Studiu MasterCard privind platile cu cardul de Valentines Day

Autor:

Bancherul.ro
2017-02-14 08:44

Studiul anual “Mastercard Love Index”, care a analizat plățile cu cardul, pe o perioadă de 3 ani, dezvăluie cum cheltuielile realizate în perioada Zilei Îndrăgostiților au crescut cu 49%. Și în timp ce majoritatea cadourilor sunt cumpărate personal, dragostea se îndreaptă din ce în ce mai mult către zona digitală – cu o creștere cu 37% a numărului de tranzacții online.

Dacă încă nu v-ați hotărât asupra unui cadou pentru persoana iubită, nu sunteți singurii în această situație. Datele arată că majoritatea cumpărăturilor pentru Ziua Îndrăgostiților se întâmplă pe ultima sută de metri, chiar pe 13 februarie. În ultimii trei ani, aproximativ 47,4 milioane de tranzacții au fost realizate cu o zi înainte de Ziua Îndragostiților.

Ultimii ani au arătat că preferințele îndrăgostiților în această zi se îndreaptă către restaurante, cheltuielile în această direcție crescând cu 102% din 2014.

“Dacă modul în care spunem „Te iubesc” se poate să se fi schimbat în ultimii ani, să arăți persoanei iubite că îți pasă de ea în ziua de 14 februarie e mai în vogă ca oricând. Mastercard Love Index evidențiază tendințe globale și regionale în speranța de a oferi comercianților câteva informații cheie cu privire la modul în care clienții doresc să își petreacă cea mai romantică zi a anului”, a declarat Raluca Nicolaescu, Marketing Leader Mastercard Romania.

Studiul, care analizează comportamentul de achiziție în peste 200 de țări de pe glob, a identificat și alte tendințe ale cumpărătorilor.

Abordarea personală contează poate cel mai mult: În pofida tendinței de creștere a ponderii comerțului online, 95% din tranzacțiile din această perioadă se realizează personal. Consumatorii din America Latină au arătat cea mai mare schimbare spre mediul online, cu o creștere de 250% din 2014 până în 2016, urmați fiind de Orientul Mijlociu si Africa, unde există o creștere de 56%.

De Ziua Îndrăgostiților, consumatorii cheltuiesc mai mult pe servicii hoteliere – 35%, o creștere de 50% în ultimii trei ani. Europenii sunt lideri la cumpărăturile online comparativ cu alte regiuni ale lumii, 19% din cheltuielile lor de Ziua Îndrăgostiților fiind făcute pe site-urile de comerț electronic. Cea mai mare creștere a cheltuielilor este înregistrată de restaurante, în creștere cu 67% în această perioadă, în ultimii trei ani.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: TEHNOLOGII BANCARE

Nu functioneaza aplicatiile BRD

Aplicatiile BRD (YOU si MyBRD) nu functioneaza, din motive tehnice, a anuntat banca franceza."In acest moment aplicatia YOU BRD este indisponibila, insa echipele tehnice lucreaza cu prioritate la remedierea situatiei.Ne... detalii

Firmele pot semna online contractele de credit cu Banca Transilvania

Antreprenorii care lucrează cu Banca Transilvania pot semna online, prin BT eSign, contractele de credit și actele adiționale pentru împrumuturile fără garanții imobiliare.Este cea mai nouă soluție BT pentru banking... detalii

BCR lanseaza chatbot-ul ADA

- ADA este asistentul virtual BCR, disponibil 24/7, care oferă informații corecte, actualizate în timp real- ADA este un sistem inteligent evolutiv care a fost pregătit să răspundă la peste... detalii

Aplicatia Mobile Banking CEC Bank are probleme de functionare (actualizat)

Aplicatia Mobile Banking CEC Bank are probleme de functionare, in acest moment."Ne cerem scuze pentru disconfort. Momentan, serviciul CEC Bank Mobile Banking funcționează cu sincope. Lucrăm la remedierea problemelor. Puteți... detalii