Alte stiri din categoria: BANCI
Banca poate sa-mi ia bani din contul de economii fara acordul meu?
"Cum este posibil ca banca sa umble in contul meu de economii fara aprobarea mea? Azi am primit un mesaj (noroc ca am activat serviciul SMS Alert) ca o suma considerabila a fost luata din contul meu de economii ca sa acopere o suma restanta (care fusese dublata de o alta banca, deci si aici un detalii
BNR organizeaza concurs pentru ocuparea a 4 posturi de inspector
BNR CENTRALĂ organizează concurs pentru ocuparea a patru posturi de inspector, cu contract de muncă pe durată nedeterminată, la Direcţia Supraveghere, Serviciul inspecție Termen limită pentru înscriere: 23 septembrie 2015 Data publicării: 10 septembrie detalii
Cate credite acorda bancile populatiei, incat au speriat BNR-ul
Creditele de consum au crescut in primele 7 luni din acest an cu 37% iar cele pentru locuinte cu 60%, fata de aceeasi perioada a anului precedent, determinand reprezentantii BNR sa avertizeze cu privire la pericolul unei noi euforii a creditarii cum am trait inaintea crizei si care s-a dovedit detalii
ANPC primeste si cate 100 de reclamatii pe zi la adresa bancilor
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) primește și câte 100 de reclamații pe zi din partea consumatorilor împotriva băncilor, a declarat, luni, președintele instituției, Marius Dunca, potrivit căruia băncile ar trebui să vină cu soluții concrete detalii
- Aplicarea Legii insolventei persoanelor fizice ar putea avea un impact bugetar de 1,2 miliarde lei
- BNR: Anularea unor clauze din contractele de credit, cu efect retroactiv, ar fi devastatoare pentru banci
- BNR vrea sa restrictioneze iar creditarea populatiei, pentru ca a inceput sa creasca prea mult
- Mario Draghi, BCE: Grecia trebuie sa-si reformeze sistemul de pensii
- EBA publishes results of the Basel III monitoring exercise as of of 31 December 2014
- BNR emite o moneda de argint dedicata implinirii a 25 de ani de la infiintarea SMURD
- Se poate ca BRD sa imi stearga situatia la Biroul de credit, sa nu mai apar ca rau platnic?
- Comisia Nationala de Prognoza (CNP) estimeaza o crestere a PIB-ului de 3,4% in 2015
- Opinia BCE privind conversia creditelor in CHF din Croatia la cursul din data acordarii: incalca Directiva 17 privind neaplicarea retroactiva si provoaca bancilor pierderi de 1,1 miliarde euro
- Parlamentul din Croatia a adoptat legea de conversie a creditelor din CHF in euro si moneda locala (kuna), la cursul din data acordarii
- Opinion of Central European Bank on the conversion of Swiss franc loans in Croatia
- De ce nu crediteaza bancile agricultura: nu inteleg domeniul, de aceea ar fi nevoie de o banca specializata
- Inovatii pe piata creditarii: clientii primesc banii pe loc, doar cu buletinul, iar in termen de 30 de zile pot sa-i aduca inapoi, fara costuri sau explicatii
- Federal Reserve issues FOMC statement
- Tinta de aderare la zona euro in 2019 este nefezabila, spune Bogdan Olteanu, viceguvernatorul BNR
- Discurs Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR: 2019 a devenit o tinta nefezabila pentru aderarea la euro
- Actualul acord cu FMI va expira pur si simplu, nefiind validat de finantatorii externi, din cauza Codului Fiscal
- Erste Group extends Andreas Treichl’s CEO mandate to 2020
- Fed-ul american nu a majorat dobanda, din cauza riscurilor externe
- Banca Mondiala ar putea deschide un birou la Bucuresti
- Mandatul lui Andreas Treichl la conducerea Erste Bank a fost prelungit pana in 2020
- Topul celor mai mari salarii din banci
- Banca Centrala Europeana ar putea extinde si prelungi programul de relaxare cantitativa (QE)
- BCR va vinde pe bucati pachetul urias de credite neperformante, in valoare de 2,7 miliarde de euro
- Credit Europe Bank a avut pierderi de 3,1 milioane euro in primul semestru din acest an
- Jumatate dintre romanii cu credite ipotecare spun ca platesc dobanzi fixe, cand de fapt aproape toate sunt variabile
- Privatizarea Postei Romane a esuat, dupa ce operatorul postal belgian bpost nu a inaintat o oferta angajanta
- Topul bancilor din Europa de Est: BCR coboara pe locul 15, iar BT urca patru locuri, pe 32
- House prices in the euro area are finally on the rise again (ECB article)
- The Bucharest Stock Exchange (BVB) will implement a new trading program
- Time to review sovereign investment funds, say PwC economists
- Banca Centrala Europeana (BCE) a redus finantarea de urgenta (ELA) destinata bancilor grecesti
- Activele fondurilor suverane de investitii s-au dublat in ultimii 6 ani
- Ce legi dau dreptul firmelor de recuperare creante sa ne hartuiasca si sa ne ameninte aproape zilnic pentru datoriile la banci?
