România, pe primul loc în UE la inflația anuală in ianuarie 2024

Autor:

Dan Palangean
2024-02-23 07:19

România a urcat în ianuarie 2024 pe primul loc în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat.

Pe contrasens cu tendința generală, avansul prețurilor a ajuns la 7,3%, față de 7% în luna anterioară și ne-a poziționat semnificativ peste Estonia (5%), Croația (4,8%), Polonia (4,5%), Slovacia (4,4%), Austria (4,3%) și Bulgaria (4%). 

Pentru referință, menționăm că, pe ansamblul UE, inflația anuală pe ianuarie 2024 a fost de 3,1%, o revenire la valoarea noiembrie 2023 după o creștere conjuncturală până la 3,4% pe finalul anului trecut.

Rezultatul este cu mult mai bun decât nivelul de 10% consemnat în urmă cu 12 luni. Zona Euro a înregistrat o scădere marginală (2,8%, față de 2,9% anterior).

În 15 state indicele anual al prețurilor a scăzut iar în alte 12 state a crescut, cu observația că țara noastră s-a plasat pe podiumul scumpirilor în prima lună a anului curent, cu un nivel de 1,1%, după Cehia (1,8%) și Estonia (1,3%). La polul opus, prețurile au scăzut în Irlanda (-1,4%), Italia (-1,1%), Grecia (-0,9%) și Belgia (-0,7%).

De reținut scăderea rapidă a inflației lunare în Ungaria, care în pofida unei valori de 0,7% în ianuarie 2024, a coborât (și prin efect de bază) de la 26,2% în urmă cu un an până la 3,7%, reducerea din ultimele două luni fiind de patru puncte procentuale.

Tot efectul de bază explică paradoxul cehesc, o scădere de 7,6% în decembrie 2023 până la doar 2,7%, deși țara respectivă a fost lider în UE la inflație în prima lună din 2024.

Astfel, după ce frânase de la 6,4% la doar 2,3%, în intervalul septembrie – noiembrie și a revenit la 3,8% la finalul anului trecut, Germania a ajuns exact la media UE.

În schimb, Italia și-a oprit coborârea de la 6,7% la mijlocul anului până la doar 0,5% în decembrie 2023 și a consemnat unnivel de 0,9%, în pofida poziției secunde în topul ieftinirilor. Cealaltă mare economie a UE, Franța, a rămas peste media europeană, cu un rezultat de 3,4%.

Importanța acestor evoluții de început de an rezidă în faptul că cele mai mari state ale Uniunii sunt și principalele noastre partenere în comerțul exterior iar efectele manifestate acolo asupra creșterii prețurilor se transmit către economia României pe lanțurile de producție și prin schimburile comerciale.

 

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stiri economice

Deficitul comercial pe primele două luni ale anului, majorat cu 35%  

Exporturile României au fost în februarie 2025 de circa 7,9 miliarde euro (-0,7% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 10,8... detalii

România, campioana europeană la șomajul tinerilor

România a trecut pe primul loc în UE la șomajul în rândul tinerilor (persoane sub 25 de ani) potrivit celor mai recente date disponibile ale Eurostat. Cu un procentaj în... detalii

România, pe locul trei în UE la creșterea costului salarial în T4 2024

România a ocupat în T4 2024 a treia poziție între statele membre UE în ceea ce privește creșterea costului salarial, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un nivel de +13,1%,... detalii

Producția industrială, scădere conjuncturală în ianuarie 2025

Potrivit INS, producția industrială a scăzut cu -2,3% în ianuarie 2025 față de luna anterioară pe seria brută, însă a crescut cu 2% în varianta ajustată după perioada din an... detalii