RBS Bank (Romania) S.A. anunţă că Henk Paardekooper (foto) va prelua funcţia de Preşedinte al băncii după obţinerea avizării din partea Băncii Naţionale a României.rnrnJohan Gabriels, actualul Preşedinte, conduce operaţiunile băncii în România din 2009. În timpul mandatului său, banca şi-a menţinut şi şi-a consolidat reputaţia de lider în ceea ce priveşte inovaţia de produs şi calitatea înaltă a serviciilor oferite clienţilor, arata banca intr-un comunicat. rnrnPortofoliul de clienţi al RBS România este considerat a fi unul dintre cele mai bune şi sănătoase de pe piaţă. Mai mult decât atât, banca a reuşit să-şi menţină nivelul profitului net pe 2009 şi 2010, ceea ce a determinat clasarea acesteia în topul celor mai profitabile bănci din România.rnrnHenk Paardekooper este un bancher specializat în zona pieţelor emergente, cu o vastă experienţă de peste 20 de ani. Anterior, Henk a fost Directorul de active corporative şi instituţionale din cadrul Diviziei Non-Core a RBS din Londra, unde a condus operaţiunile RBS din diverse ţări. rnrnÎntre 2004 şi 2010, Henk a fost Preşedinte RBS Rusia, unde a integrat cu succes ABN AMRO în RBS şi a condus sucursala rusă prin criza financiară. În plus, în 2007, a preluat şi conducerea operaţiunilor din Kazakstan şi Uzbekistan. Înainte de 2004, Henk a condus echipa de consultanţă în corporate finance a băncii ABN AMRO, în Olanda.
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii