“Noul regulament al BNR nu va avea o influenta semnificativa asupra diminuarii creditelor ipotecare si acestea isi vor pastra dinamia de crestere de peste 10%. In ceea ce priveste dobanzile, trendul este de intalnire a celor in lei cu cele in valuta in perioada urmatoare. Ca urmare a reglementarilor BNR, creditarea in lei va fi favorizata si va avea o dinamica mai mare decat in ultimii ani ”, a declarat Sergiu Oprescu, citat de Antena 3, in cadrul seminarului EU-COFILE, organizat de BNR, Alpha Bank si Asociatia Romana a Bancilor la Sinaia in perioada 7-10 decembrie.rn rn”Din stocul locativ de 8,1 milioane de locuinte, aproximativ 5% au fost finantate prin credite ipotecare. Nu e asa de mult, nu avem de ce sa ne speriem”, spune Oprescu.rn rnCirca trei sferturi din totalul creditelor ipotecare au fost contractate de persoane cu varsta intre 20-39 de ani, ceea ce in opinia presedintelui Alpha Bank, este un lucru pozitiv, in conditiile in care arata ca au cumparat cei care sunt la prima locuinta, nu ca in alte tari, unde cumparau cei la a 2-a sau la a 3-a locuinta.rn rnCreditele ipotecare raportat la PIB reprezentau doar 5,6% la sfarsitul anului trecut, cel mai redus nivel din UE. In Ungaria, procentul depaseste 25%, in timp ce in Polonia este de 19,1%, iar in Cehia de 12,8%.rn rn“Cu credite ipotecare de doar 7,4 miliarde de euro, eu daca as fi un investitor strain nu m-as speria de piata imobiliara din Romania, pentru ca exista potential”, spune Sergiu Oprescu.rn rnEl estimeaza de altfel ca in urmatorii 3-5 ani Romania s-ar putea confrunta din nou cu un decalaj intre cererea de locuinte si oferta (mai mica). Fata de decembrie 2008, inainte de lansarea programului guvernamental Prima Casa, cand creditele ipotecare aveau o valoare de 5,2 miliarde de euro, ultimii trei ani au adus o crestere de aproape 50%. Programul Prima Casa a generat practic 1,8-1,9 miliarde de euro din diferenta totala de 2,2 miliarde de euro fata de sfarsitul lui 2008, potrivit sefului Alpha Bank. De la inceputul acestui an, creditarea ipotecara a crescut cu 13%.
Nu există comentarii pentru această știre.
Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii
Sistemul bancar din România este printre cele mai modee și performante din întreaga lume, spune Radu Ghețea în cadrul podcasturilor găzduite de Centrul de Soluționare Alteativă a Litigiilor în domeniul... detalii
• Confuzia dintre dorințe și nevoi duce la imposibilitatea corelării veniturilor cu cheltuielile• Mulți oameni sunt deconectați de la propria situație financiară. Unii nu știu care sunt veniturile familiei. Alții... detalii
Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea... detalii