România, pe locul 2 în UE la deficitul de cont curent

Autor:

Dan Palangean
2022-10-07 12:43

România figurează pe locul 2 în UE la mărimea deficitului de cont curent pe fluxurile financiare cu exteriorul în T2 2022, cu un rezultat de -11,0 miliarde euro.

Datele prezentate de Eurostat ne poziționează după o economie mult mai mare, cea franceză (-15,6 miliarde euro) dar peste Belgia (-8,4 miliarde euro) și Finlanda (-6,2 miliarde euro).

Fapt îngrijorător, valoarea negativă consemnată în al doilea trimestru al anului curent a fost mai mare cu circa 110% față de primul trimestru și în creștere cu aproape 140% comparativ cu aceeași perioadă din 2021.

Foarte important de remarcat, tendința de stabilizare din cele patru trimestre anterioare a dispărut abrupt, într-un context internațional dificil.

Pentru a ne putea raporta la situația din UE, vă prezentăm situația topului deficitelor, cu observația că opt state membre au consemnat excedent de cont curent și unul a fost în echilibru. Uniunea, în ansamblul său, a avut un deficit de 37,4 miliarde euro în T2 2022 (-1% din PIB), după ce reușise în T1 2022 un surplus de 8,8 miliarde euro (+0,2% din PIB).

Cele mai performante țări ca rezultat net al contului curent au fost, în al doilea sfert al anului curent, Germania (+22,9 miliarde euro dar în scădere pronunțată de la +52,3 miliarde euro în trimestrul precedent), Irlanda (+15,8 miliarde euro) și Danemarca (+12,9 miliarde euro, în creștere puternică, de la +6,8 miliarde anterior).

În ce ne privește, consecințele pentru echilibrul macroeconomic sunt deosebit de importante. După -7% din PIB anul trecut (când am trecut cu mult peste pragul recomandat de -4% din PIB stabilit prin tabloul de bord instituit la nivel european) riscăm să depășim chiar și prognoza curentă de -7,9% din PIB a Comisiei Naționale de specialitate, deoarece datele Eurostat pe T1 și T2 arată deja un nivel de -5,8% din PIB estimat pe 2022 încă de la mijlocul anului.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stiri economice

Deficitul comercial pe primele două luni ale anului, majorat cu 35%  

Exporturile României au fost în februarie 2025 de circa 7,9 miliarde euro (-0,7% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 10,8... detalii

România, campioana europeană la șomajul tinerilor

România a trecut pe primul loc în UE la șomajul în rândul tinerilor (persoane sub 25 de ani) potrivit celor mai recente date disponibile ale Eurostat. Cu un procentaj în... detalii

România, pe locul trei în UE la creșterea costului salarial în T4 2024

România a ocupat în T4 2024 a treia poziție între statele membre UE în ceea ce privește creșterea costului salarial, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un nivel de +13,1%,... detalii

Producția industrială, scădere conjuncturală în ianuarie 2025

Potrivit INS, producția industrială a scăzut cu -2,3% în ianuarie 2025 față de luna anterioară pe seria brută, însă a crescut cu 2% în varianta ajustată după perioada din an... detalii