- Deutsche Bank isi inchide operatiunile din Rusia
- Creditele in franci elvetieni din Polonia ar putea fi covertite in zloti la cursul din data acordarii, provocand bancilor pierderi de aproape 6 miliarde de dolari
- Dupa Raiffeisen si Intesa, BCR lanseaza si ea un credit de tip nou: de nevoi imobiliare
- Romanian balance of payments and external debt - July 2015 (central bank statement)
- Balanta de plati si datoria externa - iulie 2015
- Raifffeisen Czech subsidiary to acquire Citibank’s Czech retail business
- Joint Committee Report on Risks and Vulnerabilities in the EU financial system
- Firma de recuperare creante Top Factoring a cesionat dosarul meu de credit de la Raiffeisen. Ce mai pot face acum?
- Oferta Bancpost de conversie a creditelor din franci in lei este ca o momeala: o vor musca clientii sau vor astepta deciziile politicienilor si ale judecatorilor?
- De cine si de ce le e frica bancilor
- Fitch se gandeste sa majoreze ratingurile Ungariei, Poloniei, Slovaciei si Sloveniei, nu si al Romaniei
- European Banking Supervision: Levelling the playing field - speech by Danièle Nouy, Chair of the Supervisory Board of the Single Supervisory Mechanism
- Macanismul Unic de Supraveghere analizeaza de cati bani mai au nevoie bancile grecesti pentru recapitalizare
- Interview with Benoît Cœuré, Member of the Executive Board of the ECB
- BNR organizeaza concurs pentru ocuparea a doua posturi de inspector
- Noul Cod Fiscal a fost publicat in Monitorul Oficial
- Nordea selects partners for new Core Banking Platform
- EBA updates on remuneration practices and high earners data for 2013 across the EU
- Doi bancheri din Romania castiga peste 1 milion de euro pe an, adica peste 80.000 de euro lunar; ce salarii medii au sefii de banci
- BCR a renuntat sa mai vanda un pachet urias de credite neperformante, estimat la 2,7 miliarde de euro
- Seful BCR, Tomas Spurny: Legea 193 privind clauzele abuzive este nedreapta si gresita, iar bancile se vor confrunta cu pierderi majore din cauza ei, neputand face absolut nimic
- Cum as putea afla daca mi s-au pus alocatiile pentru copil in cont, aflandu-ma in Italia?
- Dana Demetrian, BCR, explica oferta de impacare cu clientii: renuntam la potentiale pretentii fata de clienti si reducem dobanda, iar clientii renunta la pretentiile legate de derularea contractului pana in acest moment
- Bancile grecesti vor fi recapitalizate dupa alegeri
- Cei care-si cer falimentul personal nu vor mai avea acces la banii din conturi
- Acum, ca bancile redevin profitabile, vor scadea comisioanele majorate la carduri si conturi?
