Preşedintele executiv al Industrial & Commercial Bank of China (ICBC), cea mai profitabilă bancă din lume, a primit anul trecut o compensaţie de numai 308.000 dolari, sumă care reprezintă doar o mică parte din câştigurile şefilor de bănci occidentale, care pot ajunge la peste 20 de milioane dolari.rnrnDirectorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a obţinut pentru activitatea din 2011 un pachet financiar de 23 milioane de dolari, sau 1,21 milioane de dolari pentru fiecare un miliard din profitul băncii pe care o conduce.rnrnJiang Jianqing, şeful ICBC şi cel mai bine plătit bancher din China, a primit 9.400 de dolari pentru fiecare miliard de dolari câştigat de banca chineză de stat, potrivit unei analize Bloomberg.rnrnICBC şi Bank of China, cele mai mari bănci chineze, au înregistrat în trimestrul al doilea al acestui an profituri de 9,63 miliarde de dolari, respectiv 5,44 miliarde de dolari, potrivit estimărilor analiştilor. Profitul JPMorgan, cea mai mare bancă americană după active, a scăzut cu 9% în trimestrul al doilea, la 4,96 miliarde de dolari, din cauza unei pierderi de 5,8 miliarde de dolari cauzată de tranzacţiile neautorizate pe piaţa derivatelor financiare efectuate de angajaţii unui birou de trading din Londra.rnrnAstfel, în China, salariile nu au ţinut pasul cu creşterea profitului. Şefii băncilor, numiţi de guvern şi supravegheaţi de un comitet disciplinar, au evitat scandalurile care bântuie de mai bine de patru ani industria financiară occidentală, legate de riscurile excesive care au condus la criza financiară mondială, de spălare de bani sau manipulare a dobânzilor.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii