Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată pe Dorin Dobrişan, fost director al CEC Bank – sucursala Râmnicu Vâlcea, acuzat că în 2007 a trucat o licitaţie organizată de bancă prin care şi-a atribuit un imobil.rnrnComunicatul DNA:rnrnProcurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:rnrnDOBRIŞAN DORIN, director al CEC BANK – Sucursala Râmnicu Vâlcea (la data săvârşirii faptelor), în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:rn- efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale şirn- conflict de interese,rnrnCIOGESCU OVIDIU EUGEN, administrator al SC ELECTROVÂLCEA S.R.L. Râmnicu Vâlcea şi CIOGESCU MARIANA, soţia lui Ciogescu Ovidiu Eugen, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.rnrnÎn rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:rnÎn cursul lunii noiembrie 2007, inculpatul Dobrişan Dorin, în calitate de director al CEC BANK – Sucursala Rm. Vâlcea, în scopul de a dobândi pentru sine sediul vechi al instituţiei pe care o conducea, a organizat vânzarea prin licitaţie publică a acestui imobil şi s-a desemnat preşedinte al Comisiei de licitaţie.rnrnLa data de 28 noiembrie 2007, cu ocazia desfăşurării acestei licitaţii, imobilul a fost adjudecat în favoarea S.C. ELECTROVÂLCEA S.R.L., reprezentată de Ciogescu Ovidiu Eugen. Această licitaţie a fost trucată deoarece toate persoanele fizice şi juridice participante (S.C. ELECTROVÂLCEA S.R.L, Ciogescu Mariana, în nume personal şi o altă societate comercială) au licitat în mod formal, deoarece înţelegerea era ca beneficiarul final să fie Dobrişan Dorin.rnrnImobilul a fost vândut către S.C. ELECTROVÂLCEA S.R.L cu suma de 804.000 euro (2.883.546 lei), iar contractul de vânzare – cumpărare a fost semnat, din partea CEC BANK – Sucursala Rm. Vâlcea de către inculpatul Dobrişan Dorin.rnrnÎn realitate, Dobrişan Dorin a devenit proprietarul de fapt al acestui imobil şi a procedat la cumpărarea prin interpuşi (S.C. ELECTROVÂLCEA S.R.L) pentru că, având în vedere funcţia sa, se afla într-o situaţie de incompatibilitate, deoarece cumpărarea acestui imobil îi era interzisă prin normele interne ale băncii şi prin Legea 161/2003 privind incompatibilităţile. De asemenea, deşi în mod formal preţul a fost plătit de cumpărător, banii au provenit de la inculpatul Dobrişan Dorin care a asigurat întreaga sumă prin contractarea unor credite, în nume propriu, de la unitatea bancară pe care o conducea sau prin acordarea de credite în mod preferenţial inculpatului Ciogescu Ovidiu Eugen sau numitului Bododea Constantin. În plus, după achiziţionarea imobilului, inculpatul Dobrişan Dorin s-a comportat ca un adevărat proprietar, cu toate atribuţiile ce decurg din această calitate.rnrnDe altfel, pentru acordarea acestor credite, inculpaţii Dobrişan Dorin şi Ciogescu Ovidiu Eugen şi numitul Bododea Constantin au fost trimişi în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA în cursul lunii octombrie 2010 (detalii în comunicatul nr. 545/VIII/3 din data de 20 octombrie 2010).rnrnÎn vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra imobilului menţionat mai sus.rnrnFacem precizarea că Dobrişan Dorin a mai fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA pentru alte fapte reţinute în sarcina sa în calitate de director al CEC BANK Râmnicu Vâlcea (detalii în comunicatele nr. 197/VIII/3 din 28 martie 2012, 545/VIII/3 din 20 octombrie 2010). De asemenea, Ciogescu Ovidiu Eugen a mai fost trimis în judecată în calitate de administrator al SC ELECTROVÂLCEA S.R.L. (detalii în comunicatele nr. 233/VIII/3 din 12 aprilie 2011, 545/VIII/3 din 20 octombrie 2010 şi 9/VIII/3 din 12 ianuarie 2011).rnrnDosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Piteşti.rnrnPrecizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.rn
Cardurile OTP Bank nu functioneaza la aceasta ora, a anuntat banca intr-un mesaj pe Facebook: "Dragi clienți, momentan funcționarea cardurilor OTP Bank este afectată de o avarie tehnică. Echipele noastre... detalii
Banca Transilvania isi anunta clientii ca in curand vor putea folosi doar doua aplicatii: BT Pay pentru persoane fizice si BT Go pentru persoane juridice. In consecinta, dupa primirea notificarii... detalii
AcÈ›ionarii Băncii Transilvania au aprobat fuziunea BT cu OTP Bank România, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, care a avut loc astăzi, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga:Integrarea... detalii
PoÈ™ta Română, liderul naÈ›ional în servicii poÈ™tale, împreună cu CEC Bank È™i Visa, lider mondial în domeniul plăţilor digitale, îÈ™i unesc forÈ›ele pentru extinderea incluziunii financiare, creând infrastructura necesară utilizării... detalii