- ANPC a publicat normele metodologice de aplicare a legii insolventei persoanelor fizice, care intra in vigoare in 26 decembrie 2015
- Inca o banca a plecat din Romania (si-au ramas doar 38) iar pana la finalul anului vor mai disparea trei; am putea ramane cu doar 30 de banci, fata de 46 cate erau inainte de criza
- JC Flowers concluded an agreement for the acquisition of Banca Carpatica shares
- Ilie Carabulea a vandut fondului american de investitii JC Flowers 25% din cele 57% de actiuni detinute la Banca Carpatica
- BCE a stabilit cerintele de capital pentru marile banci din zona euro
- Centrala Riscului de Credit de la BNR: restantele la credite sunt in scadere
- JC Flowers grabeste cu o luna preluarea actiunilor Bancii Carpatica, printr-un plasament privat la Bursa
- Numarul restantierilor la banci creste iar la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, in ciuda vanzarilor de neperformante recuperatorilor de credite
- BCR mi-a luat toti banii din salariu pentru o poprire aferenta unei datorii la Vodafone. Ce pot sa fac?
- BCR isi dezvaluie latura umana: scade cu 20% ratele clientilor cu credite vechi
- Sorin Oprescu, primarul Bucurestiului, arestat pentru luare de mita
- Posta Romana se asociaza cu Nextebank, una dintre cele mai mici banci romanesti, care produce pierderi
- BCR elimina comisionul de retragere a banilor de pe carduri la ATM-uri, dar majoreaza comisionul de incasare numerar la ghisee
- Consumul nu creeaza locuri de munca, peste 20 de ani pensia va fi cu 40% mai mica, actiunile bursiere sunt supraevaluate (avertismente de la economistul BCR, Radu Craciun)
- Constructiile de locuinte, in crestere cu 11% in prima jumatate a anului 2015
- Romania vrea sa incheie un nou acord cu FMI si Comisia Europeana, dar inca nu l-a finalizat pe cel din prezent
- Fondul american de investitii JC Flowers a aprobat preluarea actiunilor lui Carabulea la Carpatica si a intrat in camera de date pentru achizitia Piraeus Bank
- Mario Draghi, President of the ECB: Introductory statement to the press conference
- Mario Draghi, seful BCE, a fost foarte “dovish”
- Ioana Petrescu, propusa pentru a-i lua locul lui Mihai Tanasescu la Banca Europeana de Investitii (BEI)
- Bancile din Croatia si Polonia contesta masurile autoritatilor de conversie a creditelor in franci elvetieni
- Ce efecte va avea in 2016 noul Cod Fiscal, in opinia ministrului Finantelor
- Polonia a emis eurobonduri de 1 miliard de euro pe 10 ani, cu dobanda de 1,592%
- Understanding Inflation Dynamics and Monetary Policy
- Cât durează un transfer interbancar din Anglia către Banca Transilvania?
- Bancile se asteapta ca preturile locuintelor sa scada in continuare, dar intr-un ritm moderat
- Cati presedinti de banci, romani neaosi si straini naturalizati, avem
- Christine Lagarde, sefa FMI: Economia mondiala se confrunta simultan cu mai multe probleme
- Piata de factoring a crescut cu 38% in S1 2015, dar nu are la baza o dezvoltare economica sustenabila, avertizeaza specialistii
- Banca Transilvania mi-a aprobat initial creditul Prima Casa, am dat si avans, dar dupa 3 luni mi-a spus ca am probleme cu o restanta. Ce pot sa fac?
- National Bank of Romania foreign exchange reserves at EUR 29,341 million in July 2015
- BNR: Rezervele internationale – august 2015
- Tomas Spurny a plecat de la BCR la GE Money Bank in Cehia, o banca scoasa la vanzare; Erste Bank si-a exprimat interesul pentru preluarea altei banci cehe, Citi
- Sindicatul FNGCIMM dezvaluie ca garantiile pentru IMM-uri s-au prabusit din cauza sefei institutiei, Silvia Ciornei, care se razboieste cu angajatii in loc sa aplice legea privind guvernanta corporatista
- Codul fiscal reexaminat, adoptat de Senat
- Romanian non-banking consumer loans up 10% in first half of 2015
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Inflația anuală a crescut marginal
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
plati online
ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii