Sistemul bancar romanesc este deosebit de bine pregatit pentru orice fel de socuri

Autor:

Bancherul.ro
2024-11-28 06:48

• Avem avantajul ultimului sosit: sistemul de plăți introdus în România acum 24 de ani este printre cele mai performante din lume

• În ultimii 35 de ani sistemul bancar românesc s-a reinventat

• În perioada crizei financiare, din România nu au plecat bănci pentru că ar fi avut ele probleme aici, ci pentru că băncile mamă aveau probleme

• Sunt foarte puÈ›ine domenii în care există un standard profesional atât de ridicat, ca al celor care lucrează în domeniul bancar

• Consumatorii primesc zeci de pagini de documente pentru un credit mărunt, pe care nici nu au timp să le citească

• Băncile trebuie să păstreze siguranÈ›a consumatorului È™i a băncii, dar să simplifice procedurile, instrucÈ›iunile pentru creditare È™i toată comunicarea cu consumatorul

• În România plățile electronice È™i utilizarea cardurilor au prins foarte bine la consumatori

• Plățile prin QR code-ul se vor extinde tot mai mult în È›ara noastră. Față de card, avantajul este că banii intră în câteva secunde în cont

• Cu ajutorul conciliatorilor CSALB tensiunile dintre consumatori È™i bănci s-au estompat

• În zonele urbane din marile oraÈ™e incluziunea financiară depășeÈ™te 80%

• SoluÈ›ionare amiabilă are È™i un efect educativ: cu ajutorul conciliatorilor oamenii înÈ›eleg propria lor situaÈ›ie financiară mai bine decât în faÈ›a instanÈ›ei

• BNR nu a avut nicio restanță în supravegerea bancară. Când o bancă s-a aflat în dificultate, nu a fost lăsată să ajungă până la faliment

• Sistemul bancar românesc este deosebit de bine pregătit pentru orice fel de È™ocuri

PODCAST

Daria Niculcea, director executiv Juridice.ro:

Ne aflăm într-o perioadă în care avem acces la atât de multe resurse, educaÈ›ie È™i oportunități, încât putem spune că trăim vremuri foarte bune. Cum percepeÈ›i această perioadă?

VIDEO

Radu Ghețea, președinte Libra Inteet Bank, președinte de onoare ARB:

Au fost È™i vremuri când optimismul era mai sigur. Adică nu aveam războaiele atât de aproape de noi. Iată că vorbim la plural despre războaie!

Dacă este să vorbim despre sistemul bancar, trăim o perioadă foarte bună, aÈ™a este. Sistemul bancar românesc oferă produse È™i servicii la un nivel care depășeÈ™te de multe ori sistemele bancare din țări cu tradiÈ›ie în acest domeniu.

AÈ›i remarcat cât de uÈ™or puteÈ›i opera cardurile emise în România în toată lumea, fără probleme. Există o teorie care spune de avantajul ultimului sosit. Noi am fost printre ultimele țări din Europa care au introdus metodele modee de plată, servicii È™i produse bancare noi. Dar, când le-am introdus, am beneficiat de ultima tehnologie disponibilă.

De exemplu, FranÈ›a È™i Germania au introdus sistemele de plăți acum aproximativ 70 de ani. În România l-am introdus acum 24 de ani, iar la acel moment aÈ™ putea spune că noi aveam cel mai bun sistem de plăți din lume, nu doar din Europa. Era cea mai securizată È™i întrunea cele mai multe standarde.

Un alt exemplu este America, unde sistemul a rămas tributar cecurilor în relaÈ›ia cu persoanele fizice. Acele hârtii prin care cineva împuteiceÈ™te banca să facă o plată în contul altcuiva. Acum 10-12 ani am discutat în AsociaÈ›ia Română a Băncilor dacă să continuăm È™i noi cu cecurile sau să rămânem doar cu plățile electronice.

VIDEO

În ultimii 35 de ani, pot spune că sistemul bancar românesc s-a reinventat. În comunism sistemul bancar era format din 4 bănci de stat care finanÈ›au comerÈ›ul exterior, agricultura, industria È™i marile proiecte precum Canalul Dunăre-Marea Neagră, metroul. Creditele se dădeau pe baza planului, iar la final datoriile erau compensate, adică È™terse. Plecând de la acea realitate, România a ajuns să aibă printre cele mai sigure È™i performante sisteme bancare.

Valeriu Stoica, conciliator onorific CSALB, profesor și avocat:

DeÈ™i nu trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, când discutăm despre modul în care lumea în care trăim ne dă satisfacÈ›ie, trebuie să ne gândim, în primul rând, la ce ne dorim noi. Dacă ne evaluăm corect dorinÈ›ele, vom È™ti dacă există È™i spaÈ›iul necesar pentru a le împlini. Când ne referim la sistemul bancar, să ne amintim că în urmă cu 30 de ani nu găseai produse bancare în România care să fie cât de cât accesibile. În ultimul deceniu, gama de produse bancare pentru toate categoriile de consumatori este acoperitoare, în măsura în care, repet, fiecare îÈ™i calibrează corect dorinÈ›ele.

