Garanti BBVA isi avertizeaza clientii ca exista tentative de frauda initiate prin intermediul unor telefoane sau mesaje care par fi trimise de banca, dar in realitate sunt false.
Asta pentru ca e-mailurile, mesajele sau chiar numerele de telefon pot fi falsificate, pentru a parea ca sunt ale bancii, iar la telefon escrocii se recomanda ca fiind reprezentanti ai bancii (spoofing).
“Un fraudator (care folosește tehnici de caller ID spoofing pentru a afișa un număr de telefon aparent oficial, astfel încât apelul să pară că vine din partea Băncii sau din partea altei instituții oficiale) poate pretinde că este un reprezentant al Băncii sau al unei alte instituții oficiale și vă spune că trebuie să accesați urgent un credit pentru a vă proteja contul. Ulterior, vă ghidează să transferați banii într-un cont fals.
Nu cădeți în capcană, închideți apelul și contactați-ne imediat prin canalele oficiale”, mentioneaza Garanti BBVA.
“Un fraudator vă poate transmite SMS, e-mail sau vă poate contacta telefonic pentru a vă informa că „a fost aprobat creditul dumneavoastră”, chiar dacă nu ați solicitat unul.
Mesajul poate conține un link fals sau un număr de telefon unde vi se solicită să confirmați datele personale.
Odată ce furnizați aceste informații, fraudatorii le pot folosi pentru a vă accesa conturile bancare sau pentru a contracta credite în numele dumneavoastră”, avertizeaza Garanti BBVA.
In ultima perioada, inselaciunile si fraudele in mediul online au crescut semnificativ, fiind din ce in ce mai complexe si inovative, isi anunta clientii BCR: Astfel, te rugam sa acorzi... detalii
Garanti BBVA isi avertizeaza clientii ca exista tentative de frauda initiate prin intermediul unor telefoane sau mesaje care par fi trimise de banca, dar in realitate sunt false. Asta pentru... detalii
BCR isi avertizeaza clientii cu privire la inselaciunile privind solicitari de bani prin serviciile de mesagerie online: "Nu raspunde imediat solicitarilor persoanelor din agenda ta telefonica de a-i ajuta prin... detalii
Procedura de inregistrare si administrare a reclamatiilor de catre intesa Sanpaolo Bank precum si situatia litigiilor cu clientii. Cate reclamatii si cate litigii are banca si cum sunt gestionate acestea,... detalii