Saxo Bank: Euro ar putea ajunge la 4,40 lei

Autor:

Bancherul.ro
2011-01-11 17:16

Saxo Bank, banca daneză specializată în investiţii şi tranzacţionări online, a lansat raportul său anual (VEZI documentul atasat) cu privire la economia globală, „Outlook 2011”. rnrnAşa cum se arată în raport, specialiştii băncii sunt de părere că 2011 va fi un an promiţător în ceea ce priveşte redresarea. Trendurile pozitive din cea de-a doua jumătate a lui 2010 vor continua şi la începutul acestui an. În mod special, prima jumătate a anului este foarte probabil să aducă mai multe surprize în parte superioară pentru câştigurile companiilor. Oricum, reversul medaliei este că surprizele acţiunilor vor fi, după toate probabilităţile, mai puţine şi mai rare în cea de-a doua jumătate a lui 2011, pe măsură ce companiile se vor strădui să-şi păstreze marjele într-un mediu în care cererea finală şi creşterea veniturilor sunt continuă să fie leneşe, iar costurile de intrare sar şi mai sus. rnrnPotrivit raportului Saxo Bank, creşterea generală a economiei SUA va accelera şi va încheia anul cu o rată de 2,7%. Pe de altă parte, este foarte probabil ca economia chineză să îşi reducă ritmul şi să realizeze o creştere de la un an la altul de 8%, ratând previziunile mult mai generoase de 10%. Specialiştii băncii îşi exprimă îngrijorarea că Spania ar putea fi următorul „animal de sacrificiu”, în cazul în care datoria portugheză va fi ţinta atacurilor. Nu în ultimul rând, 2011 va fi un an de stagnare pentru Marea Britanie, deşi economia îşi va reveni pe termen lung, dar, probabil nu înainte de 2012. rnrn„Economiile mari îşi vor încetini creşterea”, crede Christian Blaabjerg. “Zona sud-est europeană va rămâne şi ea în urmă, ceea ce presupune că şi România va face la fel. China rămâne un stat controlat care, cel puţin aşa putem presupune, ştie ce face. Cu toate acestea, inflaţia în creştere este un motiv de îngrijorare, ca şi riscurile legate de speculaţiile valutare. Euro ar putea ajunge la valoarea de 4,40 lei pentru că asistăm la deprecierea monedei europene, iar România exportă 70% în U.E. În ceea ce priveşte PIB-ul, ne aşteptăm la o creştere de 1,3%. Vor creşte, de asemenea, vânzările retail şi valoarea indicelui de încredere a consumatorilor. Vor scădea importurile, iar exporturile vor creşte”, subliniază Christian Blaabjerg, Chief Equity Strategist, Saxo Bank.rnrnAnaliştii Saxo Bank se aşteaptă ca volatilitatea să nu meargă altundeva decât în sus, mai ales dacă ţinem cont de dinamica tensionată a tabloului global al macroeconomiei. rnrnCo-fondatorul Orpheus Capitals, a subliniat, de asemenea, că volatilitatea va creşte în prima jumătate a lui 2011. Mukul Pal a vorbit despre ciclicitatea performanţei acţiunilor, despre natura repetitivă a acesteia: cei mai buni performeri au tendinţa de a sub-performa, iar cele mai slabe acţiuni au tendinţa de a supra-performa. În următoarea perioadă, potrivit lui Pal, acţiunile din domeniu energetic vor supra-performa, iar metalele vor scădea. El a mai menţionat că va urma o piaţă bull pe mărfuri şi pieţele de capital începând cu al doilea trimestru al acestui an. rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Nexent Bank, noul nume al Credit Europe Bank, nu va deveni o bancă digitală

Credit Europe Bank, recent transformată dintr-o bancă românească într-una străină, înregistrată în Olanda, deținută de FibaGroup a magnatului turc Hüsnü Özyeğin, a anunțat că la jumătatea anului își va schimba... detalii

Bancile devin mai prudente - indicatorii sistemului bancar in 2024

Bancile romanesti si-au majorat anul trecut provizioanele pentru riscuri, precum si valoarea capitalurilor proprii, semn ca devin mai prudente in fata incertitudinilor in crestere. Concret, conform datelor furnizate de Banca... detalii

Cu ce oferta vine din Ungaria banca digitala Granit pentru a concura banca romaneasca Salt

Banca digitala maghiara Granit Bank s-a extins in Romania cu o oferta de cont si card gratuite, dupa modelul bancii romanesti digitale Salt. Sa facem o comparatie intre serviciile Granit... detalii

Credex promoveaza o dobanda de 5%, dar care poate fi si de 10 ori mai mare

Credex isi face reclama la credite afisand o "dobanda de la 5,9%", dar care poate fi chiar si de 10 ori mai mare, de 50%. Dobanda "de la 5,9%" este... detalii