Este foarte interesant de remarcat că în perioada crizei financiare, din România nu au plecat bănci pentru că ar fi avut ele probleme aici, ci pentru că băncile mamă aveau probleme.

VIDEO

În ultimii ani, băncile din România s-au adaptat în ceea ce priveÈ™te procedurile intee È™i calitatea oamenilor care lucrează în fiecare bancă. Dacă ne referim la categoria de profesioniÈ™ti din România vedem că sunt foarte puÈ›ine domenii în care există un standard profesional atât de ridicat, ca al celor care lucrează în domeniul bancar.

Cu toate acestea, mai rămân lucruri pe care băncile trebuie să le îndrepte. Spre exemplu, băncile ar trebui să filtreze mult mai bine ce ajunge la consumator dintre reglementările activității bancare. Dacă instituÈ›iile financiare au specialiÈ™ti care pot înÈ›elege aceste reglementări, oamenii simpli nu pot face asta È™i nici nu este în sarcina lor.

Astfel, consumatorii primesc zeci de pagini de documente pentru un credit mărunt pe care nici nu au timp să le citească. Instituțiile de credit trebuie să găsească modalități prin care să păstreze siguranța consumatorului și a băncii, dar să simplifice procedurile, instrucțiunile pentru creditare și toată comunicarea cu consumatorul.

Riscul este ca oamenii să nu-È™i mai citească contractele. Este ca atunci când primeÈ™ti un echipament de uz caznic È™i o carte întreagă cu instrucÈ›iuni, la care nu te uiÈ›i niciodată.

VIDEO

Daria Niculcea:

Fac parte din generaÈ›ia care s-a obiÈ™nuit ca totul să fie la un click distanță, ca banii să intre imediat în cont, de exemplu. Cum au reuÈ™it băncile să schimbe percepÈ›ia negativă care a existat în societatea românească față de sistemul bancar?

Radu Ghețea:

S-au făcut multe eforturi în direcÈ›ia aceasta, iar tehnologia ne-a ajutat foarte mult. În România plățile electronice È™i utilizarea cardurilor au prins foarte bine la consumatori. Surpriza va apărea în perioada imediat următoare, când sistemul de plăți va integra QR code-ul. Acest sistem se va extinde tot mai mult în È›ara noastră.

Față de card, avantajul este nu doar că plata se face instant de pe telefonul mobil, ci că banii intră în câteva secunde în contul vânzătorului. Procesarea plății cu cardul poate dura acum È™i câteva zile, mai ales dacă plata este făcută în zilele de weekend. Partea bună este că oamenii s-au obiÈ™nuit cu tehnologia, cu plățile prin telefonul mobil.

VIDEO

Au contat atât efortul băncilor de a face educaÈ›ie financiară, cât È™i eficienÈ›a CSALB. Cu ajutorul conciliatorilor, tensiunile dintre consumatori È™i bănci s-au estompat. Rezultatele sunt vizibile: dacă acum doi ani vorbeam de cifre în care incluziunea financiară era sub 50%, acum avem medii, precum în zonele urbane din marile oraÈ™e, în care incluziunea financiară depășeÈ™te 80%.

Am 52 de ani petrecuÈ›i în sistemul bancar, iar concilierea cu banca făcută prin intermediul CSALB este o etapa foarte importantă. Oamenii au venit în faÈ›a conciliatorului, li s-a dat dreptate, iar banca a înÈ›eles când a greÈ™it.

Istoria CSALB a început înainte de 2006-2007, deci înainte de criza pe care am parcurs-o cu toÈ›ii. Banca Mondială a acordat un grant AsociaÈ›iei Române a Băncilor pentru a crea mediatorul bancar. Lucrurile nu s-au putut finaliza din cauza crizei, iar în 2015 am reuÈ™it să înființăm CSALB, entitate care È™i-a dovedit eficienÈ›a.

Valeriu Stoica:

După criza financiară È™i în perioada înființării CSALB tensiunea dintre consumatori È™i bănci era foarte mare. Nu toate cauzele erau reale, mai ales că erau persoane care au încercat să stimuleze această tensiune. Unii din motive politice, alÈ›ii din considerente care nu È›in de sistemul bancar.

Acest Centru de soluÈ›ionare alteativă a litigiilor bancare are marele merit că a degrevat instanÈ›ele de judecață È™i a restabilit înÈ›elegerea între consumatori È™i banci. DeÈ™i nu putem vorbi de un război între consumatori È™i banci, orice proces este ca un mic război, chiar dacă se poartă cu mijloacele legii.

