Soc pe piata valutara: cursul oficial BNR: 1Euro=3,8720 lei

Autor:

Bancherul.ro
2008-10-03 13:19

Banca Naţională a României a anunţat cursul valutar de referinţă. Moneda europeană este cotată în creştere, la 3,8720 lei, iar dolarul american, tot în creştere, la 2,7912 lei. Acesta este cel mai scăzut nivel al leului în raport cu moneda europeană din ultimii trei ani şi jumătate.rnrnPanica de pe pieţele internaţionale a depreciat în lanţ valutele ţărilor emergente, leul resimţind vineri dimineaţă o pierdere de 1,5% în mai puţin de două ore de tranzacţionare, de la 3,8240 la 3,88 lei/euro.rnrnÎn jurul orei 10:45, leul şi-a revenit uşor, iar la 11:05, băncile cumpărau un euro cu 3,8610 lei şi îl vindeau cu 3,8660 lei.rnrn”Toată regiunea s-a depreciat puternic din cauza problemelor structurale sistemice din afară. Aceasta este problema principală care afectează şi leul. Problemele legate de adâncirea deficitului bugetar al României ca urmare a majorărilor salariale şi a pensiilor sunt mai mult în plan secund, dar vin ca bomboana pe colivă”, a declarat dealerul Băncii Comerciale Române (BCR) Narcis Noaghea, pentru NewsIn.rnrnEl a adăugat că nivelul actual de cotaţie a leului faţă de euro pe piaţa interbancară nu a mai fost atins de circa trei ani şi jumătate. “Leul continuă să se deprecieze într-un ritm mai alert decât celelalte monede din regiune”, a mai spus Noaghea.rnrnPiaţa nu exclude o intervenţie a Băncii Naţionale a României (BNR) pe piaţa valutară pentru stabilizarea cursului dacă deprecierea leului va continua.rnrnMoneda poloneză s-a depreciat de la 3,4173 la 3,4562 zloţi/euro, după care s-a apreciat uşor la 3,4350 zloţi/euro, iar forintul a pierdut teren vineri dimineaţă de la 244,53 la 246,88 forinţi/euro, iar ulterior şi-a revenit uşor la 246,10 forinţi/euro.rnrnInvestitorii sunt îngrijoraţi că planul de salvare a sistemului financiar american, votat miercuri seară de Senatul SUA, ar putea fi respins vineri pentru a doua oară de Camera Reprezentanţilor, motiv pentru care bursele din Statele Unite au încheiat ultima şedinţă cu scăderi puternice, iar investiţiile în active cu grad ridicat de risc, precum cele din ţările emergente, au fost limitate.rnrnPe pieţele internaţionale, dolarul s-a depreciat de la 1,3775 la 1,3902 dolari/euro, după care a recuperat o parte din teren până la 1,3819 dolari/euro, iar la 11:05, ora României, euro era cotat la 1,3859 dolari.rnrnDobânzile interbancare la depozitele pentru o zi de tip overnight se menţin la niveluri ridicate de 14-15% pe an, peste nivelul dobânzii de politică monetară, de 10,25% pe an, pe seama problemelor de lichiditate din piaţa interbancară. rnrnNivelul actual al dobânzilor interbancare la depozitele overnight depăşeşte rata dobânzii de 14,25% pe an pe care BNR o percepe la acordarea facilităţii de credit băncilor cu probleme de lichiditate, aşa că piaţa anticipează o intervenţie a băncii centrale pe piaţa interbancară.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii

Site-ul pentru fraude Brua.ro este activ de luni de zile, fara ca ASF sau DNSC sa faca ceva

- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii