Constatăm deja o anumită stabilizare a împrumuturilor neperformante şi considerăm că tendinţa se va întoarce catre descrestere, în mod clar, mai târziu în acest an”.

Totuşi, dezvoltarea viitoare în regiunea ECE sugereaza un scenariu destul de diversificat. Raportul dintre atractivitate/ risc de piaţă rămâne în mod clar în favoarea Rusiei, Turciei şi României. Alte ţări din Europa Centrală şi de Sud indică o bună atractivitate şi un profil scăzut al riscului. Cel mai puternic impact al crizei s-a inregistrat in Ucraina, Kazahstan şi ţările baltice, cu o nevoie clară de reechilibrare a modelului creşterii.

Lipsa cererii pentru finanţare din spatele înăspririi condiţiilor actuale din sectorul creditării

În timpul crizei, problemele legate de lichiditati si preocupările pentru calitatea creditelor determinat o scădere a finanţării. La începutul acestui an situaţia s-a schimbat în mod clar. Asa cum era de asteptat, stagnarea volumelor imprumuturilor din prezent este mai mult o problemă de lipsa de cerere, în contextul supralichidităţii. „Băncile sunt lichide, lucru dovedit de faptul că plasamentele la băncile centrale sunt cu mult peste cerinţele minime”, afirmă Ghizzoni.

Întrebarea cheie pentru cele aproximativ 2.450 de bănci care operează în sectorul bancar din ECE, cu active totale în valoare de peste 2.100 miliarde EURO, este cum să re-pornească cresterea. „Cererea, mai degrabă decât oferta de credite, ar trebui să fie elementul cheie pentru ieşirea din criză”, spune Revoltella. Astfel, într-un scenariu viitor al controlului fiscal strict, ţările ar trebui să găsească un mod de a stimula cererea. Opţiunile pentru realizarea acestui lucru ar putea fi distribuirea integrală a fondurilor UE, prin plasarea competitivităţii şi a calităţii mediului de operare în topul listei de priorităţi. „Fondurile UE, utilizate integral, au potenţialul de a adăuga între 1 - 2 pp din creşterea PIB-ului nominal din regiune în 2010, valoarea fiind remarcabilă în contextul actual”, explică Revoltella.

Referitor la implicarea băncilor, Federico Ghizzoni subliniază poziţia favorabilă a UniCredit: „Am intrat în anul 2010 puternic capitalizati, cu 2 miliarde € capital suplimentar în Bank Austria, disponibil pentru dezvoltare în regiune. Avem bănci supralichide, gata să re-înceapă finanţarea şi avem o reţea excelentă şi o bună poziţionare la nivel european. Pe langa toate acestea, avem procese interne fluidizate, pentru o mai buna viteză de decizie şi o valorificare eficienta a celor mai bune practici ale Grupului. Astfel, regiunea ECE rămâne unul dintre pilonii nostri principali şi suntem în poziţia de a exploata pe deplin viitoarele sale oportunităţi de creştere.” Clasamentul băncilor de top din ECE este condus de UniCredit Group, care operează prin Banca Austria din ECE1, cu active totale de 116 miliarde EURO şi un profit net înainte de impozitare de 1.600 milioane EURO în regiune în anul 2009. ECE reprezentând 13% din activele totale ale Grupului, UniCredit este de asemenea un jucător bine diversificat în regiune.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



Creditele de nevoi personale cu cele mai mici dobanzi

CEC Bank a anuntat o promotie la creditele de nevoi personale, cu o dobanda de 7,9%, valabila pentru cei care-si incaseaza veniturile intr-un cont al bancii, cea mai mica dintre un numar de 13 astfel de imprumuturi acordate de 9 banci, conform topului realizat de detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul anului 2023

indicatorii agregati ai bancilor romanesti la finalul anului 2023, calculati pe baza informatiilor din raportarile prudentiale neauditate, trimise la Banca Nationala a Romaniei (BNR) de instituțiile de credit, persoane juridice romane și de sucursalele din Romania ale institutiilor detalii

La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme

Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opțiunea de actualizare a datelor 100% detalii

Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?

Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii

 



 

Ultimele Comentarii