Prin soluÈ›ionare amiabilă există È™i efectul educativ. Cu ajutorul conciliatorilor, oamenii înÈ›eleg propria lor situaÈ›ie financiară mai bine decât în faÈ›a instanÈ›ei. Comunicarea se face direct, iar consumatorii au acces gratuit la adevăraÈ›i specialiÈ™ti.

Mai trebuie spus că există È™i o directivă europeană care îndeamnă fiecare È›ară să instituie asemenea structuri de soluÈ›ionare alteativa litigiilor, nu doar în domeniul bancar, ci È™i în alte domenii. Din fericire, sistemul bancar a fost foarte receptiv.

Impactul sistemului bancar în economie, în general, este decisiv în România. Economia se finanÈ›ează cel mai mult prin bănci, nu prin bursă. Asta arată că sistemul bancar s-a dezvoltat mai repede, a avut modalități de comunicare mai bune È™i a reuÈ™it să creeze încredere. Deocamdată sistemul pieÈ›ei de valori mobiliare pare mai complicat È™i mai greu de digerat.

Daria Niculcea:

În ultimii 16 ani, de când m-am mutat cu familia în România, nu am auzit de niciun faliment în sistemul bancar, deÈ™i înainte au fost probleme în acest sens. Ce a ferit băncile de falimente în perioada recentă?

VIDEO

Valeriu Stoica:

Trebuie să dăm Cezarului ce este al Cezarului: Banca NaÈ›ională a României nu a avut nicio restanță în ceea ce priveÈ™te supravegerea bancară. Când au existat semne că o bancă este în dificultate, acea bancă nu a fost lăsată să ajungă până la faliment. S-au găsit metode pentru a redresa banca respectivă sau a fost găsit un investitor care să preia banca aflată în dificultate.

În domeniul bancar, chiar falimentul unei bănci mici creează, din punct de vedere psihologic, o neîncredere foarte mare. Noi am avut o problemă uriașă în perioada 1997-1998 cu Bancorex, care era realmente falimentară, dar s-a evitat panica indusă de un faliment, prin preluarea băncii de către BCR.

VIDEO

Radu Ghețea:

Sistemul bancar românesc este deosebit de bine pregătit pentru orice fel de È™ocuri. Când se întâmplă ceva în afara țării sau în È›ară, noi avem mai multe scenarii, dintre care unul este foarte pesimist. AÈ™a s-a întâmplat în pandemie sau când Rusia a atacat Ucraina. Această pregătire vine È™i din reglementarea foarte strictă a acestui domeniu, la nivel european.

În regulamentele europene din domeniul bancar, practic fiecare frază înseamnă că trebuie să faci ceva. Noi, care lucrăm în sistemul bancar, nu suntem foarte entuziaÈ™ti de toate cerinÈ›ele care vin de obicei de la Frankfurt sau de la Londra, unde sunt autoritatea de supraveghere È™i autoritatea bancară. Dar, pe de altă parte, eu n-am văzut pe nimeni care să aducă argumente solide în a spune că nu trebuie să implementăm aceste regulamente foarte stricte. Singurele argumente pe care le aducem sunt în direcÈ›ia de a prelungi perioada de implementare.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: CSALB

Sistemul bancar romanesc este deosebit de bine pregatit pentru orice fel de socuri

• Avem avantajul ultimului sosit: sistemul de plăți introdus în România acum 24 de ani este printre cele mai performante din lume• În ultimii 35 de ani sistemul bancar românesc... detalii

La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta

"Acolo unde un consumator nu ar avea câștig de cauză în instanță, pentru că, de exemplu, contractul este corect făcut prin raportare la legislația care este acum în vigoare cu... detalii

Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%

- Conciliatorii CSALB explică cele mai importante cazuri de anul acestaÎn primele șase luni din 2023 băncile au acceptat spre negociere 420 cereri trimise de consumatorii de servicii financiare către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui comunicat al institutiei, in care se adauga:Apetitul de negociere al băncilor este cu 27% mai mare față de perioada similară din 2022, iar numărul negocierilor încheiate cu succes a crescut cu 30%.Astfel, până în acest moment, în 340 de cazuri consumatorii au parcurs întregul proces de conciliere (depunere cerere, negociere, hotărâre finală – soluție acceptată de ambele părți), cu o treime mai mulți decât în perioada similară din 2022. Alți 290 de consumatori au ajuns la o înțelegere amiabilă direct cu băncile/IFN-urile, după ce au apelat la CSALB. Față de anul trecut, creșterea acestor... detalii

Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare

Dobanda fixa la credite este apreciata ca fiind mai convenabila decat cea variabila, chiar daca erste mai mare, conform unui sondaj de opinie realizat de comparatorul bancar Finzoom.ro, la solicitarea... detalii